Actualitate

Undă verde de la ministere pentru parcare la Finanțe și semafor la trecerea CF de pe str. Lucian Blaga

Primăria Bistrița vrea să facă o parcare pe terenul din spatele clădirilor Camerei de Comerț și Industrie respectiv Administrației Finanțelor Publice, primarul Ioan Turc având o discuție cu ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, căruia i-a cerut ca ministerul să cedeze terenul municipalității.

”Într-o întâlnire pe care am avut-o la București cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, am solicitat ca terenul viran aflat în spatele sediilor Camerei de Comerț și Finanțelor Publice să fie transferat în administrarea municipiului Bistrița, în vederea edificării unei parcări supraterane. Acest lucru se impune în condițiile în care strada 1 Decembrie este foarte aglomerată, iar în zonă sunt și multe alte sedii ale unor instituții publice. Domnul ministru Nazare a fost de acord să susțină demersul municipalității, mai urmând doar parcurgerea unor etape strict tehnice pentru preluarea terenului respectiv”, a scris primarul Ioan Turc pe Facebook.

El a mai anunțat că, la Ministerul Transporturilor, s-a întâlnit cu directorul general al CFR Infrastructură, Ioan Pintea, căruia i-a prezentat situația critică de la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga din Bistrița, unde la orele de vârf se formează ambuteiaje.

”E neapărat necesară executarea cât mai urgentă a lucrărilor pentru semnalizarea acustică și luminoasă. Aceasta cu atât mai mult cu cât Primăria a executat lucrarea de montare a dalelor elastice, iar banii pentru sistemul acustic și luminos (peste 1 milion de lei) au fost virați deja în contul CFR.

A doua chestiune discutată s-a referit la starea deplorabilă a căii ferate între Bistrița și Bistrița Bârgăului, trenurile fiind obligate să circule pe această relație cu o viteză foarte mică. Am insistat pentru rezolvarea acestei probleme întrucât, pe Valea Bărgăului, DN 17 în direcția Bistrița este, de asemenea, supraaglomerat la orele de vârf, trenul reprezentând o soluție alternativă pentru o parte dintre oamenii care fac naveta. Interlocutorul m-a asigurat că problemele semnalate vor fi rezolvate în cel mai scurt timp posibil.

În ce privește instalarea sistemului de semnalizare acustică și luminoasă, Ministerul Transporturilor organizează licitații, la care pot participa puține firme specializate, dar totul e în grafic. Referitor la calitatea căii ferate, sunt prevăzute deja intervenții prin înlocuirea a 750 de traverse, plus alte lucrări care să permită creșterea vitezei de deplasare a trenurilor pe tronsonul feroviar amintit”, a mai precizat primarul Bistriței.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/827918351464680

26 comentarii

    • Wawwwww… Pai eu nu vad decât declarații!!!
      Dacă primarelul a discutat cu portarul de la minister și ala i-a promis orice???? Știți, da, ca portarul de la orice instituție oferă consultanta!!!!

    • Când se instalează semnalizarea lumioasă la trecerea de cale feratată Slavici ?

    • La Pastele cailor.
      Urmeaza sa se faca un caiet de sarcini, dupa aia sa se faca vreo 3 licitatii, dupa aia ceva contestatii ca „nu iese” cine trebuie….
      O sa ajungem sa circulam cu drone când o sa se faca semnalizarea aia si paradoxul va fi ca atunci n-o sa mai aiba nimeni nevoie de ea.

    • Adevărul e că voi, piticii roșii ciumați, nu ați reușit să treceți de portari nici când erați la guvernare. Dar oricum nu e bai, pentru că aveați multe lucruri în comun și oricum nu vă folosea la nimic o consultanță livrată de vreun superior…

    • hai, mai, nu dramatiza pe aici, citizeanule. ce o fi atat de greu sa pui niste becuri si o goarna? da, dureaza umpik, ca trebuie facute dupa un standard, dar nah, tot o sa le avem si atunci n-o sa mai para nimic fantastic

    • Hai ma nu zau… Asa faceati voi? Nu prea cred, pentru ca nu ar fi fost rau sa nu fragmentati contractele pentru a putea face achizitii directe in loc de licitatii… va doare transparenta? Da, are un cost – timpul, insa sunt transparent si corecte si asigura competitivitatea intre firme, iar, in final, calitatea lucrarilor. Dar voi stiti doar cum e cu atribuirile directe, asa ca ciocu mic si joc de glezne

    • Da, calitatea lucrarilor facute la licitatii câstigate la preturi de kkt este fantastica.
      Iti sugerez sa dai o tura pe bucata aia de drum care se duce la vale dupa mai putin de 1 an de la „reabilitare”, sa urmaresti „calitatea” lucrarilor de la CNLR, strada Eroilor din Bistrita cu asfalt care se macina dupa jumatate de an, etc, etc.
      Nu mai bine am da un ban în plus dar macar sa stim ca se fac lucrari care tin 10 ani?

    • Vorbesti prostii, draga cetatean englezit. legea e simpla: achizitii directe pentru sume mai mici, licitatii pentru sume mai mari. Bani in plus => licitatii… Vorbesti doar sa te aflii in treaba. un singur contra-exemplu nu inseamna ca regula nu este general valabila. as discuta cu tine despre outliers, dar nu te duce pana acolo engleza si nici matematica… Lasa prostiile si lucra si tu ceva… mai citeste, mai te informeaza…

  • Da, lucrurile se mișcă pentru că și primarul se mișcă. Treptat, se va vedea diferența față de ce a preluat când a venit. Parcarea aia pe maidan arată jalnic, bine că s-a gândit cineva la amenajarea ei.

  • Aia care ziceau ca nu se face nimic din noiembrie si pana acum sau ca ei au facut mai multe in ultimele 6 luni ce mai au de spus acum? Hai, luati cu pita!!!

    • Mă!!!
      Comentaci de 2 lei!!!
      Du-te și parchează-ți mașina în spate la finanțe!!!!
      Sau treci calea ferata fără sa oprești la crucea Sf Anton…. Asuma-ți!!!!

  • Mda, trebuie luate toate de undeva ca sa le putem duce la capat. La cate sunt de facut, doar sa le prioritizezi si tot e foarte complicat, Macar ne putem baza si pe niscai sprijin de la Bucuresti, ca pana acuma eram fiii ploii pe-aici. Cretu mergea spre sud doar ca s-o coteasca spre Delta. :)))

  • Hai ca se poate, dar cineva trebuie mereu sa le arate unor ministeriabili ce ar trebui facut si pe la noi prin Bistrita. Bine ca s-au luat la ochi niste lucruri.

  • Se face si coridor albastru si posibil sa urmeze coridorul rosu.
    Dar ce se intampla cu sute de locuri de parcare care dispar o data cu Linia verde si cu pistele de biciclete?
    Orasul e plin sau va fi numa cu piste de biciclete. Is curios cate persoane vor lasa masina si sa circule cu bicicleta? Parcarile de la drum dispar si ele…. dar pe cand alea noi?
    Aceasta magarie e marca Cretu Todor, numa ca actualul umfla galusca din zbor.
    Oricum, in mare parte, cretu a dus orasul nu inapoi, l-a distrus iremediabil.
    Ar fi bine sa-l ia in colimator DNA-ul, poate si achizitiile de la primarie.

    • @Yaser, Dacă vrei loc de parcare mută-te la casă întrun cartier select și o să ai loc de parcare. Nu încerca să te muți în centru , Valea Ghinzi sau Bobeică că acolo este nasol. Dacă ai fost fraier și ai cumpărat un apartament fără loc de parcare întru-un bloc făcut de un dezvoltator hoț acum vrei să ți se facă locuri de parcare gratis din bani mei dați pe taxe și impozite.

  • Trecerile la nivel de cale ferată de pe străzile Gheorghe Bozga și Valea Rusului nu sunteți în stare să-le construiți dar veniți în schimb cu prostia cu mutarea autogării după linie. Mai mare rușinea.

    • @ Vasile, Se pot face numai să vrei și să te pricepi.

    • @ Vasile uită-te în PUG în planșele UTR-uri respective, faptul că cei din primărie nu știu pe ce lume trăiesc asta este o discuție mult mai lungă.

    • @ Vasile, Trecerea de cale ferată este super necesară pentru a reduce traficului auto pe străzile Calea Moldovei și Lucian Blaga, odată realizată această trecere locuitorii din Cartierul Simion Mândrescu se vor duce direct la Retail Park-urile de pe strada Calea Moldovei. Despre distanța dintre treceri, distanța dintre trecerea de pe strada Gheorghe Bozga și trecerile alăturate este mai mare decât distanța de exemplu dintre Cuza Vodă și Slavici.

    • @Vasile, Trecerea de cale ferată de pe strada Valea Rusului care acum este de râsul lumi este necesară pentru ca-să mai elibereze traficul auto de pe strada Lucian Blaga, astfel locuitori din cartierul Aurel Vlaicu se vor duce la Retails Park-uri direct pe Calea Moldovei care este mult mai lată decât Lucian Blaga. Distanța dintre treceri ar fi cam aceeași ca distanța dintre Slavici și Drumul Dumitri Vechi dacă acolo distanța dintre treceri este suficientă atunci eu nu văd niciun motiv ca CFR-ul să se opună treceri de pe Valea Rusului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.