Actualitate

Biblioteca Județeană a deschis ”Fabrica de idei estivale”

Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistriţa-Năsăud organizează a doua ediție a evenimentului ”Fabrica de idei estivale – Vacanța la Bibliotecă”, în perioada 17 iulie – 26 august. Cu această ocazie au loc ateliere de lecturi suplimentare, de pictură, de fotografie, ateliere de limba engleză și limba franceză, ateliere handmade, ateliere muzicale, clubul de șah, jocuri distractive, ore de judo și arte marțiale, cinemateca pentru copii.

 

Programul estival a atras în prima zi de activități zeci de elevi, dornici să își anime timpul liber în preajma cărților. Ei au fost întâmpinați cu căldură de bibliotecarii instituției, de coordonatoarea programului, Rodica Bădăluță (secția Împrumut pentru copii) și de Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, informează BJBN.

Atelierul de lecturi suplimentare, propus în programul primei zile, a fost susținut de prof. Roxana Kovacs. „Le-am propus elevilor o incursiune în lumi noi, în lumea cărților, în lumi pe care le-au cunoscut, probabil, sau în lumi pe care nu le-au cunoscut. Le-am propus să socializăm, să lăsăm deoparte tehnologia și să ne reamintim că suntem unici, fascinanți, că putem fi cine dorim noi, că cititorul își poate imagina o altă lume decât își imaginează scriitorul și că poate deveni el însuși scriitor, atâta timp cât are creativitate, fantezie, imaginație. Și cred că dorința este cea mai importantă, aici. Această primă zi a fost fantastică și am simțit că m-am transportat în copilărie! Și mi-am adus aminte de o carte care se numește „Să creștem mici” și cred că asta am făcut și eu astăzi, am crescut mică și nu a plecat niciunul dintre copiii aceștia fără să se cuibărească în brațele mele, pentru că între noi s-a creat o puternică legătura, de la suflet la suflet, prin intermediul lecturii” a declarat la sfârșitul activității Roxana Kovacs, profesoară de limba și literatura română la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”.

Și pentru că proiectul bibliotecii județene se adresează și elevilor din întreg județul, au fost prezenți la atelierul de lecturi suplimentare și 14 copii din localitatea Maieru, elevi ai Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu”.

Iată programul activităților zilnice, exceptând sâmbăta și duminica:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS