Sport

Viorel Moldovan, cetăţean de onoare al Bistriţei, secundul lui Iordănescu la naționala României

Viorel Moldovan, component al ”generației de aur”, cetățean de onoare al Bistriței și până acum antrenorul reprezentativei de tineret, a fost numit secund la naționala României condusă de selecționerul Anghel Iordănescu. Stafful are ca obiectiv calificarea la Euro 2016: ”Trebuie să ajungem neapărat acolo!”.

1 burleanu viorel moldovan”Alături de Iordănescu am avut multe satisfacţii ca jucător şi mă bucur că pot  lucra din nou cu el, pentru mine este un 2 viorel moldovan nationalalucru pozitiv. Sper să facem o treabă bună şi să avem rezultatele pe care suporterii le aşteaptă. Trebuie să ajungem neapărat la Euro 2016. Am vrut să continuu şi la tineret, dar însemna un volum prea mare de muncă. Nu a fost uşor să renunţ, dar pentru interesele fotbalului românesc am făcut-o. Sunt convins că vom face o echipă frumoasă şi vom reuşi să facem performanţă”, a declarat Viorel Moldovan, antrenor secund al ”tricolorilor” împreună cu Daniel Isăilă și Ionuț Badea. Alături de Anghel Iordănescu, ei alcătuiesc noul staff tehnic al naţionalei, după plecarea lui Victor Piţurcă la Al Ittihad.

”Viorel Moldovan ştie foarte bine profilul jucătorilor de perspectivă”, a explicat alegerea sa președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Naționala României ocupă locul 2 în grupa F a preliminariilor Euro 2016, după Irlanda de Nord, pe care o va întâlni în 14 noiembrie, și înaintea selecționatelor Finlandei, Ungariei, Greciei și Insulelor Feroe.

Viorel Moldovan, în vârstă de 42 de ani, cetățean de onoare al Bistriței din 2002, a pregătit cinci echipe până acum: FC Vaslui (2008-2009), FC Braşov (2009-2010), Sportul Studenţesc în 2010, Rapid Bucureşti (2013-2014) și reprezentativa Under 21 a României din iulie 2014 și până acum.

Fratele directorului CSM Bistriţa Adrian Moldovan s-a născut la Bistriţa în 1972 şi a jucat la Gloria între 1989 şi 1993, marcând 22 de goluri în 84 de meciuri în Liga I. Cel supranumit ”Moldo-gol” a mai evoluat pentru Dinamo Bucureşti, Neuchatel Xamax, Grasshoppers Zurich, Coventry City, Fenerbahce Istanbul, FC Nantes, Al Wahda, Servette Geneva, Poli Timişoara şi Rapid Bucureşti. Component al ”generaţiei de aur”, Viorel Moldovan are 70 de selecţii şi 25 de goluri la echipa naţională a României, pentru care a evoluat la patru competiţii majore: CM 1994 şi 1998, CE 1996 şi 2000. După ce s-a retras din activitatea de jucător, a fost director sportiv la Unirea Urziceni.

Foto: prosport.ro

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS