Social

Via Transilvanica, în atenția ministrului Mediului. Întâlnire la Tășuleasa Social

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a participat la sediul Asociației Tășuleasa Social la o întâlnire care a avut ca temă problemele apărute pe traseul ”drumului care unește”, Via Transilvanica.

”Via Transilvanica în dialog cu autoritățile. În ultimi cinci ani am făcut pentru Via Transilvanica tot ce ne-a stat în putință. Câteodată nici nu ne credeam capabili de atâta efort. Dar există o parte de multiple probleme care se întâlnesc în țara noastră la tot pasul și de care Via Transilvanica nu este scutită.

Una din aceste probleme este exploatarea agresivă a pădurilor, care face câteodată un traseu turistic impracticabil pentru mulți ani. Asociația noastră și-a propus încă de la începutul construcției traseului Via Transilvanica să inițieze un dialog cu autoritățile pentru a diminua pe cât posibil efectul acestei probleme.

Ministrul Tanczos Barna a răspuns acestui apel al nostru și împreună cu domnia sa am organizat pe toată Via Transilvanica o serie de întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor centrale, primari, reprezentanți ai ocoalelor silvice, șefi de ocoale silvice și pădurari, întâlniri în care noi ne punem toate speranțele.

Astăzi a avut loc la Tășuleasa Social prima întâlnire din această serie, la care au participat peste 70 de persoane, reprezentanți ai județelor Suceava și Bistrița-Năsăud. S-a discutat despre problemele mai sus menționate iar îndemnul ministrului a fost ca factorii decizionali să se întoarcă în comunități. Să analizeze situația la fața locului, fiecare responsabil pe tronsonul propriu, și să găsească cele mai potrivite soluții pentru a menține, îngriji și păstra intact traseul VT, acest proiect de interes național și poate chiar mondial. Să fie într-un ceas bun!”, a transmis Asociația Tășuleasa Social.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS