Actualitate Recomandări

Vicele Senatului UTCN, originar din Bistriţa: Unde vin universităţile creşte prosperitatea

Prof. dr. ing. Sorin Popescu, vicepreşedintele Senatului Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, şi director al liniei de studii master Ingineria calităţii, a mărturisit, la deschiderea anului universitar de la Extensia Bistriţa a UTCN că este originar din Bistriţa, a locuit pe strada Păcii, a fost coleg de clasă cu primarul Ovidiu Creţu şi de generaţie cu Dorin Stoian, managerul Comelf, respectiv cu prof. dr. Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„Mă uit la colegul meu de clasă, Ovidiu Creţu, care stătea în banca din spatele meu, şi la colegii mei de şcoală şi de generaţie, Dorin Stoian şi Mircea Gelu Buta, la toţi bistriţenii şi le spun că sunt onorat că le aparţin. Cred că sunt printre puţinii de aici care poate arunca un arc peste timp şi să pun o lumină peste ce era Bistriţa acum 50 de ani. Cineva spunea că, dacă nu ne cunoaştem trecutul, nu putem înţelege prezentul şi nu putem să ne construim viitorul. Bistriţa atunci era un orăşel cu ceva peste 20.000 de locuitori în care economia avea două remarcabile obiective: fabrica de sobe şi atelierele meşteşugăreşti Rapid. Unde suntem acum ştiţi şi dumneavoastră. Bistriţa a crescut şi are marea şansă să aibă în momentul acesta două din universităţii din top 12 ale României aici, oferind învăţămât superior. Acolo unde vin universităţile creşte prosperitatea. E cunoscută, afirmată, dovedită ideea că universitatea, şcoala, aduce bunăstare şi dacă recunoaştem lucrul acesta trebuie să-l internalizăm, să ne poziţionăm corect şi unii, şi alţii, în legătură cu această idee”, a spus prof. dr. ing. Sorin Popescu.


Vicepreşedintele Senatului UTCN a spus că atât universităţile, cât şi mediul economic şi societatea, trebuie să se apropie unele de altele.

„Noi, universitatea, trebuie să învăţăm să ne apropiem de mediul economic, de societate, şi să mergem, dacă e cazul, acolo unde e nevoie de noi, iar comunităţile locale şi economia locală trebuie să înveţe să internalizeze că, dacă nu ajută cu toată puterea şcoala, nu va creşte şansa de prosperitate şi dezvoltare. Cinci ani am condus învăţământul superior românesc. Am crezut în asta şi cred şi acum că viitorul şcolii este alături de mediul economic şi societate. E o şansă şi pentru unii, şi pentru alţii. Dacă mă uit la ce uneşte Bistriţa de acum cu cea de acum 30 sau 40 de ani este respectul pentru şcoală. Aici, îmi amintesc din copilărie, exista un profund respect pentru şcoală şi profesori. Am început în urmă cu 22 de ani şi am făcut împrenă cu Dorin Stoian o linie de prelungire a UTCN. Acum suntem la mijloc, iar continuarea, stimate autorităţi, depinde de dumneavoastră. Le urez studenţilor să se bucure de extraordinara şansă de a avea universităţile mari în Bistriţa. Vă urez succes tuturor celor care vreţi să faceţi din Bistriţa un loc în care să se trăiască mai bine”, a adăugat prof. dr. ing. Sorin Popescu.

La deschiderea festivă a noului an universitar la UTCN au mai participat pe lângă universitari clujeni, subprefectul Ovidiu Frenţ, primarul Ovidiu Creţu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, prof. dr. Mircea Gelu Buta şi manafgerul Comelf Bistriţa, Dorin Stoian. Anul acesta, UTCN are la Bistriţa un număr record de studenţi, circa 600, dintre care 175 în anul întâi.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS