Social

Urmează restructurări în Primăria Bistrița. Se renunță la două categorii de angajați

”O să fie iarăși o revoluție”, anunță primarul Gabriel Lazany, care este decis să reducă numărul de angajați din Primăria Bistrița ”în mod natural”. Pe lângă pensionarii care vor fi trimiși acasă, mai există o categorie care și-ar putea pierde locurile de muncă.

”O să fie iarăși o revoluție când nu voi prelungi contractele niciunei persoane care este la pensie și este cu cumul. Iar o să mă arate toți cu degetul. Primul lucru care va reforma Primăria Bistrița este o scădere a numărului de angajați la modul natural, adică pensionarii rămân acasă, cei care au contracte pe perioadă determinată o să vedem dacă se prelungesc sau nu în funcție de utilitatea fiecăruia și după aceea trecem la alte tipuri de restructurări. Cei despre care am vorbit nu sunt puțini”, a spus primarul Gabriel Lazany într-o emisiune la AS-TV.

Imediat după preluarea mandatului, într-o conferință de presă, el a spus că a găsit în Primăria Bistrița 52 de persoane care cumulează pensia cu salariul, dintre care14 în aparatul de specialitate al primarului, 23 la Direcţia de Infrastructură şi Servicii, 3 la Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc“ Bistrița, 10 la Direcția de Asistență Socială și două la Ocolul Silvic Municipal Bistrița, cel mai în vârstă salariat al Primăriei Bistriţa având 75 de ani.

În mandatul fostului primar, Primăria Bistrița avea 739 de posturi în organigramă astfel: în aparatul de specialitate al primarului – 287 posturi, la Direcţia de Servicii Publice – 266 posturi, la Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” –  70 de posturi, la Poliţia Locală – 85 posturi, la Direcţia de Asistenţă Socială – 331 posturi, la Direcția Municipală de Sănătate – 79 de posturi, etc.. Pentru salariile angajaților din Primăria Bistrița s-au cheltuit anul acesta circa 100 de milioane de lei, 16,65% din bugetul local.

Guvernul României a pregătit și o ordonanță prin care se prevede menținerea salariilor la nivelul lunii decembrie 2024, până la aprobarea cadrului fiscal, dar și înghețarea angajărilor.

Principalele modificări propuse de ordonanța de urgență sunt următoarele:

  1. Înghețarea salariilor – Salariile bugetarilor rămân la nivelul lunii decembrie 2024 până la aprobarea cadrului fiscal-bugetar pentru 2025.
  2. Compensarea muncii suplimentare – Orele suplimentare și munca în zilele libere sau de sărbătoare vor fi compensate doar cu timp liber, fără plată suplimentară.
  3. Eliminarea tichetelor și premiilor – Instituțiile publice nu vor acorda bilete de valoare (exceptând tichetele de creșă) și nici premii personalului în anul 2025.
  4. Înghețarea angajărilor – Angajările în sectorul public sunt suspendate de la 1 ianuarie 2025, cu excepția posturilor unice vacante sau a celor deja aprobate.
  5. Restricții la ocuparea posturilor – Ocuparea a maximum 15% din posturile vacante noi va fi permisă doar în cazuri justificate și cu încadrare în buget.

Aceste măsuri urmăresc reducerea cheltuielilor bugetare și asigurarea sustenabilității financiare.

8 comentarii

  • Lerui ler si lerui ler / Jumatate merg in cer …/ Doar jumatate ramane / Si-o sa fie mult mai bine! Altfel , vom crede doar daca din timp in timp se vor micsora „cifrele” facute publice , cu total din care etc.,etc. Poate ar fi bine cam de doua ori pe an. Oricum eu sunt inca derutat de ce-am aflat pentru ca in mintea mea pe toate activitatile primariei le-am considerat ca fiind servicii publice si nimic altceva. Asadar , oare ce inseamna acel „aparat de specialitate al primarului” si cu ce se ocupa „dansul”? Cred ca ar trebui miniaturizat! Traim intr-o societate informatizata , ce naiba! Apoi la directia de sanatate publica oare nu este cam stufoasa organigrama ? Se pregateste cumva o noua epidemie? Sunt uimit si de numarul enorm al politistilor locali pe care locuitorii orasului nu-i prea vad sa faca ceva . Asteptam cu interes , vesti tot mai bune. Caracatita trebuie atacata in toate „Directiile”…

    31
    2
  • Dar daca dai afara 50 din primarie si peste patru ani o sa ai cu 50 mai putini fata de cati suntxacum… te voi vota !

    13
    5
  • Ah, bineînțeles, domnul Lazany dă dovadă de o profundă înțelegere a „stabilității financiare”: concediază oameni nu pe baza competenței sau performanței, ci pe baza… vârstei. Perfect logic, nu? Doar în Bistrița bătrânețea a devenit sinonimă cu incompetența! În țările civilizate, performanța primează, nu „plecatul genunchiului” în fața unei personalități supreme. Dar poate că aici criteriul real este altul: cât de tare te înclini când trece marele conducător. Altfel, eficiența e doar un detaliu neimportant.

    17
    21
    • De acord până la un punct.
      Dar in momentul in care un tânar incearcă să se angajeze pe un post,competent fiind ,nu are nici o şansă in fața băşinoşilor atoate știutori.
      Mai ales in condițiile in care postul este ocupat de o persoană care cumulează pensia cu salariul.

      30
      6
  • Asteptarile erau ca mai inainte de toate, sa primeze profesionismul, competenta si experienta si atasamentul fata de obiectivele acestei institutii importante din viata cetatenilor,si abia apoi varsta.Si daca vorbim despre aceste lucruri,apoi in primarie este mult de lucru.Zic si eu….

    9
    11
    • Daca voiau sa lucreze in continuare puteau renunta la pensie…altfel raman niste privilegiati!!! Pentru aceeasi munca primesc si pensie, si salariu si…….

      23
      2
  • Tactiros, perfect adevărat ce ai spus, pleacă ai voștri vin ai mostrii, nimic pe criterii de performanta ci foarte pe carnet de partid sau alte obligații, a se vedea directorul direcției de servicii publice, secretarul general actual, consilieri personali și ce mai urmează vom vedea.
    Ec cred ca vârstă spune experienta și cu siguranță își pleacă mai greu genunchi în fata șefului suprem sau chiar de loc.
    Am auzit ca a fost concurs la taxe și impozite și din 14-15 candidați abia a trecut unul cu nora 5 și un picuț.
    Și despre ce vorbim?
    Dam afara muncitori în vârstă care au rămas pentru ca nimeni nu a vrut sa se angajeze cu 2500 , 2800 lei net, cum sa supraviețuiești?
    Dar da, facem loc muncitorilor de la LDP.
    Aceasta firma căpușa cu care conducătorul județului nu a asfaltați un m de drum, aceasta firma falimentara care a fost scoasa din rahat de către fostul primar prin cumpararea unor construcții care nu au fost folosite niciodată, le folosește prefectura se pare gratis.
    Totul pe interese

    16
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.