Actualitate Recomandări

Vine iarna! Răcire accentuată, lapoviță și ninsoare, strat de zăpadă

Primele trei zile ale săptămânii aduc o schimbare tranşantă la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Responsabilă pentru aceasta este o invazie masivă de aer rece, de sorginte maritim polară, „cărată” către arealul țării noastre de sisteme de joasă presiune aflate în tranzit către nord-estul continentului, anunță Meteo.BN:

Luni, temperaturile încep să scadă progresiv, dinspre vestul județului, odată cu avansul rece. La altitudine, aerul rece ajunge mai repede, astfel, în orele dimineții o arie de precipitații, care va afecta tot județul va aduce ploi pe arii extinse, chiar importante cantitativ, în zonele joase iar la munte, la peste 800 m alt., asteptăm, deja, lapoviţe şi ninsori.

Precipitațiile se vor diminua în a doua parte a zilei, însă, până spre seară, temperatura va plonja spre şi sub 0°C, peste tot. În noaptea de luni spre marți aşteptăm minime negative în tot județul, iar vântul se va intensifica din sector vestic, amplificând senzația de rece.

Marți procesul de răcire continuă, astfel încât maximele diurne de abia vor reuşi să treacă de 0°C, spre doar 1°C, doar la podiş. În rest, -4, până la -1°C. Cerul va fi temporar noros pe timpul zilei, când, la munte sunt posibile ninsori slabe.

Începând din orele serii, însă, o nouă arie de precipitații va cuprinde, treptat, tot județul. Va ninge, în general slab şi temporar moderat, pe arii extinse, pe tot parcursul nopții de marți spre miercuri. Pentru că temperaturile vor rămâne negative, se va depune un strat de zăpadă de 5-7 cm în zonele joase, posibil peste această valoare în zonele nord-estice. În tot acest timp, în zonele de deal, în cele montane şi submontane, ninsorile vor fi moderate, chiar abundente pe versanții vestici, unde şi vântul se va intensifica viscolind ninsoarea. Stratul de zăpadă nou depus poate fi consistent, de peste 20-25 cm. Se impune atenție sporită dacă plecați la drum, se va circula în condiții de iarnă pe toată suprafața județului. Grijă mare în Pasul Tihuța, unde va fi viscol intens, cu viteze ale vântului la rafală de peste 70 km/h, temperatura resimțită fiind foarte scăzută.

Marți seara şi pe parcursul nopții de marți spre miercuri, în toate zonele montane va viscol intens cu viteze ale vântului, la rafală, de peste 90-100 km/h. În toate drumurile de altitudine, Pasul Tihuța, zona înaltă de peste 1.000 m, Dealul Ştefăniței (zona de vârf), vântul va sufla cu viteze de 65-80 km/h, va ninge moderat iar zăpada va fi puternic spulberată şi troienită. Stratul de zăpadă va depăşi 20 cm, iar în zonele adăpostite 30-40 cm. Pe toată suprafața județului vântul va sufla moderat, cu intensificări de 35-50 km/h, în condiții de ninsoare slabă/ temporar moderată. Circulația rutieră se va desfășura în condiții de iarnă, fiind posibile, chiar şi în zonele joase, depuneri pe carosabil de 3-5 cm.

Miercuri regimul termic nu va suferi modificări importante față de intervalul precedent. Ninsorile vor fi însă, în diminuare, atât ca arie şi ca intensitate. Maximele vor atinge valori cuprinse între -3 şi +2°C. Spre seară şi în noaptea următoare vremea intră într-un proces de încălzire, din nou, astfel, în zonele joase reapar precipitaţiile mixte iar condițiile de polei vor creşte.

În concluzie, avem în față prima zvâcnire mai serioasă a iernii chiar dacă, deocamdată, trecătoare în zonele joase. Pregătiți maşinile de iarnă, asigurați-vă din timp cu privire la condițiile de trafic, mai ales marti seara si în noaptea de marti spre miercuri”.

Avertizare meteo

Meteorologii au emis o avertizare de intensificări temporare ale vântului, valabilă în intervalul luni 29 noiembrie, ora 10.00 – marți 30 noiembrie, ora 20.00. Local și temporar, în intervalul menționat, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum și în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marți (30 noiembrie) și în sud-vestul teritoriului. Se vor înregistra rafale în general de 50…70 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali începând din dimineața zilei de marți (30 noiembrie) de peste 80…100 km/h și temporar va ninge.

Prognoza 29 noiembrie – 12 decembrie

În Transilvania, valorile termice vor fi în scădere accentuată la începutul intervalului, astfel că pe 30 noiembrie media maximelor va fi de 2 grade și cea a minimelor de -3…-4 grade. Vremea se va încălzi pe parcursul zilelor de 1 și 2 decembrie, când treptat temperaturile maxime vor tinde spre o medie de 10 grade, iar cea a minimelor spre 2 grade. Vremea se va răci între 3 și 5 decembrie, ajungându-se la medii ale maximelor termice de 2 grade și ale minimelor în jurul a -3 grade. Cea de-a două săptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal, cu maxime ce vor oscila, în medie, în jurul a 2 grade și o medie a minimelor cuprinsă între -4 și -2 grade.

Vor cădea precipitații în general slabe cantitativ, la început predominant sub formă de ploaie, apoi ploaie, lapoviță și ninsoare în intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie și predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, temporar, din 3 decembrie și până la sfârșitul celor două săptămâni.

(Foto: arhivă)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS