Actualitate

Un autocar din Suceava cu peste 80 de persoane a ars în proporţie de 90% pe DN 17 în Pasul Tihuţa

Un autocar din judeţul Suceava în care se aflau peste 80 de persoane care se îndreptau spre Germania a ars, în noaptea de marţi spre miercuri, în proporţie de 90% în timp ce se afla pe DN 17 în Pasul Tihuţa.

Plutonierul Marius Mureşan, dispecer la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, a declarat, miercuri, că incendiul s-a petrecut la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava puţin după miezul nopţii.

“Autocarul în care se aflau peste 80 de persoane venea dinspre Suceava şi se îndrepta spre Bistriţa cu destinaţia Germania. A făcut scurtcircuit la motor şi a luat foc. Maşina a ars în proporţie de 90%, iar remorca acesteia, încărcată cu bagaje, în proporţie de 50%. Fiind distanţă mare între Bistriţa şi Pasul Tihuţa am ajuns cu două autospeciale la locul intervenţiei la ora 2.13 şi am reuşit să stingem incendiul la 3.40”, a declarat Marius Mureşan.

Dispecerul a declarat că niciun pasager nu a păţit nimic, oamenii ieşind cu toţii teferi din autocar.

“Autocarul avea rezervoarele pline cu carburant fiindcă urma să plece spre Germania. Din fericire, nu s-a produs o explozie. Oricum, pe durata intervenţiei, traficul rutier pe DN 17 a fost blocat în Pasul Tihuţa”, a mai spus Marius Mureşan.

Potrivit sursei citate, în total au intervenit 11 pompieri, nouă de la ISU Bistriţa şi doi de la un Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Pasagerii autocarului de Suceava au fost preluaţi de alte maşini trimise de firma de transport.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS