Cultură

Ultima tabără de vară Scenica, săptămâna viitoare. Încă îi mai puteți înscrie pe copii

Ultima tabără de vară Scenica a acestui an pentru copii adolescenți va avea loc din 24 iulie până în 30 iulie la Pensiunea Someșană din Valea Mare, comuna Șanț, iar vestea bună este că îi mai puteți înscrie pe copii până în 21 iulie.

Pe lângă activitățile clasice deja ale taberelor – excursii și drumeții în Munții Rodnei și Munții Suhardului, jocuri sportive, atelier de pictură – anul acesta Dora Baba pune accentul pe atelierul de teatru, modalitate excelentă de autocunoaștere, relaționare în grup, comunicare, gestionare de emoții și vorbire în public.

La acesta, copiii vor lucra cu Ciprian Vultur – actor la Teatrul de Nord Satu Mare, care, prin observarea atentă a comportamentului copiilor în diferite situații și discuții pe temele lor de interes, îi conduce, provocator și simpatic, spre o poveste de viață, poveste a lor, în care descoperim bucurii, spaime, preocupări, vise, temeri, practic, o bucată (de multe ori ascunsă) din gândul lor.

”Astfel, pornim de la scriitura copiilor, inspirată din trăirile lor (pozitive sau negative) la această vârstă și ajungem la un minispectacol la final, înainte de focul de tabără. În seria trecută am ales bârfa, ca temă principală, doarece, la prima întâlnire de grup, când am stabilit regulamentul taberei și am aflat așteptările copiilor legate de săptămâna în care vom locui împreună, mare parte dintre ei au menționat faptul că le-ar plăcea să nu se bârfească unii pe alții. Vezi, auzi și înțelegi multe când locuiești împreună. Până la urmă, tabăra este un prilej de socializare, de relaționare bună, de dezvoltare a abilităților de viață, de rafinare a muncii în echipă, de creștere a încrederii în sine, aspecte atât de importante în viața noastră reală, nemediată de un ecran”, transmite Dora Baba.

Pentru tabără se mai pot face înscrieri până în 21 iulie, pe pagina https://www.facebook.com/ScenicaPoartaSpreArte sau la telefon/WhatsApp – 0731838603 (Dora Baba)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS