Social

Un băiat de 16 ani și-a pierdut viața într-un accident la Jelna. Alți doi tineri au fost răniți

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bistrița cu o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD împreună cu două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean (inclusiv echipaj cu medic), au intervenit în localitatea Jelna, comuna Budacu de Jos, la un accident rutier. O mașină în care se aflau trei tineri a intrat într-un stâlp.

Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului un băiat în vârstă de 16 ani și doi tineri în vârstă de 19 ani.

Din păcate, băiatul de 16 ani prezenta leziuni incompatibile cu viața.

Cei doi tineri de 19 ani au fost transportați la UPU SMURD Bistrița conștienți, cu leziuni și traumatisme rezultate în urma accidentului, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Conform primelor date, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani din Bistrița a intrat în coliziune cu un stâlp din beton. În urma accidentului, din nefericire, un tânăr de 16 ani, pasager în autoturism, a decedat. Conducătorul auto și un alt pasager au fost răniți și transportați la spital. Rezultatul în cazul testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto a fost negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN

Etichete

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.