„Lui Liviu Rusu i s-a imputat că nu s-a implicat în campanie, iar celor doi primari că au susţinut candidaţii USL. Toate propunerile de revocare au venit din partea preşedintelui filialei, Ioan Oltean. Mie mi-a reproşat că, în campanie, aş fi stat de vorbă cu reprezentanţi ai altor formaţiuni politice, că m-au întâlnit cu ei. Nu ştiam că nu mai am voie să discut cu oamenii. Poate vorbesc cu ei despre vreme, nu înseamnă că îmi trădez partidul. După cât am lucrat în campanie, după cât m-am implicat, am fost la televiziuni, la radiouri, mi s-a părut nedrept ca Ioan Oltean să-mi ceară mai întâi să demisionez. Am spus că las la latitudinea colegilor din BPJ să decidă ei şi am ieşit afară. Au votat şi nu s-au strâns suficiente voturi ca să se propună revocarea mea. Oricum, BPJ nu poate revoca. Propune doar Consiliului de Coordonare Judeţean acest lucru”, a spus Borş.
El a declarat că e dezamăgit de felul în care a decurs şedinţa BPJ al PDL Bistriţa-Năsăud de vineri seara.
„Nu s-a votat secret. Am văzut colegi care nu făceau parte din BPJ, invitaţi la şedinţă, dar care au primit buletine de vot. Nu se poate aşa ceva. În plus, s-a propus revocarea din funcţiile politice a unor primari care au obţinut rezultate foarte bune pentru PDL, mai bune decât mulţi alţi primari care erau în sală. Nu s-a făcut o analiză bazată pe rezultate. Eu nu cred că trebuie să ne dezbinăm acum. Ar trebui să fim uniţi”, a declarat Vasile Borş.
Biroul Permanent Judeţean al PDL Bistriţa-Năsăud a propus, vineri seara, revocarea din funcţiile politice a secretarului general al filialei Liviu Rusu, dar şi a doi primari care ocupau funcţii de vicepreşedinţi, edilii din comunele Budacu de Jos şi Dumitra.
Purtătorul de cuvânt al filialei Bistriţa-Năsăud a PDL, Gabriela Montoiu, a declarat, sâmbătă, că Biroul Permanent Judeţean (BPJ) a votat în favoarea revocării funcţia de secretar general al filialei a lui Liviu Rusu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar şi a primarilor Gheorghe Bălăjan (comuna Dumitra) şi Florin Simionca (comuna Budacu de Jos) care deţineau funcţiile de vicepreşedinţi ai filialei judeţene a partidului.
Asa-ti trebuie d-le Bors daca-ai fost fraier. Ce benga te-o mancat in…talpi sa mergi in campania electorala de manutza din sat in sat si din camin cultural in camin cultural cu Ioan Oltean si cu Florian??? Ca sa le transferi lor prin vot simpatia electorala de care te bucuri??? De ce n-ai zis PAS ca la jocul de poker?? Mai clar, sa fi spus: Oltene, de data asta eu sunt doar viceprimar la Maieru, nu te apas cu nimic in campania electorala, dar nici nu misc absolut un deget in favoarea ta. PAS ca la jocul de carti. Daca faceai asa, dl Oltean nu mai iesea deputat,iar acum te sustineau PD-L-istii pe tine ca si viitor presedinte al organizatiei judetene. De-aia vrea Ioan Oltean sa te scuipe afara din partid ca-si teme pozitia de popularitatea si de personalitatea ta. Pe cine n-ai lasat-(in campania electorala)- POLITIC sa moara, nu te lasa acum POLITIC sa traiesti.