Actualitate

Vreți să deveniți polițiști, jadarmi sau pompieri? IPJ, IJJ și ISU primesc dosare pentru admitere

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ postliceal care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea ianuarie 2018. În perioada 13-21 ianuarie 2018, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca vor organiza concurs de admitere pentru o nouă promoție de elevi. Durata studiilor de această dată este de 1 an.

Înscrierile se fac până la data de 5 decembrie a.c. Sunt scoase la concurs 1.300 de locuri (dintre care 16 locuri speciale pentru rromi și 10 pentru minorități) la școala din Câmpina și 300 de locuri (dintre care 6 sunt locuri speciale pentru rromi și 3 pentru minorități) la școala din Cluj-Napoca. Locurile sunt comune pentru femei şi bărbaţi.

Până pe 5 decembrie a.c., cererile de înscriere şi dosarul de recrutare în format complet (cu excepţia fişei medicale tip)  al candidaţilor pentru concursul de admitere se vor primi la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud – Serviciul Resurse Umane, în zilele de marți, miercuri și joi după următorul orar: marţi,  între orele 09.00-12.00; miercuri, între orele 09.00-12.00; joi, între orele 12.00-15.00;

Înscrierea candidaţilor se face personal pe baza cărţii de identitate şi numai în momentul în care candidatul se prezintă cu dosarul în format complet (cu excepţia fişei medicale tip). Sunt consideraţi înscrişi candidaţii care depun dosarele la termen şi în volum complet şi corect întocmit. Testarea psihologică se efectuează de către specialişti din cadrul Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne la o dată şi o locaţie ce vor fi comunicate ulterior pe site-ul de internet al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud, https://bn.politiaromana.ro, secţiunea CARIERĂ. Atât programarea candidaţilor la testarea psihologică, cât şi rezultatele obţinute de candidaţi vor fi postate în timp util pe acelaşi site.

Informații utile: Deciziile medicale le iau medicii din unitățile MAI, după consultarea candidatului. Școala de agenți de poliție este școală postliceală. Așadar nu are legătură cu urmarea cursurilor unei facultăți, cu mențiunea că la școala de agenți de poliție este necesară prezența zilnică. Informații despre probele sportive vor fi publicate în timp util. Avizul psihologic este valabil 6 luni. Fișa medicală este valabilă 180 de zile, cu mențiunea că este necesar să fie verificată de medicul de la unitatea de recrutare. Conform prevederilor legale, candidații trebuie să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat. Candidatul trebuie să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului. Nu există limită superioară de vârstă. Candidații trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere. Conform prevederilor legale, candidații trebuie să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. Candidații trebuie să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile. Pentru informații mai detaliate se poate accesa site -ul IPJ BN, secțiunea Carieră – Admitere 2018.

Până pe data de 5 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalități împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Resurse Umane vor organiza periodic activități de informare privind admiterea în școlile de poliție, atât în mediul rural, cât și în cel urban, vizând zonele de pe raza județului unde există aflux mare de populație.

 

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud anunță:

Tinerii care îşi doresc o carieră militară mai au o şansă în acest an să se înscrie la una din şcolile de subofiţeri din ţară. Cererile se depun la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa–Năsăud.

Școlile militare de învăţământ organizează concursurile de admitere în perioada 13–21 ianuarie 2018, conform graficelor/calendarelor stabilite de către unitățile de învățământ. Proba de verificare a cunoștințelor constă într-un test scris, susținut la aceeași dată, 20 ianuarie 2018.

Tematica și bibliografia de concurs, etapele de înscriere a candidaților și planificarea probelor de concurs se afișează pe site-ul oficial al fiecărei unități de învățământ.

Pentru sesiunea din ianuarie 2018 la unităţile de învăţământ care îi pregătesc pe viitorii jandarmi sunt scoase la concurs un număr de 700 de locuri, câte 350 de locuri fiecare. (Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – Fălticeni, respectiv Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani), din care câte trei locuri pentru romi şi două pentru minorităţi.

Probele eliminatorii sunt vizita medicală, testul psihologic şi probele de aptitudini fizice.

Cererea  de  înscriere  (se listează de pe site-ul I.J.J. Bistriţa – Năsăud – secţiunea admitere sau se ridică de la Biroul Resurse Umane al I.J.J. Bistriţa – Năsăud); Diploma  de  bacalaureat (copie) sau  adeverinţă care  atestă  absolvirea  liceului  cu  diplomă  de  bacalaureat pentru  candidaţii  care  au  absolvit  în  anul  în  curs  şi  foaia  matricolă (copie); Următoarele  documente  în  copie: – act de identitate; carnet  de  muncă sau adv. privind vechimea în muncă (dacă este cazul) certificatul  de  căsătorie, certificate  de  naştere  pentru  candidat(ă), soţie/soţ şi fiecare  copil; hotărâre judecătorească  privind starea civilă (la divorţ); C.V.(-Europass); Autobiografia  şi  tabelul  nominal  cu  rudele  candidatului; Cazierul  judiciar  pentru  candidat; Fişa  medicală – tip  încadrare  în  M.A.I., cu trimitere de la unitatea unde s-a făcut înscrierea); Declaraţia  de  confirmare  a  cunoaşterii  şi  acceptare  a  condiţiilor  de  recrutare; Două  fotografii  tip  b.i/c.i. (¾ color) O  fotografie  9/12 color 2  dosare  plic.

Data limită de depunere a cererilor de înscriere: Pentru Şcolile de subofiţeri (postliceale) ale M.A.I. – 05.12.2017 Înscrierea candidaților (la instituţia de învăţământ): 13 – 14 ianuarie 2018. Probe eliminatorii: contravizita medicală și probele de aptitudini fizice, în perioada 15 – 20 ianuarie 2018. Proba de verificare a cunoștințelor: constă într-un test scris care se susține în data de20 ianuarie 2018 (datele pot suferi modificări, în funcţie de ordinele primite). EVALUAREA PSIHOLOGICĂ – după planificare (teritorial) – candidaţii vor fi anunţaţi din timp (prin afisare pe site-ul unitatii/ si telefonic).

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița: Căutăm salvatori!

Ministerul Afacerilor Interne organizează, în premieră, o sesiune de admitere, în ianuarie 2018,  la școlile de agenți și subofițeri. Din cele 2.880 locuri scoase la concurs, 300 sunt alocate Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești. Astfel, tinerii care doresc să urmeze o carieră militară pot deveni viitorii pompieri salvatori, prin grija dascălilor de prestigiu ai unității de învățământ aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Beneficiarii unui sistem de învățământ la cele mai înalte standarde, de condiții optime pentru servirea mesei, odihnă și studiu, doritorii pot depune cererile de înscriere, până la data de 05 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud, pentru cele 275 de posturi de subofițeri de pompieri şi protecţie civilă și 25 de posturi de maiștri militari auto.  Concursul de admitere va avea loc în intervalul 13 – 21 ianuarie 2018, perioadă în care candidații vor parcurge contravizita medicala, probele sportive și testul scris pentru  verificarea cunoștințelor.

Anunțul de concurs și alte detalii privind desfăşurarea admiterii (condiţiile de înscriere, conţinutul dosarului de recrutare, etapele şi probele de concurs, tematica şi bibliografia) pot fi consultate accesând pagina web a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – www.igsu.ro , cea a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bistrița” www.isu-bistrita.ro , respectiv pagina Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești  – www.scoaladepompieri.ro .
Studii postliceale

Pentru toate locurile scoase la concurs vor fi recrutaţi doar bărbaţi, iar durata studiilor pentru Şcoala Militară de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie “Pavel Zăgănescu” Boldeşti este de un an.

Cererile de participare/fişele de înscriere la concursul de admitere pentru Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, se depun începând cu data de 20.10.2017, până la data de 05.12.2017, la Serviciul Resurse Umane – I.S.U. „Bistriţa”al judeţului Bistriţa – Năsăud.

Recrutarea, consilierea şi înscrierea candidaţilor se face la Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud, situat în municipiul Bistriţa, str. Sigmirului, nr. 16, între orele 09.00-14.00, unde vor fi depuse documentele necesare pentru constituirea dosarelor, inclusiv actele care să ateste studiile solicitate.Informaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul  Resurse Umane prin telefon la numărul 0263/239404 (interior 27010 şi 27113).

CONDIŢII ŞI CRITERII SPECIFICE DE RECRUTARE Pentru a participa la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne persoanele care intenţionează să candideze trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; b) să cunoască limba romană scris şi vorbit; c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu; d) să fie declarate „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs; f) să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat; g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate; h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani; j) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege; k) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale; l) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;m) să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ; n) să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţi.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.