Actualitate

Vechile puncte termice, tot fierbinți. Tari în vorbe și slabi în fapte, aleșii PNL și PSD s-au ”ars” reciproc

Vechile puncte termice din Bistrița care ocupă domeniul public degeaba de mai bine de două decenii reprezintă, în continuare, o ”misiune imposibilă” pentru administrația locală care tot avansează promisiuni legate de schimbarea destinației acestora, la fel ca și precedenta care nu a făcut nici ea mare lucru. În cel de pe strada Vasile Lupu nr. 16 a amenajat un sediu strâmt și întunecos pentru Ocolul Silvic, iar pe strada Octavian Goga face Centrul de zi pentru persoane vârstnice.

Subiectul a redevenit ”fierbinte” după ce consilierii PSD au propus ca în locul a 10 astfel de foste puncte termice să se facă parcări etajate de reședință, inițiativa fiind de fapt a fostului viceprimar Cristian Niculae care încă mai decontează neîmplinirile din cei 12 ani de administrație Crețu.

Ca și cum problema ar fi apărut peste noapte și nu este una cu care ne confruntăm deja de ani buni, Cristian Niculae a spus: ”Este foarte simplu de observat, făcând o tură prin cartierele orașului după ora 16.00, câtă nevoie avem în acest moment de aceste parcări de reședință. Mașinile nu mai au loc între blocuri, se parchează neregulamentar pe trotuare, pe aleile pietonale, pe spațiile verzi, până în ușa scărilor de bloc, sunt blocate accesele în parcări și este o adevărată aventură să te strectori cu mașina prin aceste locuri. În Bistrița sunt 10 puncte termice aflate într-o stare avansată de degradare care sunt adevărate focare de infecție. Aceste puncte eu, în calitate de viceprimar, în ultimii ani le-am igienizat de câteva ori, am blocat accesul în ele, au fost sparte lacătele de către oamenii străzii și au redevenit iarăși insalubre”.

Niculae a amintit vag că, în trecut, prin decizia Consiliului Local, acestor puncte termice le-au fost atribuite diverse destinații – inclusiv să fie case de rugăciuni – dar că aceste proiecte care nu s-au materializat fie că nu erau bani la buget, fie nu s-au putut obține bani europeni.

”Consider că este anormal să mai tolerăm această situație și să ne mai tot gândim încă nu știu câți ani, să tot analizăm ce să facem cu aceste puncte termice. Noi, consilierii PSD, propunem o soluție rapidă și accesibilă financiar chiar folosind banii din bugetul municipiului. Construim în locul acestor puncte termice parcări etajate cu două nivele, ultimul nivel fiind neacoperit pentru a ne putea încadra în regimul de înălțime al fostului punct termic pentru că nu putem ridica blocuri între blocuri. Estimăm prețul unei asemenea parcări cu o capacitate de 30-40 de locuri în funcție de suprafața fostului punct termic la 1,5-2 milioane de lei. M-am consultat cu primarul comunei Prundu Bârgăului care a făcut două asemenea parcări cu 1,5 milioane de lei fiecare. Nu ne deranjează dacă banii vin de la Guvernul României pentru că, din păcate, aceste parcări nu sunt eligibile pe fonduri europene. Noi am vrut să construim o parcare subterană în Mihai Eminescu, iar proiectul a fost declarat neeligibil fiindcă s-au schimbat criteriile de finanțare. Aceste parcări subterane sunt extrem de scumpe din cauza faptului că trebuie relocate rețelele de utilități. Dacă reușim să construim 10 parcări de acest gen, vom face un efort bugetar de 15 milioane de lei – 3 milioane de euro – nu spun să-l facem anul acesta – dar vom avea 400 de noi locuri de parcare acolo unde e cea mai mare nevoie de ele, între blocuri. E foarte important ca, în cel mai scurt timp să demolăm aceste puncte termice, să punem piatră în locul lor, să o cilindrăm, iar acele suprafețe vor putea fi folosite de riverani pentru a mai face loc câtorva mașini care să fie parcate regulamentar”, a spus Cristian Niculae.

Primarul Ioan Turc a intervenit în discuție și i-a răspuns că are în vedere punctele termice, dar numai după ce va face expertize.

”Vom expertiza și vom propune pentru dezafectare cam toate punctele termice din Bistrița. Ce se va construi pe locurile punctelor termice vom vedea în urma unor analize pertinente, cu siguranță și parcări. În acest sens, am avut deja o întâlnire cu cel mai important constructor de sisteme inteliugente de parcare din România. Prețul per loc de parcare variază între 3.000 și 10.000 de euro. Putem avea în vedere și alte soluții, nu neapărat automatizate, așa cum am văzut și în alte orașe. M-aș fi bucurat foarte mult, domnule Niculae, dacă toate aceste analize le-ați fi făcut din timp, când s-a discutat despre Linia Verde, despre axa Năsăudului – Andrei Mureșanu – Decebal – Gării, când ați știut că sute de locuri de parcare or să dispară, iar disconfortul oamenilor din Bistrița va crește”, a spus Turc.

Primarul a adăugat că problema parcărilor poate fi rezolvată și prin înlăturarea mașinilor abandonate de pe domeniul public.

”Imediat ce am venit în Primărie, am solicitat un inventar al mașinilor abandonate sau fără stăpân aflate pe domeniul public. Am identificat, până în momentul de față, circa 600 de mașini abandonate sau fără stăpân. Ele vor fi ridicate și duse într-un loc pe care îl vom agrea. Deci noi nu doar vorbim, ci și facem. Veți observa că vom construi parcări, vom elibera locuri de parcare astăzi ocupate abuziv în sensul legii, iar calculul pe care îl faceți legat de cât ar costa 400-500 de locuri de parcare era grozav dacă l-ați fi făcut înainte, dacă ați fi ridicat mașinile de pe domeniul public și ați fi scutit buzunarul public de o cheltuială foarte mare și ați fi ajutat în mod corelativ oamenii care dețin autoturisme să aibă locuri de parcare suplimentare”, a spus primarul Ioan Turc.

În replică, Cristian Niculae a menționat: ”Când eram eu viceprimar, excepând anul 2020, nu erau mai mult de 50-80-100 de mașini în procedură de ridicare de pe domeniul public pentru că procedura era extrem de anevoioasă. Legea spune că, după fotografierea mașinii și încheierea unui proces verbal de către Poliția Locală, trebuie să treacă un an în care proprietarul nu mișcă mașina de pe domeniul public și abia după aceea puteai ridica mașina. Anul trecut s-a modificat legea, iar termenul s-a scurtat la 6 luni. În 2020, s-a agravat situația pentru că Poliția Locală nu a mai fost în subordinea Primăriei, deci nu am putut măsurile necesare. Situația a devenit mai gravă și trebuie rezolvată. Și eu m-am preocupat de ridicate, dar o să vedem dacă aceste 600 de mașini vor fi luna viitoare ridicate în 30 de zile sau în 2 luni. Am înțeles că le-ați identificat. Aștept cu nerăbdare să-mi spuneți că sunt ridicate toate”.

Și consilierul PMP Ștefania Stere a intervenit ca să salute inițiativa grupului PSD în ce privește parcările: ”Este o mare problemă în Bistrița și la fel de mare problemă este și ce se întâmplă cu puntele termice. Din punctul de vedere al utilității lor poate fi o discuție dacă se potrivesc sau nu în acele locații, dar cred că există specialiști care vor decide”.

Secretarul general al municipiului, Floare Gaftone, a reamintit că între 2005 și 2006 fostele puncte termice au fost luate de la fostul Proditerm, dar în ultimul Plan Urbanistic General (PUG) din 2013 nu li s-a schimbat destinația, așa încât este nevoie de documentații de urbanism pentru a fi dezafectate sau transfgormate în altceva.

”Am spus că trebuie studiate, printr-o documentație de urbanism, studiu de fundamentare premergător PUG sau concurs de idei, ca să găsim cele mai potrivite soluții. În PUG-ul aprobat în 2013, în 90% din situații, pe documentații apare și în prezent punct termic. Este inadmisibil. Schimbarea destinației din punct termic în altă destinație presupune o documentație de urbanism. În orizontul apropiat trebuie să întocmim tema de proiectare pentru următorul PUG. Va trebui ca echipa pluridisciplinară care va face PUG-ul trebuie să aibă în atenție și aceste puncte termice. Unele vor fi dezafectate, cum a spus domnul primar, pentru altele – puține la număr – se va găsi o funcțiune compatibilă cu zona respectivă. Nu aș vrea să exemplul prost pe care l-am dat cu sediul Ocolului Silvic. Instituția aceasta care ar trebui să fie o locație verde și însorită este un înghesuită și nu are spațiu verde. Cred că proiectul dumneavoastră, domnule Niculae, e prea abrupt, trebuie să existe în spate fundamentări, iar eu sfătuiesc să rămânem și să rezolvăm problema prin concurs de idei aferente noului PUG”, a spus ea.

Consilierul PSD Alexandru Bria i-a cerut secretarului general să nu mai intervină în ședința legislativului local decât în chestiuni de legalitate, nu și de oportunitate, între el și Floare Gaftone având loc un schimb de replici.

Și administratorul public Ioan Peteleu a intervenit brusc în dezbatere: ”Observ că vechea administrație dă lecții noii administrații care are o viziune în ce privește aceste clădiri. În același timp, noua administrație are o viziune și în ce privește spațiile de parcare. Eu nu o să vă dau informații despre ce proiecte a făcut vechea administrație. Analizându-le în detaliu, ne prindem de cap, ne dăm seama că unele sunt nefuncționale. Cred că trebuie să vă abțineți de la a da lecții. Există o viziune, un program de guvernare locală pe care îl vom pune în aplicare, dar așa s-a gândit acel program care are la bază multe date în așa fel încât acest oraș să funcționeze altfel decât vă doriți dumneavoastră. O să venim cu demonstrații vizavi de cât de bine ați făcut acele proiecte și ce viziune ați avut. Credeți-mă: mă abțin cu greu la unele intervenții. Nu mai sunt în postura de a lua cuvântul pe proiecte de hotărâre, dar vă rog nu mai dați lecții”.

Cristian Niculae i-a atras atenția administratorului public Ioan Peteleu că face parte din Executiv și trebuie să răspundă al întrebările consilierilor, nu să aibă alt gen de intervenții.

”Ați fost consilier trei mandate, foarte bine, ne-am bucurat atunci de intervențiile dumneavoastră. Acum răspundeți la ce vă întrebăm și faceți ce vă spunem noi că sunteți administratorul public al orașului. Nu ne mai dați lecții din punct de vedere politic într-o ședință de CL că nu este cazul”, a dat replica fostul viceprimar PSD.

Ioan Peteleu i-a răspuns că ocupă o funcție de demnitate publică și are tot dreptul să intervină.

După toate aceste discuții contondente, proiectul privind aprobarea schimbării destinaţiei unor imobile proprietatea Municipiului Bistriţa în imobile cu destinaţia de parcări – inițiativa PSD – a fost respins cu 5 voturi ”pentru”, 9 ”împotrivă” și 6 abțineri. PSD propusese realizarea a 10 parcări etajate în fostele puncte termice de pe străzile Gării, Sucevei, Grănicerilor, Rodnei (două), Dumbravei, Axente Sever, Aleea Cireșului, Aleea Pandurilor, Aleea Spătarului.

25 comentarii

  • Peteleu nu mai este consilier local.
    A fost răsplătit pentru munca în campania electorală a lui Turc cu un salariu imens ca administrator public plătit din banii bistrițenilor.
    Se află in treabă si vorbește in consiliul local in loc să muncească pentru bistrițeni.
    Aveti bani pentru aceste salarii ?
    De ce vă creditați ?
    De ce nu tăiați salariile din primarie ?

    • Țara asta are ceva profund defect în ea. Toți promit în campaniile electorale reducerea aparatului bugetar, promit investiții în timp record (record pentru România), promit avantaje fiscale pentru societățile comerciale și pentru micii întreprinzători, dar când ajung în jilțuri nu mai țin minte nimic din ce-au promis. Aparatul bugetar a ajuns atât de suplu și de anorexic încât poate fi comparat cu un obez ce se îndoapă zilnic cu junk food, avem cele mai mari taxe pe muncă din întreaga Uniune Europeană (50% din salariu e taxat de stat) – asta da încurajare a muncii! – iar salariile și sporurile în sectorul bugetar românesc ar stârni invidie printre bugetarii din Germania, Franța sau Elveția. Am mai scris asta: e inacceptabil ca primăria unui oraș de 80.000 de locuitori din România să aibă tot atâția angajați precum primăria Berlinului.

    • Voila.
      Dar eficiență zero.
      Nu îmbăt cu apă rece, pagoda onorifică de la restaurantul de la Casa de cultură era ocupat în alternanță .
      Câțiva ospătari recrutați şi infiltrați de la SRI.
      Totul era în jurul banilor şi afacerilor.
      Tot un ecosistem funcționa. :):):)
      Micii şi proiectele.
      Mai puțin a doua zi când trebuia să apelezi la serviciul public la Primărie..
      Acolo era dezastru.

  • Sa ajungi la putere ca sa faci ce spune opozitia!
    (primare! cum adica sa faci expertiza ca sa demolezi? expertiza se face ca sa vezi daca demolezi sau nu! iar esti varza!)

  • Nici un consilier nu a suflat o vorba despre realitatile privind punctele termice. Propunerea nu este o izbanda a pesedeului , dimpotriva exista in stenogramele de sedinte si la compartimentul privind inregistrarea documentelor, petitii, informari, memorii depuse de mine si de la colegii din PER si PV atunci cand eram liderul lor. Astfel inca din 2015 si 2016 de groaza desfintarii parcului M. Eminescu unde se dorea construirea unei Parcari Subterane prin incalcarea legii 24 a Spatiilor Verzi am venit personal cu aceasta propunere a construirii lor pe punctele termice. Si in acest sens am depus 300 de semnaturi ale bistritenilor care se opuneau fata de distrugerea parcului. Si la dezbaterile pe Bugete am notat aceasta necesitate. Daca eram acolo in calitate de consilier local cu siguranta acest obiectiv trecea la vot. Insa imi fac datoria ca domnul Primar si Consilierii sa cunoasca bine realitatile si pesedistilor le transmit sa nu mai copieze ideile altora dupa ce chiar ei au votat distrugerea parcului Eminescu si mineralizarea Pietei Centrale. Dupa modelul centurii prin Padurea Codrisor fostul Primar si consilierii lui nu ne-au bagat in seama si s-au cramponat ani de zile uitand de punctele termice . Eu personal, mi s-a uscat gura cate discutii in CL le-am avut pe aceasta tema.Dar nu e tarziu si poate, poate mai in vara Partidul VERDE va avea un reprezentant luptator in CL si va negocia asa cum trebuie acest aspect care va trece cu siguranta. Sa auzim de bine .Deci acest aspect privind PUNCTELE TERMICE este marca Balan !

  • Stefania Stere susține proiectul PSD! Oare de ce nu ne miram? Iar Augusta Sasarman (PSD) o susține pe stimabila doamna Stere sa devină noul președinte de CL! Știam ca dna Stere și Ionut Simionca sunt total PSD-isti…dar acum o fac și in public! Fără pic de Rușine!

    • Chiar am urmărit înregistrarea ședinței si pot afirma ca d-na consilier Stere a fost de acord cu constructia de parcări, nu neaparat cu proiectul Psd.
      Pai lipsa parcarilor este o problemă majoră, trebuia sa se opună? Mai ales ca acele puncte termice trebuie folosite.
      Nu mai aruncați cu gunoi, in cei care muncesc!

    • Marilena, a fost singura din PMP care a votat acest proiectul parcărilor! Este evident ca doamna Stere asculta tot ce spune domnul Simionca și susține PSD-ul indiferent de proiectul lor! Urmăriți atent ce voteaza doamna…și veți vedea ca voteaza toate proiectele PSD!

  • Sunt curios dintre toate punctele termice din oraș câte mai sunt ale primăriei din câte se aude la ‘radio șanț’ o bună parte dintre ele au fost cumpărate sau închiriate de către anumiți oameni de bine inclusiv cea de pe Bistricioarei unde avem un consilier al verzilor propus și susținut chiar de d-nul Bălan, cu respect vă aduc aminte domnule Bălan dacă cumva a-ți uitat lucrul acesta, nu ne mai plimbați cu zăhărelul,iar în Eminescu ar fi corect să se refacă restaurantul ‘Locomotiva’ acolo erau cei mai buni mici din oraș și ca să fie pe placul d-nului Bălan să se servească numai jinars verde.

    • @Nea Ion, ar trebui sa va mai duceti pe la scoala pentru ca ati (nu a-ti) uitat gramatica.

  • NEA ION va raspund. Acuma Primaria B-ta este proprietara a 24 puncte termice. Cea de pe Bistricioarei a fost canva a omului de afaceri domnul Harsianu, si in prezent terenul si punctul termic au fost achizitionate de CJ in vederea construirii unei parcari mari supra-terane.

  • Extraordinar cum s a trezit în Neculaie spiritual civic și dorința de a face lucruri acum de când nu mai este vice. Până acum s a odihnit la umbra lui Crețu și are mintea odihnita de felul lui :))

  • Demolati le și gata. O sa vorbiți degeaba 4 ani și n o sa faceți nimic. Problema este ca vorbiți degeaba pe salarii uriașe. Smecherii naibi ce sunteți cu toții!!!!!

  • asa vor fi si peste 3 ani
    se baga careva la pariu?
    voi nu cunoasteti clasa politica din romania?
    daca nu iesa ceva se invart in jurul cozii pana….vin urmatorii!

  • Voi propune d-lui Primar si consilierilor sa adopte brusc o masura absolut necesara , adica sa fie cautata o firma specializata in demolari care sa vina dupa ea cu un CONCASOR si sa sfarme aceste betoane, caramizi etc. Este mare nevoie de ele ca umplutura la zecile de drumuri de pamant desfundate de pe toate dealurile. Am impresia ca nepasarea, nepriceperea lipsa de reactie este omni prezenta pe mai departe in CL. Nu mai pierdeti vremea domnilor, doamnelor consilieri pe discutii sterile de partid. Bagati viteza ! Asta asteapta bistritenii care va platesc ! In maxim un an de zile aceste mizerii dintre blocuri trebuie sa dispara. Acolo unde locul nu permite a se face o parcare etajata de minim 100 de locuri sa se creeze o oaza verde.

    • Doriti sa bagati caramida concasata pe strada mea care acum e cat de cat circulabila?
      M-as bucura mult dar acel material il am la 2 m de drum. lut am si pe strada mult mai aproape decat sa aduci din oras. Eu iti recomand sa duci la tine in curte caramida sparta sau sfaramata sa vad daca mai poti sa iesi la oras cu pantofii curati!
      esti varza domnule balan
      doar idei proaste si sa te bagi in seama
      am uitat…si sa pupi dosuri fara sa te interesezi asa daca foloseste zewa!

    • Domnule Balan, am avut o parere buna despre dumneavoastra in ceea ce priveste ecologismul!
      daca se fac parcari etajate de 100 de locuri intre blocuri insemna ca se vor face rampe de urcare si coborare intre etaje. Dumneavostra cred ca detineti informatia ca mare ecologist ca in Bistrita sunt doar 0,004 masini electrice si peste 87 % sunt pe motorina cu cel mult 4 euro .
      In rampa motorul masinii este mult mai folosit, degajand mult mai multe gaze intre blocuri, sub geamul locatarilor direct afectati pentru ca toate punctele termice sunt lipite de blocuri de locuit unde chiar locuiesc oameni!!!!
      Cum vedeti acea poluare ?
      Eu o vad ca o soba care consuma zilnic 60 cauciucuri uzate pe zi sa incalzeasca 2 persoane !

  • Ecologistului necunoscut. Nu pun astfel problema. In Cluj langa biblioteca Studenteasca si la doi pasi de Clinici exista acea parcare etajata de 500 de locuri care rezolva o mare problema. De cate ori ma duc la Cluj, foarte civilizat imi iau un bon si masina sta in loc sigur , ieftin si nu am nici o grija. Asa trebuie si la Bistrita minimum doua dar si alte parcari etajate cu abonament intre blocuri. Poluarea va ramane atata timp cat marii producatori auto din toata lumea nu vor primii restrictii. Aici intervin politicile mondiale si ale ONU si niste parliti de ECOLOGISTI nu au cum sa opreasca fabricarea de modele de masini care consuma combustibili. Sa vezi numai ce poluare fac avioanele, undeva intre3-5% din intreg spectrul poluarii pe glob. Lumea nu se va cuminti, pana ce ultima picatura de titei nu va fi extrasa din pamant. Sigur ca totul este prea tarziu atunci. Din pacate pariul cu POLUAREA este pierdut.Vin vremuri grele si momentul zero este anul 2050. Atata ne-a fost !

    • Am fost de cel putin doua ori si de fiecare data trebuia sa alerg sa ies afara sa nu ma sufoc!
      Bomba ecologica!
      Poi asa putem face in fiecare centru de oras cate o microcentrala nucleara ca pierderile cu transportul de curent ar fi minime.
      Tu esti degeaba ecologist. E una sa poluezi sub geamul unde dormi si stai 24 din 24 ore si alta e sa stai pe camp langa 300 vaci! (cauta pe net si ai sa vezi ca 300 de vaci polueaza prin digestie mai mult decat 300 masini euro 4).
      Un oras e partial civilizat daca nu isi respecta cetateanul prin evitarea unor astfel de bombe !
      Sunt de acord cu aceste parcari etajate doar daca fac in vecinatatea lor si puncte de impachetat aer poluat. Si cand omul vine sa cumpere bon (asa cum faci tu) sa primesti pachetul cu gaze colectate sa l aduci acasa si sa l servesti cu intraga familie la masa de duminica!
      Scuza mi pamfletul dar alt exemplu sa intelegi ce inseamna ecologia nu am gasit sa ti dau!

    • Nea Balan s-a uitat la filme conspirative!!!
      Ce spui?
      In anul 2050 e gata?
      La ce ora?
      Asa i ca te uiti si la Antena 3 si aricioaica sau vulpita?

  • Șapte ani de zile irosiți. Redau din procesul verbal al ședinței CL din 27.06.2013:

    „Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian – faţă de materialele prezentate am şi eu ceva de spus. Aşa cum s-a amintit deja, aceste puncte termice a avut o destinaţie. Starea lor este destul de diferită de la un punct termic la altul, în orice caz ele sunt într-o stare tehnică destul de proastă. Pentru multe dintre aceste puncte termice cred că o posibilitate ar fi, pur şi simplu demolarea lor şi transformarea, pur şi simplu în parcări şi spaţii verzi.

    Din raportul pe care îl avem nu reiese sub nici o formă că din punct de vedere tehnic şi al rezistenţei ele se pretează la ceea ce se propune. Poate da, poate nu, nu e nici măcar o estimare grosieră a lucrărilor, a investiţiilor care mai trebuie făcute pentru ca cei care au mai făcut nişte solicitări în sensul acesta să fie cât de cât în cunoştinţă de cauză. Tot vis a vis de materialele prezentate, nu ni se spune în raport căror cereri li s-a dat curs şi pe ce criterii. Înţeleg, până la urmă, că proiectul de hotărâre e un act de voinţă, o exprimare a Consiliului local de a le atribui o anumită destinaţie. Nu ştiu în ce măsură, fără să fi avut loc o dezbatere mai largă, fără ca cetăţenii să fi fost informaţi mai larg cu privire la destinaţiile pe care noi ne gândim să le alocă, lucrurile sunt în regulă.”

    Consilierii PSD spuneau atunci o poziție exact contrară celei avansate în prezent, poziție pe care și-au impus-o lejer prin vot. Pentru curioși, PV sunt disponibile pe site-ul Primariei Bistrița.

  • Ce dati dracului sunteti ! In loc sa va preocupe articolul cu pricina va consumati energiile creative de pomana si sunt in centrul atentiei bombardat din toate partile de cativa impostori jalnici cu care nu am nici o treaba, ba mai mult va cred de-a dreptul cititori analfabeti functionali. Eu am vorbit BAI, de puncte termice , nu am avut treaba cu voi. Imi exprim de fiecare data civilizat opiniile despre articolul cu pricina , pt. ca am fost la aceste sedinte. Nici dracu nu are treaba cu voi precum vad eu ca este invers.Dar contiunati asa ca va raspund asa !Lipsa de educatie cat incape .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.