Cultură

Un volum publicat de editura Societăţii de Concerte, premiat la Gala Observator Cultural

Romanul ”Ploile amare”, apărut la Editura Charmides, a fost premiat la secţiunea ”proză”, în timp ce volumul ”Motocicleta de lemn” al lui Ştefan Manasia a fost nominalizat la ”poezie”.

Luni 26 martie, la Teatrul Odeon din Bucureşti, s-a desfăşurat cea de-a VI-a ediţie a Premiilor Observator cultural. În cadrul Galei, s-au acordat opt premii la cinci categorii şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia.   

Printre laureaţi s-au numărat şi scriitori editaţi la Editura Charmides a Societăţii de Concerte Bistriţa.

La secţiunea ”proză” a fost premiat volumul ”Ploile amare” de Alexandru Vlad (Editura Charmides).

”Reuşita „Ploilor amare” constă în cuprinderea tuturor acestor direcţii (un „roman total”, observă corect şi Carmen Muşat) fără ca vreuna să sune fals sau s-o agreseze pe cealaltă. Un secret pe care, de ce să n-o recunoaştem deschis, doar prozatorii de proporţii îl deţin” – Alex. Goldiş.

La secţiunea ”poezie” a fost nominalizat şi volumul ”Motocicleta de lemn” de Ştefan Manasia (Editura Charmides).

”În doar câţiva ani, Ştefan Manasia a devenit una dintre cele mai importante figuri ale poeziei noastre de azi. Şi nu mă refer aici doar la activitatea lui poetică propriu-zisă (dacă lăsăm la o parte plachetele underground, autorul a publicat deja trei volume), ci şi la prezenţa pregnantă în spaţiul public(istic) – Alex. Goldiş.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS