Actualitate

Vizite la ISU, Jandarmerie, IPJ, Bibliotecă, Muzeu, Prefectură în săptămâna ”Şcoala altfel”

Vizite şi activităţi diverse la pompieri, la Jandarmerie, la Biblioteca Judeţeană, la Complexul Muzeal şi la alte instituţii au loc la Bistriţa şi nu numai în cadrul săptămânii ”Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, program aflat la cea de-a IV-a ediţie, desfăşurată în perioada 6 - 10 aprilie. (FOTO)

Elevii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1. Bistriţa au mers în vizită la Prefectură, prilej cu care cei mici au putut afla, direct de la angajaţi, cu ce se ocupă fiecare şi ce activităţi sunt coordonate de această instituţie la nivelul judeţului. Vizita a început cu o ”şedinţă de lucru” împreună cu prefectul Ioan Ţintean şi subprefectul Ovidiu Frenţ, prin intermediul căreia conducerea instituţiei a aflat detalii despre situaţia elevilor şi activităţile pe care le desfăşoară sub coordonarea profesorilor. Ulterior, copiii au fost invitaţi să viziteze birourile, să-i cunoască pe angajaţi şi să le adreseze întrebări suplimentare.

”La vârsta voastră este foarte important să aveţi încredere în dascălii voştri, să le ascultaţi sfaturile şi să fiţi extrem de ambiţioşi în ceea ce priveşte învăţătura. Încă de pe acum, trebuie să vă gândiţi la o meserie sau o profesie pe care vreţi să o urmaţi şi să vă pregătiţi din timp. M-aş bucura foarte mult, ca la un moment dat, unii dintre voi să ajungă să lucreze şi aici. Aveţi alături profesori demni de toată încrederea şi ar fi păcat să nu profitaţi de dăruirea lor şi de cunoştinţele pe care vor să vi le transmită”, a menţionat prefectul Ioan Ţintean.

Extrem de emoţionaţi, copiii îndrumaţi de Corina Bumbu, Marcela Şipoş şi Simona Sidor au promis că vor reveni în cadrul instituţiei şi cu alte ocazii.

1 scoala altfel prefectura 2 scoala altfel prefectura 3 scoala altfel prefectura 4 scoala altfel prefectura

La Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, activităţile au demarat luni cu Ziua porţilor deschise, curtea IJJ fiind înţesată de copiii şi elevii care au vizitat această instituţie şi care au fost oaspeţii jandarmilor pentru două ore. Cei prezenţi au asistat la exerciţii demonstrative atractive executate de jandarmi şi la prezentarea tehnicii din dotare.

Marţi, a fost punct de informare în Sîngeorz-Băi, cu organizarea unui flash-mob, exerciţii demonstrative şi prezentarea tehnicii din dotare în curtea Liceului “Solomon Haliţă”, iar miercuri un eveniment similar la Beclean. Celor prezenţi alături de jandarmi le-au fost prezentate o serie de exerciţii demonstrative executate cu ajutorul câinilor de serviciu. De asemenea copiii şi tinerii prezenţi în Piaţa Drapelului, au putut vedea tehnica din dotare şi o parte din autovehiculele folosite de jandarmi în diferite misiuni. Şi la Beclean, mulţi tineri şi-au exprimat dorinţa ca după terminarea liceului să devină jandarmi, solicitând celor prezenţi informaţii despre unităţile de învăţământ pe care ar trebui să le urmeze.

Joi este Ziua porţilor deschise la sediul Detaşamentului 3 Jandarmi Năsăud, unde vor fi organizate exerciţii demonstrative şi prezentarea tehnicii din dotare, iar vineri – Ziua porţilor deschise la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean din Bistriţa.

5 scoala altfel ijj 6 scoala altfel ijj 7 scoala altfel ijj 8 scoala altfel ijj

Muzeul Judeţean Bistriţa este deschis spre vizitare în această perioadă între orele 9.00 – 19.00, elevii putând vedea Expoziţia Fanilor Lego, filme, expoziţii de icoane în bisericuţa din lemn, expoziţia ”Un altfel de război. Clipe de pace pe frontul din nordul Italiei” şi participa la ateliere de împletit tradiţional, de origami, de restaurare, dar şi la concursuri.

9 scoala altfel muzeu 10 scoala altfel muzeu 11 scoala altfel muzeu 12 scoala altfel muzeu

Biblioteca Judeţeană ”George Coşbuc” a organziat şi ea şi diverse activităţi. La sediul central din str. Al. Odobescu (program 8.00 – 18.00) – expoziţii tematice (”Culori pascale”, ”Cum şi ce învăţăm altfel?”), prezentări de carte (Raftul cu noutăţi), expoziţii aniversare (Ion Pop-Reteganul, Hans Christian Andersen, Emil Zola, Liviu Rebreanu, Manuscrisele Eminescu, George Coşbuc), atelier ”Tehnica încondeierii ouălor cu mărgele”, dezbaterile ”Lectura, model de formare intelectuală şi profesională” şi ”Scriitorul şi opera preferată”, audiţii muzicale, atelier origami, Cutia cu sugestii: ”Părerea ta contează!”, ”Dimineţi de poveste: ora de lectură pentru cei mici”, vizite ghidate, prezentarea colecţiilor. La Filiala ”Andrei Mureşanu” (program: 8.00 – 16.00) – proiecţii de film de desene animate (din poveştile lui H. Ch. Andersen) şi de film documentar (”Terra”, ”Istoria pâinii”), expoziţia ”Bistriţa veche în imagini şi cărţi poştale”, vizite ghidate, prezentarea colecţiilor.

13 scoala altfel bjbn 14 scoala altfel bjbn 15 scoala altfel bjbn 16 scoala altfel bjbn

Sub sloganul ”Prevenind, ne apărăm viaţa”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa s-a alăturat Inspectoratului Şcolar Judeţean în calitate de partener în programul ”Şcoala altfel”, cu scopul de a-i învăţa pe copii, prin mijloace şi tehnici adaptate fiecărei categorii de vârstă, modalitatea de a se proteja în cazul unor situaţii de urgenţă. La sediul ISU Bistriţa şi la sediile subunităţilor de intervenţie (Năsăud, Prundu Bârgăului, Sîngeorz-Băi şi Beclean), fiecare grup de elevi parcurge, timp de 50 de minute, trei ateliere: un atelier de informare preventivă, în cadrul căruia vor învăţa cum să preîntâmpine anumite situaţii de urgenţă şi modul în care se pot proteja în cazul producerii unui incendiu, unei inundaţii sau al unui cutremur; un atelier care vizează însuşirea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor; un atelier menit să-i familiarizeze pe cei mici şi pe cei mari, deopotrivă, cu aspecte privind activitatea şi viaţa pompierilor militari. Totodată, reprezentanţii ISU au lecţii deschise la unităţile de învăţământ din judeţ, pentru ca elevii şi cadrele didactice să cunoască detalii despre munca profesioniştilor salvatori şi pentru a-şi forma un comportament adecvat în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

17 scoala altfel isu 18 scoala altfel isu 19 scoala altfel isu 20 scoala altfel isu

Joi, la Colegiul Naţional ”Andrei Mureşanu” din Bistriţa a fost programată Ziua porţilor deschise: târgul de carte ”Nu vii tu la librărie, vine librăria la tine”, activităţi artistice în sala mare de sport susţinute de elevii talentaţi ai claselor de liceu, plus un mini-spectacol muzical oferit de trupa Smog şi activităţi informativ-educative în Centrul de documentare şi informare.

Şi la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud ziua de joi a fost declarată a porţilor deschise, la 23 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Elevii au fost invitaţi să se întâlnească cu conducerea instituţiei şi cu angajaţii, să viziteze birourile şi să afle mai multe despre activitatea CJ.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au fost, ca în fiecare an, alături de elevii şi tinerii care îşi desfăşoară activitatea în şcolile şi liceele din judeţul nostru. Peste 1800 de elevi şi 43 de cadre didactice din 13 unităţi de învăţământ au luat parte la aceste activităţi. Poliţiştii de prevenire, de ordine publică, proximitate şi poliţie rutieră, de la Serviciul de Acţiuni Speciale, Serviciul de Investigaţii Criminale, precum şi cei din cadrul Serviciului Resurse Umane, subunităţilor şi posturilor de poliţie, sprijiniţi de elevii voluntari ai poliţiei, au desfăşurat  în grădiniţele, şcolile şi liceele din judeţul Bistriţa-Năsăud acţiuni structurate pe diverse domenii de prevenire, precum: protejarea patrimoniului, delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor, prevenirea consumului de droguri, a traficului de persoane sau educaţia rutieră. Poliţiştii au prezentat teme informative de prevenire, adaptate celor trei cicluri de învăţământ, respectiv primar, gimnazial şi liceal, fiind tratate subiecte precum efectele consumului de droguri, siguranţa pe internet, victimizarea sexuală şi violenţa domestică, violenţa şcolară, educaţia şi siguranţa rutieră,  absenteism, abandon şcolar şi cariera de poliţist.

La cei mai mici, poliţiştii au pus accentul pe siguranţa rutieră, arătându-le cum să traverseze strada, corect şi în siguranţă, unde să se joace şi cum să circule cu bicicleta şi rolele. Copiii au avut ocazia să intre în autospecialele de poliţie şi să vadă dotarea poliţiştilor de ordine publică. Pentru cei mai mari, poliţiştii au detaliat aspecte legate de dispariţiile de minori, siguranţa pe internet, infracţiuni la viaţa sexuală, traficul şi consumul de droguri, iar cei interesaţi au putut afla cum pot ajunge poliţişti. Elevii au vizionat, cu această ocazie, filme şi spoturi preventive, au primit pliante şi alte materiale preventive de la poliţişti. În comuna Feldru ofiţerul de prevenire le-a vorbit tinerilor şi despre înşelăciunile cu mod de operare ,,accidentul”, fiind o comunitate cu specific – multe persoane fiind plecate la muncă în străinătate. În comuna Maieru poliţiştii le-au vorbit elevilor despre patrimoniul cultural şi despre protejarea acestuia. Lecţia organizată în muzeul comunităţii a avut un mare succes în rândul elevilor, care au fost premiaţi de ofiţerii de investigaţii criminale cu diplome, căni şi pixuri.

1 ipj scoala altfel 2 ips scoala altfel 3 ipj scoala altfel 4 ipj scoala altfel

Penitenciarul Bistriţa a primit vizite ale mai multor grupe de elevi ai instituţiilor de învăţământ din municipiu. Însoţiţi de profesori şi ghidaţi de angajaţii instituţiei, elevii au vizitat secţiile de deţinere, spaţiile destinate activităţilor socio-educative, biserica şi atelierele de producţie ale Penitenciarului Bistriţa. Vizitatorilor le-au fost prezentate drepturile şi obligaţiile persoanelor private de libertate, precum şi activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială derulate cu persoanele private de libertate în timpul executării pedepsei. Prin discuţiile cu elevii, specialiştii Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială au urmărit să conştientizeze adolescenţii asupra riscurilor generate de încălcarea regulilor sociale, îndemnând la reflecţie asupra importanţei alegerilor personale. Totodată, cu această ocazie, a fost prezentată oferta de învăţământ pentru anul şcolar şi universitar 2015-2016 pentru o carieră profesională în cadrul sistemului penitenciar.

Elevii au vizitat şi Agenţia  Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud,  ocazie cu care prin aplicare abateriei de teste de orientare “InterOptions” au putut afla ce meserie li se potriveşte.  Totodată, le-a  fost  prezentată  pentru  testare platforma online“CAREER4U” dezvoltată în cadrul proiectului DIGI-GUIDANCE, proiect European în care AJOFM Bistriţa-Năsăud are calitate de partener.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a organizat o întâlnire între cei mai tineri ecologişti de la Grădiniţa nr. 1 „Dumbrava Minunată” Bistriţa şi reprezentanţi ai firmei Vitalia. Toţi copii au putut viziona povestea lui „Flopi”, un personaj animat care iubeşte natura. Cunoscând povestea plină de aventuri prin care trece „Flopi”, copiii învaţă să respecte şi să protejeze mediul înconjurător. În finalul întâlnirii, reprezentanţii Vitalia au invitat copiii să participe la un joc educativ în care au învăţat ce înseamnă să colectezi selectiv deşeurile de plastic, hârtie, carton şi sticlă, punând aceste deşeuri acolo unde le este locul, adică în recipienţi speciali destinaţi acestora.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.