Actualitate

Un alt fel de chiul? Camelia Tabără: Se pun absenţe, dar lucrurile sunt greu de derulat în şcolile mari

Ne aflăm în plină "Săptămână altfel", străzile fiind pline de profesori şi elevi care circulă cât e ziua de lungă. Ce-i drept, în cazul elevilor de liceu mai ales, pleacă mulţi de la şcoală, se întorc puţini. Inspectoatul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud e conştient că se mai şi chiuleşte, dar spune că doar în şcolile mari unde lucrurile sunt "mai greu de gestionat".

Ce poţi să le oferi atât de atractiv elevilor 6 ore din şase încât ei să-şi dorească să fie atenţi şi să afle mai multe? Destul de puţine, cel puţin la Bistriţa, unde avem doar un muzeu, un centru istoric destul de lipsit de farmec şi un parc. Mulţi profesori se plâng că nu mai ştiu încotro să o ia după numai două zile de „Şcoală altfel”.

Întrucât elevii ştiu foarte bine ce vor să facă – să chiulească – am întrebat-o pe Camelia Tabă, inspector şcolar general – dacă aceasta este şi „săptămâna chiulului”.

„Noi sperăm să nu. Aşa a fost gândită ca, în această săptămână, să dispară complet componenta obligatorie. Ea a fost pregătită cu multe luni înainte, iar dezideratul a fost să fie ceva care să le placă copiilor şi nu ceva impus de şcoală pentru care ei să nu aibă niciun fel de ataşament. Se pun absenţe, dar cumva lucrurile sunt foarte greu de derulat în şcolile mari, cum ar fi Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, de exemplu, în care foarte mulţi dintre elevi sunt implicaţi în organizarea olimpiadelor naţionale. Sunt foarte mulţi profesori plecaţi la rândul lor la alte olimpiade naţionale, deci sunt şcoli mari în care greu gestionezi lucrurile. Din punctul nostru de vedere însă, pentru fiecare copil cele şase ore de şcoală trebuie să devină şase ore de activitate, iar pentru dascăl în egală măsură ore în care se întâmplă altceva cu mesaj educativ”, a spus Camelia Tabără.

Inspectorul general-adjunct Mihai Mureşan a atras atenţia că toate instituţiile statului care răspund de ordine publică sunt foarte atente zilele acestea la ce se întâmplă, el spunându-le elevilor că sunt supravegheaţi nu doar de profesori, ci şi de jandarmi, poliţişti, poliţişti locali.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.