Actualitate Sport

Ziua despărţirii. Vasile Moga, ultimul drum

Mare durere în lumea sportului bistriţean şi nu numai. Vasile Moga a fost condus pe ultimul drum de familia îndurerată, de prieteni, foşti coechipieri, colegi şi colaboratori. Au venit să-şi ia rămas bun de la ”Ică” jucătorii Gloriei şi antrenorii lor, preşedintele de onoare Jean Pădureanu, şeful CJ Radu Moldovan, viceprimarul George Avram şi mulţi alţii. (FOTO)

Într-o zi mohorâtă şi rece de noiembrie, cei care l-au cunoscut, îndrăgit şi apreciat, oameni cu care a lucrat sau colaborat de-a lungul timpului au fost alături de familie în momentul despărţirii de Vasile Moga, trecut fulgerător la cele veşnice. Şi a curs o mare de lacrimi.

La înmormântare au participat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, viceprimarul George Avram, directorul APIA Bistriţa-Năsăud, Florin Căpraru, directorul executiv al ADI apă-canal, Răzvan Grec, preşedintele de onoare al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, componenţii lotului de jucători şi antrenorii lor, Cristian Coroian şi Sandu Negrean, foşti colegi de echipă şi de la club. Printre ei, Remus Vlad, Sebastian Moga, Valer Someşan, Gheorghe Hurloi, Doru Nicolae, Adrian Florea, Paul Czervenski, Grigore Butuza, Traian Ionele, Dorel Zegrean, Valer Săsărman, Ion Nicolae, Dinu Vlad, Gabriel Cârstea, dr. Radu Caizer.

Au adus flori şi coroane, au transmis condoleanţe şi cuvinte de încurajare familiei îndoliate şi s-au rugat pentru sufletul celui care a fost soţul, tatăl, fratele, prietenul, colegul, jucătorul şi omul de fotbal Vasile Moga, plecat din această lume mult prea devreme, la vârsta de 58 de ani.

Familia i-a îndeplinit dorinţa ca, după slujbă, lumea să-i aducă un ultim omagiu pe acordurile melodiei ”Simply the Best”, interpretată de Tina Turner.

Jean Pădureanu a spus că a pierdut unul dintre cei mai buni prieteni ai săi”. ”Clubul şi oraşul au rămas fără un om devotat trup şi suflet. Personal, am pierdut un prieten drag”.

”Atât sportul bistriţean cât şi întreaga comunitate din judeţul Bistriţa-Năsăud au suferit o mare pierdere, prin trecerea în veşnicie a sportivului, managerului şi omului Vasile Moga. Comunitatea bistriţeană îi va rămâne veşnic recunoscătoare, pentru toate sacrificiile făcute în slujba clubului Gloria Bistriţa”, a transmis Radu Moldovan într-un mesaj de condoleanţe.

Vasile ”Ică” Moga s-a născut în 7 ianuarie 1955 la Apahida (jud. Cluj), la 13 ani debutând la echipa Someşul din localitate. A trecut apoi la CFR Cluj, fiind remarcat de antrenorul Constantin Rădulescu, şi a activat patru ani în Divizia A (1972-1976, circa 100 de meciuri, 15 goluri), fiind selecţionat şi în echipa naţională de tineret a României. Din 1976 a jucat pentru Gloria Bistriţa, unde a evoluat până în 1989, timp în care a fost selecţionat în lotul B al României. În 1989 a fost numit preşedinte al ACF Gloria Bistriţa, unde a activat până în 1991, când a revenit la CFR Cluj în calitate de conducător al clubului. S-a întors la Gloria în 2006, ca director de marketing, în 2009 fiind numit director sportiv. A lucrat la gruparea bistriţeană până în vara acestui an.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

1 inmormantare vasile moga 2 inmormantare vasile moga 3 inmormantare vasile moga 4 inmormantare vasile moga 5 inmormantare vasile moga 6 inmormantare vasile moga 7 inmormantare vasile moga 8 inmormantare vasile moga 9 inmormantare vasile moga 10 inmormantare vasile moga 11 inmormantare vasile moga 12 inmormantare vasile moga 13 inmormantare vasile moga 14 inmormantare vasile moga 15 inmormantare vasile moga 16 inmormantare vasile moga 17 inmormantare vasile moga 18 inmormantare vasile moga 19 inmormantare vasile moga 20 inmormantare vasile moga

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS