Economie Social

Zece străzi de pământ din Bistriţa vor fi asfaltate anul acesta cu bani de la bugetul local

Zece străzi de pământ din intravilanul municipiului Bistriţa vor fi asfaltate anul acesta cu bani de la bugetul local, primarul Ovidiu Creţu refuzând să ia credit pentru astfel de lucrări.

Într-un interviu acordat publicaţiei noastre la sfârşitul anului trecut, primarul Ovidiu Creţu a spus că are un program pe termen mediu privind asfaltarea străzilor de pământ, în special din cartierele noi ale oraşului, acesta urmând să se deruleze pe cinci sau şase ani.

„Până acum s-a asfaltat întâmplător o stradă, nu a existat un program coerent, cu identificarea surselor de finanţare şi cu tot ce trebuie. O perioadă am fost presat, mai ales de consilierii liberali, să iau credit ca să asfaltez străzile de piatră. Un credit luat înseamnă plata de trei ori a sumei împrumutate. Dacă nu aveam soluţii luam creditul că doar nu o să înotăm în noroi 30-40 de ani. Am demonstrat în 2011 că din fonduri proprii putem asfalta zece străzi, s-au asfaltat doar şapte, dar pentru celelalte trei avem banii asiguraţi pentru anul viitor”, a declarat primarul.

Ovidiu Creţu a subliniat faptul că anul acesta, va mai include în programul de asfaltare încă 8-10 străzi şi în continuare în fiecare din anii următori.

„Dacă am fi rămas cu bugetul din 2011 în cinci ani am fi asfaltat 50 de străzi noi, aşa cum suntem acum vom asfalta 35-40. Şi atunci mă întreb de ce să iau bani împrumut? De ce să plătesc de trei ori lucrarea?  Plătim încă 15 ani de acum înainte câte 60 de miliarde de lei vechi anual pentru străzile asfaltate în mandatul predecesorului meu (Vasile Moldovan –n.r) pe baza unui credit de aproape 10 milioane euro luat în 2006.  Practic plătim de 3-4 ori valoarea lucrărilor”, a spus primarul.

Ovidiu Creţu susţine că toată presiunea care a venit de la consilierii  PDL a avut ca scop „spălarea ruşinii”.

„Ei au insistat să luăm din nou credit pentru a-şi spăla ruşinea cu creditul din 2006. Am demonstrat că se pot asfalta străzi fără să iei credite dacă îţi asiguri finanţarea lucrărilor importante cu fonduri europene. Dacă nu veneau bani europeni pentru şcoli, trebuia să-i alocam din bugetul propriu. În ce priveşte străzile, avem un program coerent, început anul acesta, care arată că putem să facem asfaltarea străzilor fără să ne îndatorăm”, a declarat primarul.

Tot anul acesta, va fi realizat şi sensul giratoriu de pe Drumul Cetăţii, la intersecţia cu strada Subcetate.

„Ne apropiem de final cu sensurile. Mai avem de făcut unul pe Calea Moldovei, unul pe Bulevardul Decebal la intersecţia cu Str. Zimbrului, un altul pe Str. Andrei Mureşanu la intersecţia cu Str. Petre Ispirescu şi încă două foarte grele şi scumpe: în Decebal la intersecţia cu Ursului, şi pe Drumul Cetăţii la intersecţia cu str. Subcetate. Pentru acesta din urma avem proiectul şi contractul de execuţie semnat (cu LDP-n.r), lucrările vor începe imediat ce timpul va permite, va fi însă dificil de executat”, a spus primarul.

Edilul subliniaeză că totuşi cea mai dificilă lucrare va fi cea de pe Bulevardul Decebal la intersecţie cu Str. Ursului. Acolo, el vrea să facă o construcţie de tipul Piaţa Universităţii din Bucureşti, adică pasaj subteran pentru pietoni, cu spaţiu liber si magazine.

 

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS