Recomandări Timp de gândire

De ce voi vota DA la referendum

Preotul ortodox Crin Triandafil Theodorescu de la Parohia Luşca a explicat, într-o postare pe Facebook, intens distribuită de susţinătorii Coaliţiei pentru familie şi intitulată „De ce voi vota DA la referendum”, care este opţiunea sa pentru referendumul din 7 octombrie.

Redăm, în continuare, integral, textul:

„Să fie clar, orice eventuală acuzație de homofobie frizează ridicolul. Nu știu câți dintre cei care se exprimă pe subiect spovedesc gay. Sau îi primesc în vizită. Acum o lună, mi-a sunat telefonul, o voce bărbătească, baritonală, se asigură că eu sunt eu. Confirm. Și-mi zice ”probabil că nu-ți mai amintești de mine, acum 30 de ani ne-am cunoscut la olimpiada de română, faza pe țară, și am avut niște discuții, ți-am păstrat o amintire frumoasă și aș vrea să ne revedem, sunt prin Transilvania, într-un concediu, ce zici?”/”Vai, dar cu cea mai mare plăcere, treceți pe la noi, o să facem plăcinte cu smântână….!” Noroc că n-am apucat să întreb nimic de soție. Că a venit, cu prietenul. Niște oameni de-o blândețe și bun simț deosebite. Am mâncat împreună, am răsfoit cărți vechi, amândoi bibliofili (una din puținele pasiuni din adolescență care au osmozat timpul), am spus bancuri, am vorbit despre politică, imigrație, filosofia peripatetică, rețete de ciuperci și cei mai nordici corali din lume. Din când în când, cei doi schimbau priviri blânde, frumoase, conjugale. Şi ne-am îmbrățișat toți patru la sfârșit, și au plecat pe drumul lor. Sunt prietenii mei în continuare. Îi însoțesc cu rugăciune oriunde se vor duce. Îi iubesc creștinește, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu felul în care își trăiesc viața.

Nu pot fi acuzat nici de bigotism, rigiditate habotnică ori reflexe mentale premedievale. Stau eu toată ziua cu nasul în cărți despre bizantinism, dar port sandale de trekking la reverendă. Colecționez antichități, dar inventarul lor îl țin în Excel. Și nu cred că mântuirea e după culoare, deși iubesc curcubeul.

Însă sunt lucruri pe care nu le negociez, ever!

Nu-l negociez pe Hristos. Oricât aș tăia din etichetă, cutumă și formă, nu pot eluda un adevăr de necontestat: că o familie înseamnă un bărbat și o femeie. Cu variantele ei, care țin de cutremurele vieții: mame care-și cresc copiii fără soți/ divorțate/văduve, nepoți rămași în brațele bunicilor. Dar, în nici un caz, o familie nu poate însemna un bărbat + un bărbat. Oricât mi-aș concentra acuitatea științifică, ceea ce are el se potrivește perfect cu ceea ce are ea. Dacă mă înțelegeți unde bat. Pur și simplu asta e definiția intrinsecă a unei relații: procrearea, în beneficiul general al societății. Că nu se întâmplă așa mereu, e o altă discuție. Ontologic, bărbatul e mulajul femeii. Nu al unui alt bărbat. Până și clătitele postmoderniste din Vama Veche mărturisesc același adevăr axiomatic: cu ”dânsa-ntr-însa”, nu cu ”dânsu-ntr-însul”.

Știu. Mi s-a transmis, pe toate canalele, că oficializarea căsătoriei dintre persoanele de același sex nu impietează credința mea. Pe bune? În România, legea prevede că o cununie religioasă trebuie precedată, obligatoriu, de cea civilă. Asta înseamnă, implicit, și reversul. E un principiu de drept. Adică îți vin doi bărbați de mână la biserică și-ți cer să-i căsătorești. Știu că pare fantezie, dar se întâmplă, prin alte colțuri de lume. Ce faci? Refuzi? Și dacă te dă în judecată? Plătești amendă sau mergi la închisoare. Se întâmplă deja în Danemarca. Preotul are dreptul să refuze oficierea cununiei, dar episcopul e obligat (prin lege!!!) să găsească un preot cu o conștiință nițel diferită de cartea pe care a jurat la hirotonire, ceea ce e un abuz grosier asupra conștiinței episcopului.

Se prăbușește cetatea dacă definim familia ca fiind un bărbat și o femeie? Au făcut-o deja jumătate din statele uniunii, și nu s-a prăbușit nimic. Nimeni nu hăituiește pe nimeni, fiecare să-și trăiască sexualitatea cum dorește/cu cine dorește/ și de câte ori îl ține libidoul. Ortodoxia e discretă, nu ridică cearceafuri. Dar, în același timp, suntem oameni ai cetății. Și avem o datoria de creștin să mărturisim adevărul revelat. Nu merge cu tăceri, zâmbete discrete, aere de progresiști mistici. Ori ești creștin și crezi în ce ți-a spus El, ori nu ești. Toate până aici.

Păi nu se laudă Uniunea Europeană cu deviza ”Unitate în diversitate”? Unde e diversitatea dacă toți trebuie să ne aliniem acestui val de decerebrare morală?

Și, apropos de hărțuire? Adică, dacă votez la referendum DA, sunt automat: pesedist fără creier, primitiv medieval , vinovat că pleacă tinerii din țară, că nu se fac spitale, că nu se astupă găurile din asfalt, că se năruie bugetul național, că avem copii în orfelinate și că unii-și pleznesc nevasta pentru că supa nu a avut 42,5 grade Celsius la servire. Toate relele din lume sunt asimilate ”familiei tradiționale”…

Bine, sunt țăran primitiv, relict medieval, biped logocentrist, popă prost, sunt ce vreți voi să fiu, dar eu de Hristos nu mă las. Și Hristos, ”creștinilor progresiști”, s-a dus la nuntă. Unde era o mireasă și un mire. Mireasa avea sâni și mirele avea un deficit de vin. Asta spune Revelația, nu altceva. Și să vezi încurcătură dialectică, asta spune și biologia!

O să mă duc la referendum să mă sprijin cu ștampila pe căsuța DA. O să o fac în semn de respect pentru matricea etică în care m-am născut, în care am crescut, și în care o să mor. În semn de respect pentru sutele de bunici pe care i-am îngropat cu cruce la cap, îmbrăcați în portul strămoșesc, și pe care, dacă le-aș spune despre căsătoria dintre doi bărbați sau două femei, i-aș muți de uluire. Bunicii noștri, crescuți în ”sâmțul ăl bun” (”bunul simț), în care unul plus una egal viitor, și unul plus unul egal cel mult o tăcere dureroasă.

Puteți să mă ștergeți de pe lista prietenilor, dacă nu vă convine cum sunt și cum gândesc.

Singurul like care mă interesează e din altă rețea.

O să votăm un milion, șase milioane? Puțin îmi pasă. Singur dacă rămân, singur cu El, sunt mulțumit. Cum zice în psalmul 90? ”Vor cădea de-a latura ta mii, dar de tine nu se vor apropia!”

Lumea se schimbă, treaba ei. Singur dacă rămân, cu ai mei, cu potirul și cu prescura, din legea Lui nimic nu schimb.

Și cât sunt cetățean al cetății, spun ce gândesc și pun ștampila unde vreau eu!

Dixit et punctum.”

Notă: Potrivit unora dintre prietenii săi virtuali, contul de Facebook al părintelui Crin Triandafil Theodorescu a fost blocat în urma acestei postări. 

29 comentarii

  • Domnul părinte, cu har și cu stil așa cum ne-a obișnuit discreditează alegerile, diminuează personalitatea și demnitatea unor semeni care pentru el, în mod evident nu sunt cu nimic diferiți de niște animăluțe de peșteră nedemne de statutul de ființă umană.
    Here are the key excerpts on religious liberty from the Supreme Court’s decision on gay marriage:
    “Many who deem same-sex marriage to be wrong reach that conclusion based on decent and honorable religious or philosophical premises, and neither they nor their beliefs are disparaged here. But when that sincere, personal opposition becomes enacted law and public policy, the necessary consequence is to put the imprimatur of the State itself on an exclusion that soon demeans or stigmatizes those whose own liberty is then denied. Under the Constitution, same-sex couples seek in marriage the same legal treatment as opposite-sex couples, and it would disparage their choices and diminish their personhood to deny them this right.”
    Here’s another key section on religion from the majority opinion:
    “Finally, it must be emphasized that religions, and those who adhere to religious doctrines, may continue to advocate with utmost, sincere conviction that, by divine precepts, same-sex marriage should not be condoned. The First Amendment ensures that religious organizations and persons are given proper protection as they seek to teach the principles that are so fulfilling and so central to their lives and faiths, and to their own deep aspirations to continue the family structure they have long revered.”
    Dumnezeu cu mila!

  • Va felicit părinte. Curajul ( dacă se poate spune așa , la firescul acestui lucru) dv e prețuit de Domnul . Fiți puternic .

    Biserica noastră Ortodoxă s-a dovedit în istorie cea mai redutabilă structură de rezistenţă a naţiunii române. „Cine combate Biserica şi ritualele ei – spunea Eminescu – poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu este”.

    • Religia – o frază de dânşii inventată
      Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
      Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
      După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
      Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

      Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
      Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
      Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –
      Cel ce în astă lume a dus numai durerea
      Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

      Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
      Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
      Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
      Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
      Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.

    • Noi ce din mila Sfântului
      Facem umbră pământului,
      Rugămu-ne’ndurărilor,
      Luceafărului mărilor.
      Ascultă-a nostre plângeri,
      Regină peste îngeri;
      Din neguri te arată,
      Lumină dulce, clară,
      O, Maică Preacurată
      Şi pururea Fecioară,
      Marie!
      Crăiasă alegându-te,
      Îngenunchem rugându-te
      Înalţă-ne, ne mântuie
      Din valul ce ne bântuie.
      Fii scut de întărire
      Şi zid de mântuire.
      Privirea-ţi adorată
      Asupră-ne coboară,
      O, Maică Preacurată
      Şi pururea fecioară,
      Marie!
      Eminescu – citit altfel ………

    • Eu nu cred nici în Iehova,
      Nici în Buddha­-Sakya-Muni,
      Nici în viață, nici în moarte,
      Nici în stingere ca unii.
      Visuri sunt și unul ș-altul,
      Și tot una mi-este mie
      De-oi trăi în veci pe lume,
      De-oi muri în vecinicie.
      Toate-aceste taine sfinte
      —­ Pentru om frânturi de limbă ­—
      În zădar gândești, căci gândul,
      Zău, nimic în lume schimbă.
      Și fiindcă în nimica
      Eu nu cred ­— o, dați-mi pace!
      Fac astfel cum mie-mi pare
      Și faceți precum vă place.
      Nu mă-ncântați nici cu clasici,
      Nici cu stil curat și antic ­—
      Toate-mi sunt de o potrivă,
      Eu rămân ce-am fost: — romantic.

    • Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
      Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
      Un singur glas ingana cuvintele de miere,
      Inchise in tratajul stravechii evanghelii.
      C-un muc in mani mosneagul cu barba ca zapada,
      Din carti cu file unse norodul il invata,
      Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
      Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.
      O muzica adanca si plina de blandete
      Patrunde tanguioasa puternicile bolti:
      \”Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
      Inveninand pre insusi izvorul de viete,
      Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
      S-acest nimic iti cere o raza mangaioasa,
      In palcuri sunatoare de plansete duioase
      A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg\”.
      Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
      Si negrul intuneric se sperie de soapte…
      Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
      Deodata-n negre ziduri lumina da navala.
      Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
      Colo-n altar se uita si preoti si popor,
      Cum din mormant rasare Christos invingator,
      Iar inimile toate s-unesc in armonie:
      \”Cantari si laude-naltam
      Noi, Tie unuia,
      Primindu-l cu psalme si ramuri,
      Plecati-va neamuri,
      Cantand Aleluia!
      Christos au inviat din morti,
      Cu cetele sfinte,
      Cu moartea pre moarte calcand-o,
      Lunina ducand-o
      Celor din morminte!\”

      Eminescu altfel …. 🙂

    • Scuze , dar intelegi gresit …

      „Au e sens in lume?
      Tu chip zambitor
      Trait-ai anume ca
      astfel sa mori?
      De e sens intr-asta,
      e-ntors si ateu,
      Pe palida-ti frunte
      nu-i scris Dumnezeu”
      (Mortua est, 1871, 1 martie).

      Ce vrea sa spuna de fapt poetul in aceste versuri? Zoe Busulenga observa intr-un comentariu al sau ca conditionalul daca, in poezie prezent prin de e, precede definirea sensului de intors si ateu. Asadar, doar daca moartea ar fi telul singur al vietii, atunci viata ar primi aceste atribute. Ultimul vers exprima constiinta ca omului nu-i sunt proprii atributele divine. De altfel, tot Mihai Eminescu nota: „Ideea dumnezeirii s-a nascut din negatie, din ceea ce nu este spiritul nostru – atotstiutor; din ceea ce nu este bratul nostru – atotputernic; din ceea ce nu este viata noastra – infinita; din aceea ce nu este sufletul nostru – ubiguu”. Avem aici trasata in linii fine diferenta intre cele doua conditii, cea divina, absoluta si cea umana, marginita. Dar pasajul de mai sus poate fi interpretat si in cheie apofatica, a cunoasterii lui Dumnezeu prin negatia tuturor limitarilor omenesti.

      Două inimi când se-mbină,
      Când cufund pe tu cu eu,
      E lumină din lumină,
      Dumnezeu din Dumnezeu.
      Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră. ( Eminescu )
      Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mişcă un fir de păr din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu. ( Eminescu )

    • Eminescu citit altfel

      Respectele mele Domnule/ Doamna .
      Inchei aici , dorindu va sanatate, bucurii si tot binele.

  • Părinte , după cum probabil știi , Isus se afla mereu în “compania” apostolilor – care erau bărbați . Nu cumva erau și homosexuali , dat fiind că în acele vremuri homosexualitatea era o virtute și căsătoria între ei ceva absolut normal ?

    • Pentru ca era o practica des intalnita nu inseamna ca era normal, nu degeaba Sodoma si Gomora a fost rasa de pe fata pamantului.

  • Daca biserica ortodoxa ar fi fost cu adevarat crestina ar fi retrocedat bisericile. Multi ortodocsi ar fi trecut din nou la catolicism ” ca asa am fost inainte de 48 dar nu vrem sa facem scarba in sat”. Au fost si preoti ortodocsi care ar fi trecut si ei daca era cazul… Este vorba despre iluzie optica mai mariuse. Bisericile ortodoxe sunt mici iar cand intra in ea 30 persoane ai impresia ca sunt multi in biserica. Biserica de la Big e mica, super mica iar oamenii stau mai mult pe afara. Iar cand spui ca au fost multi de n-au incaput in biserica gandul iti zboara la cateva mii de persoane prezente, dar de fapt in biserica intra preotul, deaconul si vreo 30 persoane pt ca restul stau afara in soare ca biserica e mica. Faceti-va biserici mari sa intre toata lumea si lasati buzunarele mai mici.

  • Romani sunt la origini latini, iar latinii sunt catolici (cu mici exceptii). Pana in 1054 a fost doar o singura biserica iar dupa ideile omului au mai aparut altele. Biserica adevarat este doar una. Este cea lasa-ta de Isus, restul sunt faurite de oameni. Ce este asa greu de inteles. Lucrurile sunt simple, dar omul le complica.

  • în mod cert popii vor vota DA.
    pentru ca nu au stresul zilei de mâine, pentru ca nu muncesc 8 ore pe zi pentru a-si câstiga existenta si a-si întretine familia, pentru ca nu platesc impozite pentru nici un leu primit pomana.
    caci, da… sunt pomanagii societatii înapoiate în care traiesc si de a carei lipsa de cultura si civilizatie profita din plin.
    sunt întocmai trântorilor din stupul de albine, duc o viata fericita pe spatele altora.
    si, culmea ipocriziei, încearca din rasputeri sa-si ascunda colegii homosexuali si naravurile lor infecte, propovaduind morala si curatenia sufleteasca.
    se comporta de parca nu ar exista înregistrari audio/video gretoase cu apucaturile lor animalice, se comporta de parca ei ar fi detinatorii adevarului absolut si se erijeaza în stâlpi ai comunitatii fara de care aceasta ar fi pierduta.
    o veste proasta pentru ei: mai trec vreo 2 generatii si vor ramâne flamânzi si nebagati în seama, lumea se trezeste la realitate si nu va mai putea fi dusa de nas, accesul la informatie va destupa mintile, îndoctrinarea nu va mai fi atât de usoara.
    vaya con dios, si mars la munca – parinte.

  • parinte, vezi ca ai gresit, femeia se muleaza pe barbat si nu invers.
    adica, cum sa-ti spun ca sa ma întelegi, closca se pune pe oua, nu ouale pe closca.
    sau mai vizual, asa, sabia se baga în teaca, carevasazica teaca se muleaza pe sabie oricât de adânc sau nu ar fi bagata.
    dar poate ca niste educatie de „specialitate” ar fi fost mai buna în scoala decât statul cu nasul bagat adânc în scriptura si debitatul unor ineptii care parca vin din evul mediu.
    decât sa te gândesti la doi barbati (chiar îmbracati în sutana) mai bine încearca sa-ti imaginezi doua femei tinere si frumoase care se ajuta una pe alta în toate aspectele vietii.
    si da, pot sa fie si calugarite, la o adica.

    • Veveriță, veveriță! Nu te lași. Vezi că apare imediat Andrei Andreicuț să-ți explice cum se fabrică copiii. Popii și pesdiștii le știu pe toate, veveriță!

  • C’est pas de ta faute, c’est la nature
    Comme l’a si bien dit Aznavour
    Que c’est quand même sacrement dur
    À l’âge des premiers amours
    Dans le petit bled d’où tu viens
    Les gens te traitaient pire qu’un chien
    Il fait pas bon être pédé
    Quand t’es entouré d’enculés.

  • degeaba te duci la biserica daca nu ai înteles nimic.
    la ortodocsi primeaza spiritul de turma, spectacolul oferit de popi indiferent ca e botez, cununie sau înmormântare.
    în mediul rural (acolo unde s-a nascut vesnicia – vorba poetului), la ortodocsi mortul se duce la groapa cu spectacol si aruncat de bani la toate intersectiile, iar la final se lasa cu o masa în cinstea celui disparut, la care mai spre sfârsit unii uita ca nu sunt la nunta – probabil si din cauza alcoolului consumat, si îsi exprima fericirea prin cântec si voie buna.
    participa la o înmormântare catolica si vei observa cu siguranta diferenta.
    dar asta este data de nivelul de civilizatie si cultura al enoriasilor, iar aici nu mai are rost sa discutam ca nu ne ajunge timpul.

  • La tara e jale in biserici. Cativa batrani, popa si cei ce umbla cu farfuria dupa bani.
    Este vorba de bisericile ortodoxe, spun asta pr. ca la penticostali e plin.

  • Deceneu, trag speranta ca ce ati scris dumneavoastra acolo e pura satira. Altfel maine veniti si ne spuneti ca si Buddha si Socrate erau daci si ca de fapt satu vecin la care s-au dus Cain si Abel vez domne era si el dac de dinaintea aparitiei primilor oameni. Amin

  • „Fabricarea copiilor” diferă de la oameni la Veverițe și la Rițe-Vevetițe? Cele două femei /cei doi bărbați de care aminteai pot „fabrica” un copil?

  • Sunt un adept al progresului, sunt de acord cu noile descoriri ale stiintei, Dar am observat caci tot ce au descoperit oamenii exista deja in natura si in universul in care traim( electricitate, magnetism, aviatie, genetica, creerul uman care este cel mai complex computer s. a. m. d.). Am mai observat caci peste tot in universul nostru a fost si exista un principiul al dualitatii (polul nord cu polul sud, + si – in electricitate 0 si 1 il gasim la microprocesoarele din calculatoare. Lista nu se opreste aici) Oare unul impreuna cu un unul pot sa creeze un echilibrul pentru societate? Oare s-au schimbat pe undeva principiile? Oare acest lucrul reprezinta cu adevarat un progres pentru omenire? Haideti sa ne gandim ce perspectiva are omenirea peste sute de ani?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.