Sănătate

Un aparat de imagistică medicală de ultimă generaţie, în dotarea Spitalului Judeţean

Un aparat de imagistică medicală de ultimă generaţie a intrat în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi va deveni funcţional în mai puţin de o lună. Cu ajutorul lui, medicii vor primi radiografiile prin sistemul informatic al spitalului, iar dacă va fi nevoie de consultarea unui specialist dintr-un alt centru, acest lucru va fi posibil la distanţă de un clik.

Directorul administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă, Gabriela Lazany, a declarat că aparatul a fost achiziţionat în cursul lunii decembrie 2012 printr-o alocaţie bugetară de la Ministerul Sănătăţii.

„Am obţinut repartiţia banilor cu ajutorul preşedintelui onsiliului Judeţean, domnul Radu Moldovan, care a intervenit direct la domnul prim-ministru Victor Ponta. Am primit alocaţia bugetară, am făcut achiziţia publică. Pe partea de radiologie care este sub observaţia CNCAN sunt nişte proceduri destul de dificile de autorizare şi montare a lui. Am obţinut autorizaţia de montare, l-am montat, iar acum suntem în curs de obţinere a autorizaţiei de funcţionare. Este depus dosarul la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN) la Bucureşti. Sper că, într-o lună de zile, vom avea un aparat de radiologie duo-diagnost digital de ultimă generaţie. Valoarea lui a fost undeva la un milion de lei, adică 10 miliarde de lei vechi”, a declarat Gabriel Lazany.

El a explicat că aparatul face scopie şi grafie. „Avantajul lui este digitalizarea şi legarea lui la sistemul informatic al spitalului. În momentul în care se face o expunere, de exemplu a unui membru fracturat, imediat după aceea, medicul vede în secţia lui, prin sistemul sistemul informatic, radiografia. Acest aparat nu mai necesită costuri pentru imprimarea filmului radiologic”, a declarat Gabriel Lazany.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, a declarat că un avantaj al acestui tip de aparat este că radiografia poate fi trimisă oriunde pentru a fi vizualizată de un specialist în cazul în care este nevoie de a doua opinie.

„Nimeni în lume nu-şi mai permite să concentreze specialişti nenumăraţi într-un spital pentru că nu îi poate plăti. Nici centrele universitare nu au aşa ceva. Atunci, prin tehnică, sunt angrenaţi în actul medical specialişti care locuiesc în diverse zone, nu numai ale României. Poate fi şi în străinătate. Vă dau ca exemplu citirea lamelor histopatologice. Histopatologi sunt vreo 2-3 în Cluj, noi avem doi la Bistriţa pentru a pune diagnostic de cancer. E foarte delicat să spună unui pacient dacă are sau nu cancer şi ce tip de cancer pentru că acest lucru presupune un tratament specific. Tocmai de aceea, citirea se face de către cinci anatomopatologi. Un anatomopatolog trimite lamele la alţi colegi din România, din Germania, după cum şi cei din Germania trimit. Noi, de exemplu, avem un laborator foarte performant. Fiecare îşi spune punctul de vedere şi trebuie să fie ca la judecată: diagonistul se pune dacă din cinci, trei spun că acela este. La radiologie se întâmplă la fel. În sistemul de telemedicină, PAX se numeşte transmiterea imaginilor la distanţă, nu mai eşti obligat să aduci medicii la spital. Ei pot sta acasă să citească şi să-ţi dea un rezultat. De asemenea, aparatul ne permite să trimitem imaginile direct la medici la salon sau la sălile de terapie ca să intervină. Comunicăm şi acum cu sălile de neurochirurgie ca să ni se spună dacă trebuie operat pacientul să nu mai facem o deplasare de poamnă într-unul din astfel de centre. Sigur că tehnica caută să înlăture eroarea umană, caută să micşoreze timpul de diagnostic şi vedeţi că rata de viaţa şi de supravieţuire şi de viaţă a crescut mult în ultimii ani”, a declarat prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.  

Cristiana Sabău

aparat 2 aparat 1 aparat 3 aparat 4

8 comentarii

    • Medic intre preoti si preot intre medici… Oare de asta se moare cu zile in spitalele din judet?

    • Intradevar, d-ul dr Buta este un om cult care munceste foarte mult iar rezultatele se vad .In ce priveste ironia dumitale cred ca esti foarte invidios sau foarte limitat.

  • Pt. profesor:
    Pentru o sinuzita a trebuit sa ajung la Cluj, deoarece in spitalul „manageriat” de persoana pe careo admiri nici un medic de la ORL nu a fost in stare sa pune un diagnostic. Pestele de la cap se impute, spune vorba din popor. Din partea mea fa-i si statuie persoanei in cauza. Dar mi-e mila de elevii pe care-i pregatesti, cu asa lipsa de discernamant din partea dumitale.

    • Cred ca a-ti ramas cu sechele dupa meningita Bine ca nu este de vina presedintele Obama caci dupa cate stiu dansul conduce lumea

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.