Actualitate

Un bărbat de pe Bârgău și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu tractorul

Un bărbat și-a pierdut viața sâmbătă după ce s-a răsturnat cu tractorul într-o zonă greu accesibilă din Mureșenii Bârgăului. Echipajele de prim ajutor care au ajuns la el au chemat inițial un elicopter cu care să-l transporte rapid la spital, dar organismul omului, strivit de utilaj, nu a mai rezistat și bărbatul a decedat.

Un echipaj de prim ajutor SMURD din Prundu Bârgăului, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean, punctul de lucru Mureșenii Bârgăului și un echipaj de pompieri s-au deplasat la Mureșenii Bârgăului, într-o zonă greu accesibilă, unde un bărbat, de circa 50 de ani, s-a răsturnat cu un tractor, fiind prins sub acesta.

În sprijinul primelor echipaje au fost direcționat echipajul TIM-SMURD, din Bistrița.

A fost ridicat de la sol și echipajul de salvare aeriana de la Jibou, dar misiunea acestuia a fost anulată când s-a constatat că bărbatul prezintă leziuni incompatibile cu viața.

”Astăzi, 24 mai, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului Prundu Bârgăului au intervenit pentru efectuarea verificărilor în cazul unui accident, produs pe un teren extravilan din Mureșenii Bârgăului.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 50 de ani, din Prundu Bârgăului, în timp se deplasa cu un tractor agricol pe un teren din extravilanul localității Mureșenii Bârgăului, în locul denumit popular “Valea Măgurii” s-a răsturnat.

Din nefericire, în urma accidentului, bărbatul a decedat. Cadavrul acestuia va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.