Sănătate

Un bărbat din Bistrița a decedat după ce a fost înțepat de albine

Un bărbat de 60 de ani din Bistrița a decedat, luni după-amiaza, în timp ce se afla la rude în localitatea Chintelnic, cel mai probabil din cauza unor înțepături de albine, însă anchetatorii nu exclud și alte cauze medicale.

Dispecerul de serviciu de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Bistrița-Năsăud a declarat că un echipaj a fost trimis luni după-amiaza la Chintelnic, dar când a ajuns acolo, pacientul decedase cel mai probabil în urma unui șoc anafilactic cauzat de înțepături de albine.

Șeful Postului de Poliție Șieu Măgheruș, agentul șef principal Ovidiu Moldovan, a declarat că Dumitru M. (60 de ani), domiciliat în Bistrița, a venit luni să-și viziteze niște rude din satul Chintelnic.

„S-a dus în vizită la o persoană care are două familii de albine. L-au înțepat niște albine, a căzut jos și a murit. Au venit cei de la Ambulanță, dar nu au mai putut face nimic să-l salveze”, a declarat Moldovan.

Potrivit sursei citate, nu este exclus ca decesul bărbatului să fi survenit și pe fondul altor afecțiuni medicale.

„Eu am stat de vorbă cu soția lui și mi-a spus că în cursul zilei de azi (luni –n.r) a fost la medic fiindcă avea tensiune mare și acesta i-ar fi spus să nu stea în soare, iar el nu a ascultat. Vom vedea, după examenul medico-legal, dacă a murit în urma înțepăturilor de albine sau din alte cauze medicale. Cert este pe corpul acestuia nu am găsit urme de violență”, a declarat șeful Postului de Poliție Șieu Măgheruș, comună din care face parte și satul Chintelnic.

El a precizat că se face o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții bărbatului din Bistrița.

Luni, în Bistrița-Năsăud a fost foarte cald pentru această perioadă a anului, mercurul arătând la prânz peste 27 de grade Celsius.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS