Actualitate

Ziua Jandarmeriei, sărbătorită pe pietonal

(FOTO) La 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, Jandarmeria bistriţeană a organizat o serie de activități pe pietonalul Liviu Rebreanu, dedicate celor în slujba cărora se află zi de zi.

Astfel, au avut loc un ceremonial militar, exerciții demonstrative atractive pentru public, ateliere auto și de prezentare a tehnicii din dotare. Nu au lipsit de la activităţi cîinii de serviciu ai Jandarmeriei bistriţene.

La ceremonie au participat prefectul Ovidiu Frenț, președintele CJ Radu Moldovan, șefi de instituții.

1 ziua jandarmeriei 16 2 ziua jandarmeriei 16 3 ziua jandarmeriei 16 4 ziua jandarmeriei 16

”Născută în anul 1850, în spiritul european al acelor vremuri şi renăscută în anul 1990, în acelaşi spirit, Jandarmeria Română a parcurs un drum istoric plin de eforturi şi sacrificii, marcând, astfel, fiecare reper temporal al istoriei noastre. Prin seriozitate, exigenţă, transparenţă și rezultatele obţinute, Jandarmeria Română este astăzi un corp de elită al Statului Român, o forţă credibilă în apărarea democraţiei, valorilor şi drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Am mare încredere în profesionalismul şi spiritul de responsabilitate pe care jandarmii îl manifestă, zi de zi, faţă de membrii comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea și în capacitatea de a ne asigura nouă, tuturor, un plus de siguranță, încredere și liniște. Pentru fiecare jandarm, acest moment aniversar trebuie să fie unul al consolidării elementelor care ne-au oferit întotdeauna constanţă şi eficienţă: devotamentul, sacrificiul şi onoarea. La mulți ani, Jandarmeriei Române! La mulți ani, jandarmilor bistrițeni!” – prefectul Ovidiu Frenț.

”Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, doresc să transmit în numele meu și al locuitorilor județului Bistrița-Năsăud, cele mai calde gânduri de felicitare, tuturor reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi al Județului Bistrița-Năsăud. Jandarmeria Română este una din instituțiile fundamentale ale Statului Român, fără de care, societatea noastră nu ar fi una atât de sigură. Le mulțumesc pentru eforturile pe care le fac zilnic în sprijinul siguranței fiecăruia dintre noi și le doresc să aibă parte numai de realizări. La mulți ani!” – președintele CJ Radu Moldovan.

ziua jandarmeriei 16 5 ziua jandarmeriei 16 6 ziua jandarmeriei 16 7 ziua jandarmeriei 16

Jandarmeria Română a fost întemeiată în 3 aprilie 1850 printr-un ofis domnesc al domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica, pe baza hotărârii Divanului obştesc privind ”Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

Încă din anul 1923 existau posturi de jandarmi în cele mai reprezentantive localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud printre care unul şi la Tihuţa. Cu începere de la 20 mai 1929, se înfiinţa Legiunea de Jandarmi Rurali Năsăud cu reşedinţa în Bistriţa, ce cuprindea 5 secţii şi 28 posturi. Dintre acestea făceau parte mai multe secţii situate la: Lechinţa, Năsăud, Şieu, Rodna dar şi Secţia de Jandarmi Bârgău (reşedinţa: Prundu Bârgăului) cu posturile: Prundu Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Tihuţa, Iad (Livezile) şi Satu Nou.

În anul 1948, existau la nivelul judeţului un număr de 130 de subofiţeri de jandarmi. Dintre aceştia un număr de 22 erau arondaţi Secţiei de Jandarmi Bârgău cu următoarele posturi: Colibiţa, Iad (Livezile), Josenii Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Măgura Calului, Prundu Bârgăului, Satu Nou şi Tihuţa.

Nici înfiinţarea Jandarmeriei Montane nu a fost un moment istoric de neglijat. La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, jandarmii bistriţeni contribuie substanţial, alături de celelealte structuri ale M.A.I. şi nu numai, la realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în municipiul Bistriţa, în oraşele Năsăud, Beclean în staţiunea balneară Sîngeorz-Băi, inclusiv în zona montană la Rodna şi Piatra Fântânele. Aceste posturi aduc o contribuţie însemnată în ceea ce priveşte asigurarea climatului de siguranţă a turiştilor în zona de munte, la combaterea contravenţiilor şi infracţiunilor sivice, prevenirii distrugerii mediului înconjurător şi a ariilor protejate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.