Actualitate

Un băiat din Sîngeorz-Băi, pentru a doua oară la graniţa între viaţă şi moarte

Andrei Andresei, un băiat din Sîngeorz-Băi care în urmă cu patru ani a suferit arsuri puternice pe corp în urma unui accident a încercat vineri după-amiaza să se spânzure de un nuc, însă a fost observat la timp de un vecin care a sunat la 112. Copilul a rămas cu sechele după ce s-a autoincendiat în 2009. El a fost dus cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. (FOTO)

Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Roland Venig, a declarat vineri că băiatul 12 ani, a fost văzut de un vecin atârnând de un nuc.

„Copilul se spânzurase de un nuc din grădină. De când a suferit accidentul acela, în 2009, a rămas cu sechele. Familia se tot plângea că nu are un comportament normal. Vă daţi seama că a suferit arsuri pe 80% din corp în urma accidentului de atunci. Cine ştie ce a fost în sufletul lui şi acum de şi-a pus ştreangul de gât. Noroc că l-a observat vecinul şi a sunat la 112”, a declarat Roland Venig.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Antonela Gorgan a confirmat la rândul ei că o persoană a sunat la 112 să anunţe că băiatul de 12 ani se spânzurase de o creangă a unui copac din grădină. „S-a dus acolo SMURD, medicii l-au resuscitat, l-au dus la spital. Noi facem o anchetă să vedem circumstanţele în care s-a petrecut acest incident”, a spus ea.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat că echipajul SMURD a reuşit să-l menţină în viaţă pe copil.

„Băiatul a fost resuscitat şi dus la spital. I-au revenit semnele vitale, dar, din câte mi s-a spus e inconştient”, a spus Rus.

Un elicopter SMURD l-a transportat apoi pe băiat la Târgu Mureş. El a fost preluat de pe stadionul din Năsăud.

Alexandru Andresei (12 ani) este copilul familiei Andresei Lucreţia şi Traian de pe Valea Borcutului din Sîngeorz-Băi. În 18 iulie 2009, în lipsa părinţilor plecaţi, unul la câmp, altul în grădină, copilul a rămas doar cu fraţii lui. El a vrut să aprindă un foc folosind benzină, dar i s-au aprins hainele cu care era îmbrăcat, cauzându-i arsuri de gradele doi şi trei pe 80% pe suprafaţa corpului. La vremea aceea a un elicopter l-a transportat la Bucureşti la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor lui de supravieţuire. A scăpat ca să mai treacă, iată, din nou, hotarul între viaţă şi moarte.

Foto 1-9: Mesagerul de Bistriţa-Năsăud. Foto 10-13: arhivă de la accidentul din 2009

copil sg bai 1 copil sg bai 2 copil sg bai 3 copil sg bai 5 copil sg bai 6 copil sg bai 7 copil sg bai 8 copil sg bai mama 4 copil arh 2009 1 copil arhiva 2009 3 copil arhiva 2009 2 copil arhiva 2009 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS