Actualitate

Sindicaliști din învățământ au pichetat Prefectura. ”S-a ajuns într-o situație critică”

Peste 40 de angajaţi din educaţie – personal nedidactic din unităţile de învăţământ din Bistrița-Năsăud și lideri sindicali ai UJSLI din școli – au pichetat astăzi Instituția Prefectului, nemulțumiți că nu se aplică în integralitate prevederile Legii salarizării nr.153/2017, în condiţiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariaţi sunt cuprinse între 1.700 – 2.200 lei.

Daniela Moldovan, îngrijitoare la Grădinița nr. 3 Bistrița: ”Am salariul net de 1994 de lei, deși volumul de muncă este mare. Lucrăm cu câte 50 de copii de la 3 ani, le servim masa de trei ori pe zi, le facem pătuțurile. Sunt unii care trebuie ajutați și la baie. Vrem să avem salarii decente, spor de neuropsihic, de fidelitate pe care l-am avut și ni l-au tăiat, vrem să fim încadrați și în Legea învățământului, să nu ne mai includă în brut norma de hrană că ajungem la un brut de 3000 de lei, iar în mână la sub 2000”.

Alina Borda, îngrijitoare la Grădinița nr. 5 Bistrița: ”Încadrarea nu e adecvată. Nu putem noi, ca îngrijitori de grădiniță, să ne comparăm cu cei de școală. Ori suntem bone și atunci să fim ajutor de educator, ori îngrijitor cu mopul și cu mătura. Noi, de la 10.00 la 11.30 intrăm la activități, ajutăm educatorul și suntem plătite ca îngrijitoare. Nu e corect. Am salariul de bază 2287 de lei cu gradația IV la care se adaugă diferențe și normă de hrană. Nu am primit minimul pe economie mărit fiindcă am depășit având diferențe și normă de hrană cuprinse în salariu, deși nu aveau ce căuta acolo. La salariu trebuiau adăugate. Nu am primit nicio mărire care s-a făcut în învățământ fiindcă suntem nedidactic, iar în Codul Muncii nu intrăm fiindcă am depășit grila de 2500 de lei, iar din ianuarie 2023 se va întâmpla la fel”.

Emil Mocian, liderul județean al UJSLI Bistrița-Năsăud: ”S-a ajuns la o situație foarte critică. S-a votat bugetul pe 2023, iar învățământului îi revine doar 2,1% din PIB, procent care nu ne ajută să evoluăm ca să fim ca învățământul din Europa. S-a accentuat o discrepanță între categorii, cea mai defavorizată fiind cea a personalului nedidactic din învățământ. Ei primesc între 1700 și 2200 de lei net, iar cu această sumă un om care are și familie nu se poate descurca dacă ținem cont de inflație, dar și de majorarea prețurilor și a cheltuielilor cu utilitățile. Ne referim la femeile de serviciu, la bucătari, portari, spălătorese, fără de care învățământul nu ar putea funcționa. Dacă femeile de serviciu nu ar veni o săptămână la muncă, DSP s-ar sesiza din oficiu. Femeile de serviciu din școli fac curățenie după un număr de elevi, în pauză și tot timpul, față de alte femei de serviciu din alte sectoare bugetare care nu au atât de lucru. Din 2010 au fost blocate posturile, iar cei rămași au preluat și responsabilitățile celor care s-au pensionat. Au muncit mai mult și fără bani. S-au deblocat posturile, dar numai cele unice”.

Potrivit acestuia, deși s-a votat bugetul, FSLI speră să obțină o majorare de 24% pentru personalul nedidactic. Altfel, va fi organizat un miting sau o grevă.

Alte nemulţumiri ale personalului nedidactic sunt: neacordarea sporului pentru condiţii de muncă, spor de care beneficiază salariaţii din alte sectoare bugetare cu funcţii similare; neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru; inexistenţa normativelor de personal; nedecontarea navetei; neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflaţiei, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare şi neacordarea a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educaţia urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educaţiei şi 1,1% prin autorităţile locale şi pentru învăţământul superior.

12 comentarii

    • Bine că ai ieșit tu pe 10 august 2018 să dai cu excremente în jandarmi !

      12
      8
  • Să taie de la Apărare si sa dea la Educație.
    Romanii sunt mai PR-iști ca alții si alica 2,5% din PIB pt apărare, in timp ce NATO zice 2%, iar multe țări NATO aloca 1,2-1,7% pt apărare.

    Să renunțe la unele zile libere, asa cum fac danezii. Sa meargă romanii la munca de 1 mai, de 24 Ianuarie, si să PODUCĂ mai mult, ca sa fie un PIB mai mare.

    Sa crească vârsta de pensionare la 66 de ani, sa producem mai mult, sa crească PIB-ul si sa avem mai mulți bani. Bani care sa meargă la educație.

    Iar PNRR nu trebuie renegociat, limita de 9% din PIB pt Asigurări Sociale e bună. Ce vreți sa facem, sa mărim bugetul asigurărilor sociale si sa luam de la Educație?

    6
    24
  • Da așa e ! îngrijitoare curățenie facem in loc la unele o ieșit la pensie noi facem 2 3 sectoare , ce primesti in schimb nimic munca , nu angajează alte femei ca e blocat postul dar pe la ministere pt neamuri se poate , nu avem nici un spor , noi curățăm după toți stam cu iei in pauze nimic tot măresc noua nimic 1800 lei atât dezastru dacă nu ar veni femeile de serviciu intr-o zi la lucru ce ar fi intr-o școala , peste tot măriri dar noi nimic o zis ca trebuie lege separat pt noi sa ne dea , Prof au spor ceva stres dar noi nu suntem stresate noi nu meritam , sa le fie Rușine !!

    23
    2
  • Învățământul nu e important, guvernanții știu prea bine că profesorii sunt o masă amorfă care din prea multă comoditate nu protestează. La cât sunt de mulți profesorii dacă ar face grevă generală și ar îngheța anul, guvernanții ar tremura de frică. Îmi aduc aminte anul 2010 când guvernul BĂSESCU-UDREA a tăiat salariile cu 25%, profesorilor le-au scăzut salariile cu mult mai mult de 25%, iar profesorii nu au protestet. Dar așa guvernul taie de la învățământ si mărește bugetul SRI cu 25%, de remarcat că bugetul SRI crește în fiecare an, o singură dată a scăzut când Dragnea a îndrăznit să le taie 4% fapt care i-a cauzat un dosar penal și pușcărie.
    Așa că dragi profesori somn ușor în cele 3-4 ore zilnice de muncă! Și dragi profesori! Dacă nu vă creștea Dragnea și ciuma roșie salariile, acum cu criza și inflația asta, erați la coadă la supa săracilor.

    31
    5
  • Aleșii sunt atât de „competenți „că nu au introdus în nomenclator funcția de bonă!Există doar de îngrijitoare curățenie!Păi îngrijitoarele de la grădinițele cu program prelungit credeți că fac doar curățenie?Proștilor ele contribuie ca niște mame la creșterea și educația copiilor voștrii!
    10 ore pe zi îi lăsați cu noi!!!

    29
    3
  • Măi Nelu-tembelu,păi dacă ne-am duce cu toții la privat,tu și alții ca tine, ar trebui să vă plătiți bonă la prețul de 50 lei/oră să vă îngrijească copilul. Calculează 10 ore×50 lei=500/zi,ori îngrijitoarele de grădiniță efectuează un număr de 160 ore lunar și încasează un salariu de 1900 lei. Dacă am valora munca lor și am calcula corect munca prestată la prețul pieței adică 50 lei/oră ×160 ore,ar rezulta un salariu de 8000 lei!!
    Nimeni nu pretinde 8000 lei lunar,dar totuși,salariile actuale ,sunt o bătaie de joc la adresa acestor categorii de personal.Trebuie să fii cretin să vi cu replica du-te la privat!

    32
    5
  • Cum mama naibii tot astia cu salarii mari se plang si fac greve?? De cei care lucrează pe minimul pe economie ce sa mai zicem?? Tara lui Papura Voda

    6
    21
  • Sa predai zi de zi aceeasi materie de zeci de ani din manuale tiparite in anii 80, fara sa schimbi nimic banuiesc ca e foarte greu. Sa muncesti 18 ore pe saptamana mi se pare ingrozitor. Dar sa mai ai si vacanta platita 4 luni si jumatate pe an e de-a dreptul groaznic. Faceti foarte bine ca iesiti in strada si va cereti drepturi marite. Le meritati pe deplin. Sa nu indrazniti sa cereti drepturi pentru elevi. Ei trebuie sa petreaca in continuare zilnic 6 ore la scoala, 3 -4 ore la teme si in cel mai bun caz 1 ora/zi la vreun dascal pt ore suplimentare. Daca le mai calculam si drumul, e foarte bine ca au astfel ocupata aproape 12 ore din zi . Mai dorm 8 ore , mai mananca si ei ceva si le e destul. Sa nu cumva sa cereti drepturi nici pentru parinti. Ei trebuie sa plateasca in continuare mii de lei ore suplimentare daca vor odrasle educate. E treaba lor. Sa nu cumva sa iesiti in strada sa fie modificata programa scolara ca s-ar putea pierde posturi. In nici un caz sa nu cereti modificarea subiectelor la examenele de capacitate si bacalaureat. Trebuie sa fim conservatori. Sa ramana la fel ca acum 30 ani.
    Elevii si parintii trebuie sa fie tratati la fel si sa-nteleaga ca oricate drepturi marite vor avea profesorii ei nu vor avea alte drepturi ci numai obligatii !

    6
    11
  • E trist şi injust că munca acelor mame, sore , femei care lucră din greu pentru a îngriji , proteja viitorul copiilor țării şi care alãturi de educatoare au o responsabilitate enormă(stau copiii mai puțin timp acasă cu părinții în timpul săptămânii ..) nu sunt răsplătite la valoarea muncii lor zilnice…în schimb alți politruci ce freacă menta prin birouri , pontând fictiv, sunt răsplătiți cu tot felul de sporuri aiurea pe măsura nesimțirii lor. Eu le spun să nu cedeze, să manifeste solidaritate.

    10
    1
  • Draga Zuzu..
    Peste tot sunt probleme, aici era vorba de personalul nedidactic.. Cum sunt bonele la creșa, grădiniță, etc.
    Bone care sunt încadrate ca,, îngrijitoare clădiri,, și bone care de la mersul la baie cu copii, la dat de mâncare, la curățenie, dacă se poate și grădinărit, plus stat cu copii în grupă cât lipsesc educatoarele, pe toate la fac.. Programul da, este de 8 ore, ore suplimentare nu se plătesc, sporuri, nici măcar de stres, și în aia 2000 de lei este și indemnizația de hrana de 300 lei.. E super!

    10
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.