Actualitate Social

Ziua în care bicicletele şi rolele au fost la putere

Rondul Cetăţii, expoziţii, jocuri în aer liber, concursuri, programe ecologice, plimbări pe două roţi, acestea au fost ingredientele Zilei internaţionale fără autoturism (22 septembrie), care încheie Săptămâna Europeană a Mobilităţii.

Pentru sensibilizarea opiniei publice, între orele 8.00 – 13.00  a fost suspendat traficul rutier pe str. Dornei, Piaţa Centrală şi str. Gheorghe Şincai (până la intersecţia cu str. M. Eminescu şi str. Dogarilor).

În faţa primăriei au fost parcate doar biciclete, autoturismele de serviciu ale primăriei au rămas în garaj, iar unii dintre funcţionarii primăriei au mers la serviciu pe jos sau cu bicicleta. De altfel, primarul Ovidiu Creţu a fost primul care a dat acest exemplu, venind la serviciu pe două roţi. ”Este important să arătăm că putem avea o viaţă mai sănătoasă fără maşini şi că există şi alte alternative de a circula”, a fost mesajul său.

Elevii de la Colegiul de Arte ”Corneliu Baba” au participat la Rondul Cetăţii – un marş de încurajare a mersului pe jos pe traseul pietonal al Cetăţii,  la o plimbare pe role şi biciclete în zona închisă traficului rutier, şi au organizat momente artistice, distractive şi jocuri în aer liber (desene pe asfalt, pe pânză) pe Str. Dornei.

La Sugălete a putut fi admirată o expoziţie de creaţii alegorice confecţionate din materiale reciclabile, au fost distribuite materiale şi pliante de promovare a mişcării şi a stilului de viaţă sănătos, iar şoferii aflaţi în trafic au primit mingi antistres.

Nu în ultimul rând, au fost desemnaţi cei mai în vârstă biciclişti. Trei domni trecuţi bine de 70 de ani, unul chiar de 80, au fost premiaţi cu accesorii pentru bicicletă.

De asemenea, a fost promovată campania naţională de curăţenie naţională „Let`s do it, Romania!” de sâmbătă 24 septembrie, respectiv campania trimestrială de colectare a deşeurilor de echipamente electronice şi electrice, organizată vineri. Totodată, a fost lansată campania europeană Display şi s-au constituit „echipele energiei verzi” în şcoli.  La acţiunea „Let`s do it, Romania!” vor participa pe bază de voluntariat şi 30 de persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Bistriţa, clasificate în regimul  semideschis. De asemenea, jandarmii se vor afla în zona Pădurii Schulerwald unde vor curăţa resturile menajere din zonă. Ca şi anul trecut alături de jandarmii bistriţeni se vor afla şi cei din cadrul posturilor din Beclean, Năsăud, Rodna şi Sângeorz-Băi.

Scopul acestor acţiuni a fost de a încuraja locuitorii să aleagă mijloace de transport nepoluante sau cât mai puţin poluante, să renunţe la deplasarea cu autoturismul personal şi să aleagă mijloace de transport în comun, bicicleta sau mersul pe jos.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS