Social

Bărbat arestat pentru tentativă de omor la Lunca Ilvei. Altul, sub control judiciar

Un bărbat de 31 de ani din Lunca Ilvei a fost reținut iar mai apoi arestat preventiv 30 de zile pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 23 aprilie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la un scandal produs în localitatea Lunca Ilvei. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că doi bărbați, de 31 de ani respectiv 29 de ani, ambii din Lunca Ilvei, pe fondul unor neînțelegeri privind pășunatul, ar fi agresat fizic două persoane de 75 de ani respectiv 33 de ani, din aceeași localitate.


Întrucât expertiza medico-legală a stabilit faptul că leziunile suferite de bărbatul de 75 de ani necesită pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale iar acestea i-au pus în primejdie viața, s-a dispus continuarea cercetărilor cu privire la infracțiunea de tentativă de omor. Cu privire la leziunile suferite de bărbatul de 33 de ani, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, a fost dispusă reținerea celor doi bărbați pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, la data de 3 mai, față de bărbatul de 31 de ani din Lunca Ilvei, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 4 mai, față de bărbatul de 29 de ani din Lunca Ilvei, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS