În timp ce Primăria Bistriţa tace chitic în privinţa celor patru pui de veverinţă dispăruţi din voliera aflată în Parcul Municipal, lumea se întreabă ce s-a putut întâmpla cu drăgălaşele animale. Timp Online a încercat să afle răspunsul la această întrebare, la fel ca şi la cea privind motivul pentru care persoanele care au vândut veveriţele municipalităţii au fost amendate cu suma de 10.000 de lei de către Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud.
Cei patru pui de veveriţă ar fi scăpat din volieră încă din primele zile în care au fost puşi acolo şi se plimbă prin parc.
„Fiind mici, după o zi sau două în care au fost lăsaţi în volieră, au reuşit să scape printre gratii şi se plimbau pe lângă volieră. Au stat mult timp pe lângă, intrau, mâncau, ieşeau, până când au crescut nu au mai putut intra înapoi în volieră şi au rămas în parc. I-a văzut multă lume, chiar i-au filmat. În tot acest timp, adulţii au creat cuib pentru alţii, pentru o nouă generaţie. E de aşteptat ca femela să aducă pe lume alţi pui din moment ce a făcut deja cuib pentru ei”, a declarat pentru Timp Online familia Iuga, cea care a vândut Primăriei Bistriţa cele şase veveriţe.
Între timp însă, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud a aplicat o amendă usurătoare familiei Iuga, 10.000 de lei, pe motiv că nu ar avea certificat de origine pentru animale, ceea ce înseamnă, în traducere liberă, că soţii Iuga au fost acuzaţi că au prins veveriţele din natură. În momentul în care cei sancţionaţi au arătat că nu aveau cum să prindă o familie întreagă de veveriţe, respectiv un mascul, o femelă şi patru pui, comisarii le-ar fi spus că nu au încotro şi le aplică amenda fiindcă subiectul a explodat în presă. Aşa se face că soţii Iuga au plătit 2.500 de lei în 48 de ore de la aplicarea sancţiunii în condiţiile în care au primit de la Primăria Bistriţa 2.700 de lei şi, la rândul lor, au dat bani pe cele şase animăluţe. Pe scurt, au făcut o afacere cât se poate de păguboasă!
Cu toate că putea da vina mai departe pe cel care le-a vândut veveriţele, familia Iuga a decis să nu mai creeze probleme şi altora, mai ales că, între timp, a aflat că nicăieri în România nu există certificat de origine pentru veveriţe, nici măcar la grădini zoologice.
După ce a apărut informația că patru din cele șase veverițe închise în voliera din Parcul Municipal au fugit, iar bistrițenii mai pot vedea doar două în căsuță, primarul Ovidiu Crețu a fost întrebat dacă este adevărat că au dispărut cei patru pui: ”Este cel mai mediatizat subiect din Bistrița de la incendiul din 2008. În timp ce am reabilitat școli, am făcut pasarela, am reabilitat străzi, am făcut construcții noi, toată lumea – veverițe. De ce nu se revine la incendiul Bisericii Evanghelice, că era un subiect și mai și? Nu mai discut nimic de veverițe! Nu mai discut!”, a spus nervos.
Cristiana, stiu ca nu e pe subiect insa am constatat cu dezamagire ca iar au fost taiati copaci in parc. As vrea sa aflu de ce si cand se vor planta altii in loc. Sunt sigura ca domnul primar, dusmanul naturii, va spune ca au fost batrani si un real pericol pentru trecatori.
In zona de mijloc a luciului de apa au disparut toti copacii…
Ca sa nu fie tristuci „ca cad” frunze in apa. Asta e motivul pentu care au i-au taiat. Ca le strica promenada astora ce au distrus viitorul copiilor vostri in aceat oras.
Stimata d-na Mihaela,copacii s-au taiat fiindca au fost uscati;eu cred ca in toamna se vor planta altii!
Cretu se supara degeaba cand spune ca nu mai discuta nimic de veverițe, de parca nu el ci altcineva ar fi creat subiectil acesta. De altfel, Cretu a dat in mintea copiilor cu mult inainte. In primele doua mandate de primar, in loc sa se ocupe de probleme serioase de administratie urbana a impanzit orasul cu struți, ouă gigant, mere din plastic și alte kitsch-uri urbane care fac de râs orasul și nu reprezinta o atractie pentru turiști, ba mai degraba îi alunga.
Dacă Crețu a dat în mintea copiilor (lucru cu care sunt de-acord) atunci în ce minte am dat noi, bistrițenii care l-au mai ales pentru un al treilea mandat?!?…
VALI este foarte bine ca a dat in mintea copiilor deoarece statul roman nu o sai acorde pensie.In concluzie va primi alocatie.Castig pentru statul roman.
cum in ce minte ?? au minte ???
Veveritele si gargaunii lui Cretu sunt „afaceri” paguboase. Intr-adevar, Cretu a dat in mintea copiilor si se ocupa numai de găinării. Nu-l mai intereseaza demult problemele serioase ale orasului. Anul trecut s-au pierdut sume importante din fondurile europene prin intarzierea lucrarilor la Campusul scolar de la CNLR sau la reabilitarea termica a blocurilor. Intrucat lucrarile trebuiau continuate cu sume din bugetul local,ca sa faca rost de bani Cretu a reușit să majoreze taxele și impozitele locale pe 2016 cu sprijinul consilierilor PSD, fix în ultima ședință ordinară din 2015.
Acum se anunta „pe surse” intenția primarului Cretu ca de anul viitor să introduca o taxă de salubritate care să fie colectată de primărie, cu care să plătească Vitalia, de parca acest lucru nu s-ar putea face din actualele taxe si impozite daca ar exista mai multa chibzuinta in cheltuirea banului public.
Inainte de alegeri se ruga de noi sa- i punem intrebari.. acuma gata?
Bistrita l-a ales pe tipul asta, chiar si prin neparticipare, desi stia ce o asteapta…In mod normal celor care comenteaza ar trebui sa li se ceara sa arate buletinul sa se vada daca au votat sau nu la locale. Asta pentru a scapa de cei care clevetesc, dar au stat acasa. A, si erau destui care sustineau in campanie ca povestea cu veveritele nu e un subiect, care se minunau cum se vor bucura copiii si ii rugau pe clevetitori sa taca. Astia pe unde sunteti? Ca atunci pozati in sustinatorii inocenti ai lui Cretu…
Cum nu stiti unde sunt cei patru pui? Vă spun eu:
-Unul este SPP-ist la Băsescu
-Al doilea a fost văzut pe mormântul Elodiei
-Al treilea a fost văzut la vânătoare de Pokemoni
-Al patrulea este in pregătire la americani sa-i ia locul lui Johanis .
PE SURSE.
Bravissimo,nea Ion,ai pus punctul pe i! Alte subiecte vad ca nu mai sint! Sinteti „calare’pe veverite! Jalnic!
Se zvonește prin târg cum că puii de veveriță ( tineri și frumoși, of course ) au vrut să devină liberi în urma unei discuții familiale.
– Mama Veveriță: Băi rumâne-veveriță, grea viața cu pesediștii acestea ce ne țin închiși în minunăția asta de parc, de parcă am fi la Bumbești-Livezeni!
– Tata Veveriță: Mamă- veveriță, mai rău de atâta să nu fie…vin alegerile iar pesediștii acestea le vor pierde, fără doar și poate. Nu tu mici și bere, nu tu Matiz cu colaci la 12 noaptea…Uniți salvăm România! ( nu de veverițe cât de…veverițoi )
De ce nu vrea primarul Cretu sa vorbeasca de veverite? Simplu. Pentru ca ar trebui sa recunoasca ca a facut inca o lucrare scumpa fara sa se documenteze inainte. Nu avea voie sa cumpere veverite, nu are voie sa tina veveritele in captivitate intr-un spatiu atit de mic si nici nu are voie sa le elibereze.
Tovarasul Cretu nu s-a consultat cu nimeni daca e bine sau nu, daca e moral sau nu.
Cat de dobitoc trebuie sa fii ca sa crezi ca face placere sa vezi niste animalute cum aleagra disperate intr-o cusca?