Actualitate Economie

Primăria Bistriţa vrea să acceseze noi fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor

Municipalitatea, care a depus până acum două cereri de finanţare pentru lucrări de izolare termică a 19 blocuri, în valoare totală de circa 3 milioane de euro, va înainta o a treia cerere pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a încă 10 blocuri de locuinţe. Suma solicitată prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 se ridică la 15,6 milioane lei.

După ce Consiliul Local îşi va da acordul, Primăria municipiului Bistriţa va depune cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 3”, care cuprinde un număr de 10 proiecte, ”grupate în funcţie de rata de cofinanţare a asociaţiilor de proprietari, respectiv 20% contribuţia unităţii administrativ-teritoriale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari (de apartamente – locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 350 de euro”.

Valoarea totală a cererii de finanţare este de 15.688.324,73 lei, din care: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată – 8.768.813,59 lei, contribuţia proprie la cheltuielile eligibile, inclusiv contribuţia asociaţiei de proprietari – 5.845.875,72 lei şi contribuţia proprie la cheltuieli neeligibile si TVA aferent, inclusiv contribuţia asociaţiei de proprietari – 1.073.635,42 lei.


Blocurile care vor fi izolate termic în urma acestui proiect:

– Str. Mihai Eminescu nr. 2, Bloc 2 (140 de apartamente) – 2.917.134,91 lei

– Str. General Grigore Bălan nr. 42, Bloc 42 (74 de apartamente) – 1.163.516,32 lei

– B-dul  Independenţei nr. 52, Bloc E1 (64 de apartamente) – 1.213.938,47 lei

– Str. Solomon Haliţă nr.1, Bloc T1 (70 de apartamente) – 1.177.660,49 lei

– B-dul  Independenţei nr. 56, Bloc 56 (128 de apartamente) – 2.253.530,18 lei

– Str. Crinilor nr. 1,  Bloc 1 (75 de apartamente) – 1.849.054,52 lei

– Str. Crinilor nr. 2, Bloc 2 (74 de apartamente) – 1.720.508,71 lei

– Str. Piaţa Petru Rareş nr. 7A,  Bloc 7A (57 de apartamente) – 1.140.505,71 lei

– Str. General Grigore Bălan nr. 38, Bloc 38 (56 de apartamente) – 1.091.325,88 lei

– Str. General Grigore Bălan nr. 40, Bloc 40 (56 de apartamente) – 1.144.285,57 lei        

Municipalitatea a mai depus două cereri de finanţare pentru reabilitarea termică a 19 blocuri: str. Calea Moldovei, nr.1, bl. 1; str. Andrei Mureşanu, nr. 10, bloc 10; str. Decebal nr. 26 şi str. Lalelelor nr. 11; str. Năsăudului, nr.1; str.1 Decembrie, bl. 10; str. O. Goga, bl. 3-A3; str. O. Goga, bl. 5-A4; str. O. Goga, bl. 7-A5; str. Andrei Mureşanu, nr. 13, bl. 13; str. Andrei Mureşanu, nr. 14, bloc 14; str. Andrei Mureşanu, nr. 30, bloc 30; str. Andrei Mureşanu, nr. 8, bloc 8; str. A. Sever nr. 1, str. Gh. Pop de Băseşti nr. 2 şi str.1 Mai nr. 2; str. Gh. Pop de Băseşti, nr. 1; str. Gh. Pop de Băseşti, nr. 11; str. Axente Sever, nr. 2; str. Mărăşeşti, nr.1; str. Mărăşeşti nr. 2 şi B-dul Independenţei nr. 5; str. Ştefan cel Mare nr. 3.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS