Actualitate Economie

Vacanţe ieftine pentru pensionari. Unii preferă să meargă la Sîngeorz-Băi, la doi paşi de casă

Peste 2000 de pensionari din judeţ se odihnesc şi chiar se distrează în sejururi la mare, Amara, Bizuşa, Covasna, Băile Felix sau Vatra Dornei. Plătesc pentru 18 zile de masă, cazare şi tratament doar jumătate din valoarea unei pensii, unii doar 100 de lei, mai nimic. Tocmai de aceea, cei care nu se programează din timp, nu mai găsesc locuri în staţiunile preferate.

Gavril Moldovan a fost anul acesta pentru a cincea oară la Băile Govora. A plătit pentru 18 zile de cazare, masă şi tratament numai 600 de lei, jumătate din valoarea unei pensii lunare.

„Staţiunea a fost înfiinţată de I. C. Brătianu, primul ministru liberal al României. Când am fost eu, era în renovare. S-au reamenajat spaţiile. Probabil că liberalii au interes să arate mai bine. Tratamentul a fost bun, am făcut trei proceduri pe zi şi mă simt foarte bine. Am plătit jumătate din valoarea pensiei, 600 de lei pentru 18 zile pentru cazare, mâncare şi tratament. Mâncarea a fost bună, iar tratamentul de calitate. Am făcut aerosoli, vaporizări şi încă o procedură. Trebuie să te înscrii din timp”, a spus Gavril Moldovan.


Familia Liviu şi Vasilica Filipoi a ales staţiunea Covasna unde ambii soţi îşi tratează problele cardiace.

„Noi mergem de trei ani la Covasna. Sunt foarte bune mofetele. Avem probleme cu inima şi cu reumatismul. Eu am pensie 650 de lei şi plătesc pentru 18 zile 375 de lei. Condiţiile sunt foarte bune. Merg la băi abia acum de când am ieşit la pensie fiindcă înainte nu mi-am permis. Eu zic că merită. Ne facem şi prieteni noi, ne distrăm, mai dansez nevasta, iar acasă nu mai plătesc întreţinerea”, a spus Liviu Filipoi.

Vasilica Filipoi a plătit însă 175 de lei. „Plătesc mai puţin de zece lei pe zi, mâncare, cazare, tratament. E foarte bine. Noi mergem de trei ani acolo şi ne simţim foarte bine mai ales de la mofete”, a spus ea.

Directorul Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, Ioan Fechete, ne-a declarat că anul acesta, judeţului nostru i-au fost repartizate peste 2000 de bilete pentru pensionari, iar acestea sunt împărţite pe serii.

„Oamenii sunt mulţumiţi. Singura nemulţumire am avut-o anul trecut legată de un hotel din Vatra Dornei care a nu şi-a respectat angajamentul şi oamenii au venit înapoi. Iar s-au dus, iar au venit, le-am dat ceva bani înapoi. Avem şi solicitări pentru Sîngeorz-Băi (foto) fiindcă staţiunea tratează boli de stomac, de ficat. Sunt în jur de 20 de bilete pe serie repartizate judeţului nostru din cele 80 repartizate hotelurilor din staţiune. La noi, seria trecută, doar două bilete au rămas nevândute la Sîngeorz-Băi. În rest, s-au vândut toate, dovadă că e o staţiune solicitată”, a declarat Ioan Fechete.

Potrivit sursei citate, majoritatea pensionarilor vor bilete în staţiuni din Ardeal ca să nu aibă mult de călătorit, iar cei mai mulţi cer cu insistenţă Vatra Dornei sau Băile Felix. Sunt însă şi unii care merg şi la Amara sau Techirghiol. Următoarea serie începe în 21 iunie, iar ultima va fi în luna noiembrie. Mai multe informaţii despre bilete de odihnă şi tratament, găsiţi pe pagina web a Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud la adresa www.cjpbn.ro

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS