”Vin din partea lui B.R. şi am mare nevoie de dvs. Am auzit cu ce vă ocupaţi, am auzit ce rezultate aveţi cu persoanele care au probleme (….). Băiatul meu este bolnav, are obezitate morbidă şi mi-e teamă că în acest fel se va stinge. Are peste 170 de kg şi cred că de nu va face ceva acum, mai târziu, va fi… prea târziu. Este un băiat bun, dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Îsi găseşte alinarea în mâncare şi nu mai ştiu cum să-l fac să aleagă să redevină cum era… vă rog mult să mă ajutaţi”, avea să-mi spună, cu ochii înlăcrimaţi, o mamă al cărei strigăt mut nu se făcea auzit de fiul ei. Da, obezitatea morbidă este o boală.
”Înainte de a se îngrăşa a fost atât de bine, nu ştiu ce s-a întâmplat însă, de câţiva ani încoace e tot mai rău. E tot mai gras, gâfâie la fiecare pas, este nervos, e în depresie, are tensiune arterială şi simt că e din ce în ce mai rău. Când am auzit de dvs. i-am spus să vină la sală să-l vedeţi. Simt că întârzie momentul şi nu ştiu de ce. Ba zice că va veni, ba că să-l las în pace. Ce să mă fac? Vreau să-l ajut, e băiatul meu şi împreună cu tatăl acestuia încercăm să-l facem să înţeleagă că noi trăim pentru el, noi părinţii, trăim pentru copiii noştri indiferent ce vârstă au. El are 30 de ani şi are nevoie de ajutor, mi-e frică (…). Va muri şi viaţa mea nu-şi va mai avea rostul.” Da, cam aşa sună iubirea de mamă sau disperarea acesteia în plină suferinţă.
La această vârstă băiatul ar cam trebui să decidă singur. Sunt însă persoane care nu mai vor, care nu mai pot. De fapt în sufletul lor îşi doresc o schimbare dar nu mai au încredere în ei, în propria persoană. Aceeaşi mamă îmi spunea, că la rugăminţile ei de a începe un program de reabilitare, de vindecare, replica lui este: ”Şi ce-i dacă mor? Mă îngropi şi gata!”, or eu cred că aşa răspund persoanele a căror stimă de sine este grav afectată, persoane care sunt depăşite de situaţie şi care ajung în cele din urmă să renunţe la luptă dacă ele personal nu iau decizia de a trăi. În aceste condiţii cei dragi, chiar dacă încearcă cu toate puterile, nu reuşesc să-i ajute prea tare, uneori chiar deloc.
Asemenea consumatorilor de vicii (fumători, alcoolişti, s.a.) cărora nu le poţi spune să se lase de fumat, sau de alcool, nu are nici un efect, tot aşa, şi la persoanele care găsesc evadarea şi alintul în mâncare oricât le spui ca nu e bine nu va avea efect, nu se vor lăsa. Ba din contră, unele vor face si mai mari excese. Fiecare persoană e necesar a decide singură. Altfel e… vânare de vânt, iar de cele mai multe ori aceste persoane cer ajutorul când poate fi prea târziu, când ajung că nu se mai poată controla. Rolul specialiştilor (medic, antrenor, nutriţionist, psiholog) este absolut necesar nu doar în situaţiile de criză, ci înainte ca acestea să se manifeste altfel persoanele suferinde ajung că nu le mai pasă de nimeni, am întâlnit cazuri, nu se mai controlează, se gândesc doar la ei (o formă de egoism) se simt ok în starea de bine, falsă, creată de viciu. Aceştia nu se mai gândesc o clipă la suferinţa pe care o creează în familiile lor în cazul unui… AVC spre exemplu, cu urmări grave (paralizii ş.a.). Nu se gândesc o clipă la durerea pe care o provoacă prin dispariţia lor prematură, prin deces, la golul lăsat în rândul celor dragi, părinţi, copii sau parteneri de viaţă.
Am întrebat-o pe această mamă de ce nu a venit (cu) fiul ei şi mi-a zis că acesta avea ceva treabă şi nu a putut să vină. (!) „Eu ce pot să fac?” am întrebat-o, „pentru că prin corespondenţă eu nu lucrez” şi m-a rugat să merg să vorbesc cu fiul ei. La mine vin de obicei persoanele cu probleme, nu merg eu la ele însă suferinţa acestei mame m-a determinat să o ascult. Am înţeles mesajul. Am mers la băiatul acesteia iar limbajul non-verbal al acestuia îmi spunea totul, sau aproape totul. Un chip blând se ascundea în spatele unui trup chinuit de propria structură, sufocat de propria grăsime. M-am prezentat şi i-am spus la câte lucruri frumoase mai are de făcut în această viaţă dacă acum ia o decizie, ell şi nimeni altcineva. I-am prezentat şi riscurile. O lacrimă în colţul ochiului îi dă de gol sufletul bun, dorinţa de a trăi dar şi faptul că acum se află într-un vortex care îl trage într-o dimensiune din care singur nu poate ieşi. L-am determinat să-mi facă o vizită la sală. Am aflat… 180 de kg şi un IMC > 53 care îl încadrează în zona de risc maxim. Acum decizia îi aparţine. Doreşte sau nu să iasă din această zonă? Doreşte să trăiască sau nu? Decizia îi aparţine.
Toţi specialiştii vorbesc despre alimentele nocive de pe piaţa alimentară dar nimeni autorizat nu face nimic în acest sens, în eliminarea acestora. În şcoli sau pe lângă acestea, putem fi convinşi că mai sunt chioşcuri unde se vând snacks-uri, sucuri pline de zahăr, pâine sau cornuri aditivitate din plin, şamd. Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial şi poate fi prevenită printr-o educaţie adecvată. Obezitatea este considerată una din cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul XXI. Sănătatea este cel mai de preţ dar. Ca să ne bucurăm cât mai mult timp de viaţă, de cei dragi (copii, părinţi, parteneri, prieteni) sau ca să-i putem sprijini pe aceştia dacă vreodată vor avea nevoie, e necesar a avea în primul rând grijă de noi, a avea grijă de sanătatea noastră, a fi mai puţin egoişti, chiar deloc, a avea grijă să nu cădem în capcanele stresului, în zona de confort a sedentarismului şi a viciilor. Acest vortex ucide, lent dar sigur. Şi pentru cei cărora nu le pasă de ei gândiţi-vă că aceştia, cei dragi, doresc să petreacă cât mai mult timp alături de voi. Renunţarea la vicii nu este uşoară, dar este posibilă. Apelaţi cu încredere la specialişti.
Sportul recreaţional, meditaţia, hobby-urile în natură, toate acestea pot înlocui orice viciu şi chiar fac minuni în viaţa noastră dacă le şi accesăm, nu doar să ştim că există. Alimentaţia echilibrată, verdeţurile crude şi fructele proaspete de sezon, hrana diversificată, fără diete ci alimente raportate la sezon şi ajustate cantitativ la activitatea cotidiană a fiecăruia, toate acestea ne pot ţine departe de neplăcerile acestui flagel numit obezitate care la acest moment s-a extins foarte tare la mai toate categoriile de vârstă şi care scade speranţa de viaţă a multora dintre noi.
Vara ne bate-n poartă. E cazul să ne mai şi bucurăm mai ales că acest sezon oferă multiple posibilităti de activităţi fizice în sălile aerisite, în aer liber plimbări prin parcurile amenajate sau prin pădurile din zonă desprinse parcă dintr-un basm. Participarea cu încredere la evenimentele sportive, grija de sănătatea noastră nu trebuie să fie un scop ci un mod de viaţă. Sănătatea fizică şi/sau psihică pot fi ameliorate. Cu puţină atenţie şi introspecţie putem optimiza şi sănătatea existenţială.
Prof. Virgil R. Rus, dr. Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportului
Alcoolicii ,nu alcolisti….