Actualitate

Victor Ponta se retrage de la șefia PSD. Ce le transmite social-democraților

Premierul Victor Ponta a anunţat decizia de a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

”Există o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevăzută de Constituţie!)”, se spune în mesajul lui Ponta.

De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia ”până la data congresului PSD”, nu va mai candida la nicio funcţie şi va ”lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid”: ”Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant”.

Ponta face şi o proiecţie a anului 2016, ”un an extrem de important pentru PSD şi pentru România”. ”Bătălia va fi foarte dură pentru că, iată, toţi cei care au slujit şi au reprezentat Regimul Băsescu revin azi în funcţii şi fac ceea ce ştiu alături de Klaus Iohannis. Iar cei care în mod naiv credeau în noiembrie că «şi-au luat ţara înapoi» încep să înţeleagă că, de fapt, alţii au profitat de ei ca să puna iar stăpânire pe România!”, susţine Ponta.

Ponta mai spune că PSD a fost singurul partid în care a activat politic, pe care îl iubeşte şi cu care se va mândri mereu. ”Nu am considerat niciodată că poziţia sau funcţia mea personală sunt mai importante decât imaginea şi performanţa partidului. Şi cred cu tărie ca Guvernarea alături de UNPR şi ALDE este performantă şi în folosul Romaniei. Iar toată energia şi puterea mea le voi dedica actului de guvernare”, se mai spune în mesajul premierului Ponta către conducerea PSD.

În mesaj, adresarea lui Ponta către membrii PSD este: ”Stimaţi colegi, prieteni şi camarazi politici”.

Foto: arhivă

Etichete

3 comentarii

  • Pentru opinia publică, ieşirea dlui Victor Ponta de pe marea scenă a ţării se face controlat într-un mod ciudat, în paşi neconvenţionali, în etape, împrejurări şi cu motive care să aburească cetăţeanul de rând de adevăratele cauze. Ultima, ancheta DNĂ, l-a determinat, printre multe alte acţiuni populiste, să obţină avizul Parlamentului de a nu fi urmărit penal, să se trateze în Turcia, să accepte conducerea provizorie a Guvernului de către altcineva şi numirea noului şef la SIE. Domnia sa simte că pe ansamblu, în PSD, în ţară şi străinătate, imaginea sa este profund deteriorată, că relaţiile cu Preşedintele sunt rupte, că nu mai poate face chiar numai cea ce vrea. Retragerea din funcţia de conducere din PSD este doar un prim pas. În mod sigur va mai trece încă multe luni până când va demisiona surprinzător, dar explicit, cu un argument solid, din cea de Premier. Atunci vor urma alegeri? Sau PSD va găsi forţa să se regrupeze, cu o nouă orientare politică, sub conducerea altor oameni…

  • In sfarsit, dupa acuzatiile de fapte penale, Ponta a decis sa renunte la funcţiile de conducere în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie. Nu insa si la functia de premier, ca si cum aceasta ar fi compatibila cu invinuirile de fapte penale, desi insusi presedintele Iohannis i-a cerut sa demisioneze. Intr-o lume civilizata Ponta era de mult o amintire. Pentru asta si individul trebuie sa se comporte ca un om normal, ceea ce nu e valabil si in cazul lui Ponta. El sufera de boala numita „Dedublarea personalităţii”, caz unic în istoria politică a României dupa cum l-a diagnosticat regretatul psihiatru Florin Tudose, facand referire la situatia arhicunoscuta cand premierul Ponta trimite o lege in parlament pe care deputatul Ponta nu o voteaza. De altfel, nu este singurul exemplu de dedublare a personalitatii lui Ponta. Dupa scandalul plagiatului, Ponta a spus ca a fost afectat in plan personal, dar nu si ca om politic. Chiar si dupa esecul de la alegerile prezidentiale Ponta sustine ca a fost afectat doar in plan politic nu si ca premier. Aici e vorba de tupeu si de lipsa elementara de bun simt. Din pacate nici PSD-ul nu-i in stare sa normalizeze aceasta situatie anacronica desi a anuntat schimbari fundamentale de statut printre care se numără suspendarea automată din PSD a oricărei persoane vizată de o anchetă penală, pierderea calității de membri al partidului pentru persoanele arestate preventiv, limitarea numărului de mandate pentru toți cei care ocupă funcții publice la nivel local și central, eliminarea totală a imunității parlamentare (cu excepția declarațiilor politice), schimbarea legii de finanțare a partidelor politice pentru a se asigura mai multă transparență și multe altele.Oriunde in lume, un politician care a fost acuzat de plagiat ar fi demisionat demult, daca are putin bun-simt ceea ce nu-i cazul la Ponta. Apoi orice politician care pierde lamentabil o cursa electorala prezidentiala in care a fost implicat, se retrage daca are bun-simt, dar din nou acesta lipseste la Ponta. Ei bine, cel putin acum dupa acuzatii de natura penala Ponta ar trebui sa demisioneze si din fruntea executivului fiindca nici ulciorul nu merge de multe ori la apa.

  • Justitia se face la televizor. Am spus-o si o repet: este inadmisibil sa fii considerat vinovat dinainte ca procesul macar sa fii inceput!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.