Recomandări Social

Zi de vară la răcoarea Munţilor Călimani. Un traseu uşor, de o zi (FOTO)

Unul din traseele relativ uşoare pentru urcarea Vârfului Pietrosul din Munţii Căliman porneşte din partea superioară a fostei cariere de sulf. Localitatea de acces cea mai convenabilă este satul Gura Haitii, aflat la 23 km de oraşul Vatra Dornei, pe drumul judeţean 174, drum care se desprinde spre dreapta spre direcţia dată de panoul indicator către Parcul Naţional Călimani.

Albert Gavrilă, însoţit de prieteni, a pornit din satul Gura Haitii, de-a lungul Pârâului Neagra, un drum destul de bun care duce până la fosta carieră de sulf. Se poate circula cu maşinile, chiar şi cele mici, până deasupra carierei şi chiar mai departe, până aproape de staţia meteo din vecinătatea Vârfului Reţitiş.

În locul în care Pârâul Neagra se abate spre stânga faţă de sensul de urcuş se găseşte un panou care atenţioneză că începe Parcul Naţional Călimani.

Pe drumul betonat se ajunge în dreptul haldelor de steril scos din zona fostei cariere de sulf. Un drum forestier ocoleşte  Vârful Negoiu Românesc, de 1889 m, afectat de lucrările la carieră. De acolo, priveliştea spre zona înaltă a masivului, respectiv spre creasta care uneşte Vârful Negoiu Unguresc (2081 m) de cel mai înalt vârf al masivului, Pietrosu (2102 m), este foarte frumoasă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS