Potrivit unor membri ai familiei, copilul muşcat de şarpe ar fi ajuns iniţial la Spitalul Orăşenesc „George Trifon” din Năsăud şi apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dar niociuna dintre unităţile medicale prin care a trecut nu avea ser antiviperin.
„Nici la Năsăud şi nici la Bistriţa nu au avut vaccin. Copilul a ajuns într-un final la Cluj -Napoca unde i s-a administrat vaccinul şi, din fericire, este bine”, ne-a informat sursa citată.
Contactat în legătură cu acest caz, dr. Adrian George, directorul Spitalului Orăşenesc „George Trifon” Năsăud, a declarat că nu ştie despre nimic despre această situaţie. „Am primit raportul de gardă, dar nu am nicio informaţie despre vreun copil muşcat de şarpe. Noi avem o fiolă de ser antiviperin. Suntem obligaţi să avem. Poate nu a trecut pe la spital, nu ştiu ce să zic”, a declarat dr. George.
La rândul ei, Gabriela Remeş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, a declarat că într-adevăr un copil de 7 ani din Timişoara a fost internat duminică la UPU Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă cu o muşcătură de şarpe.
„Copilul a fost internat la 17.45, iar la 21.00-22.00, a foist externat la cererea familiei. Nu ştiu exact unde s-a dus. Noi avem ser antiviperin. Pacienţii pot decide dacă vor să rămână sau nu în spital”, a declarat Gabriela Remeş.
Potrivit site-urilor de specialitate, simptomele în cazul muşcăturii de şarpe sunt: durere acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate; una sau două urme de înţepătură; semiconştienţa; decolorarea sau colorarea in violet sau negru a pielii din zona in care a pătruns veninul şi necrozarea ţesuturilor. Alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale, sete, anxietate şi posibila pierdere a cunoştinţei.
Adaugă comentariu