Actualitate

Vizită la solariile familiei Bodiu din Dumitra

(FOTO) ”Împreună cu domnul Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, am avut bucuria să văzităm solariile familiei Florentin Bodiu din Dumitra. M-am bucurat să văd că programul de finanțare a culturilor de tomate demarat de Guvernul României a produs roade, cel mai bun fiind exemplul văzut astăzi. În total, anul trecut la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost 57 de beneficiari ai programului și datorită succesului său în acest an sunt înscriși 107 fermieri”, a menționat președintele Consiliului Județean BN, Radu Moldovan.

Sprijinul de minimis este de 3.000 euro și pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată “Program susținere tomate, 2018“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;

Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției;

Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere;

Să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Scopul acestui program este realizarea unei producții cantitative și calitative și are rolul de a eficientiza exploatația prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În același timp, programul răspunde dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS