Economie

Zona din Bistrița unde vor fi amenajate 300 de noi locuri de parcare

Primăria Bistrița a identificat o zonă în oraș în care poate amenaja până la 300 de locuri noi de parcare de reședință. Terenul aparține municipalității, dar, pentru a avea acces la el, mai trebuie făcut ceva până la finalul acestui an, a spus primarul Ioan Turc.

Potrivit edilului, 2045 de locuri de parcare vor rezulta din proiectele pe care administrația le are în vedere, iar alte 300-400 de locuri de parcare din reorganizarea unor terenuri pe care, fie că sunt parcări, fie pot fi transformate în parcări.

”În zona Andrei Mureșanu – Colibiței, o zonă aglomerată, am identificat un teren pe care astăzi sunt bălării și despre care toată lumea credea că aparține CFR. Nu este așa! Aparține Primăriei. E vorba despre un hectar de teren vizavi de Colibiței, un teren pe care noi dorim să edificăm peste 300 de locuri de parcare. Acolo este platforma CFR și o clădire, o ruină – i-am notificat pe cei de la CFR Marfă fie să o dea jos, fie să o repare – acea rampă este de interes strategic, mi s-a comunicat de la Ministerul Apărării, deci nu am putut-o prelua. În schimb, am identificat acest teren care este limitrof căii ferate și, în condițiile în care vom crea o trecere la nivel cu calea ferată, în așa fel încât oamenii să poată trece ușor de pe o parte pe alta, acea parcare pe care o vom face repede, adică până la sfârșitul anului, va ajuta foarte mult zona respectivă. Parcările trebuie să fie distribuite în oraș cât mai echilibrat”, a spus Ioan Turc într-o emisiune la Bistrița FM.

Primarul a explicat tot aici că nu toată lumea va putea parca în fața blocului întrucât numărul de mașini a crescut enorm.

”Pe lângă faptul că avem în jur de 60.000 de mașini în oraș, mai avem o problemă: dinamica creșterii numărului de mașini este mare. Într-un singur an s-au înmatriculat 2000 de noi mașini. Până la urmă, echilibrul trebuie să se creeze cumva natural. Administrația va trebui să facă tot posibilul ca oamenii să aibă parcări de rezidență, dar, în același timp, va trebui să ne gândim cum gestionăm fondul actual de parcări și cel viitor care va crește cu cel puțin încă 3000 de locuri de parcare pe lângă cele 1000 realizate deja. Sunt familii care au patru mașini. Una e 4×4 cu care merge din când în când la țară sau la off road. Două locuri de parcare eu cred că trebuie asigurate de familie, dar acolo unde discutăm de al treilea, al patrulea, al cincilea loc de parcare trebuie să vedem ce facem. Voi face consultări cu oamenii din Bistrița fiindcă nu vreau să iau decizii de unul singur. Nu crearea de sute de locuri de parcare într-un singur loc rezolvă problema, ci crearea de locuri de parcare pe un areal cât mai extins”, a spus Ioan Turc.

Potrivit edilului, încă o parcare mare va fi pe Calea Moldovei, în locula ctualei piețe care se află pe un teren generos al Primăriei Bistrița. Piețarii vor fi mutați în viitoarea Piață Decebal modernizată.

12 comentarii

  • A spus clar, ritmul de creștere este de 2000 mașini pe an! Trebuie să te gândești și la 2025, 2026… etc

    17
    5
  • Ferească Dumnezo!

    Deci, aparent Primăria, instituția (sau pseudo-instituția) care administrează orașul, nu știe ce are in proprietate.

    Ori ne iau de proști, ori sunt proști ei. Posibil chiar ambele.

    35
    10
  • ,, Dom primar,, asa vorbeste de parca o sa fie reales inca trei mandate… O sa facem.,o sa dregem… Mai bine nu promite si daca o sa mai fi ales sa faci

    22
    10
  • Acolo s-ar putea amenaja si un parculet/zona de agrement, pe langa locurile de parcare mult dorite si promise.

    17
    1
    • Si s-ar putea prelungi strada Poienii pe langa calea ferata pana in Slavici. Trebuie scoase gramezile de pamant depozitate de-a lungul caii ferate si in locul lor continuat drumul. Se numeste regenerare urbana. Dar astia de la Primarie nu stiu decat cosmetica, adica pavaje si borduri.

      23
      1
    • Dăle dracu de parculete și spații verzi și copaci, parcări frate, parcări sa avem unde parca sa avem unde pune cazanu, parcaaaarriii

      3
      3
  • Pentru domnul primar. Inainte de a lansa porumbelul ar fi bine sa va documentati. Exista un SR 1244-1-96, care reglementeaza trecerile la nivel cu calea ferată in Romania. La capitolul 2.3 este specificat: pentru a inființa o trecere la nivel cu calea ferată in localitate, conditia este ca distanta fata de trecerile invecinate sa fie de minim 1km. Asta asa, ca sa reveniti cu picioarele pe pământ.

    13
    4
  • Ruina aia care trebuie daramata se pare ca e cumparata de Hardmed. O renoveaza de vreo 2 luni, au schimbat acoperisul, au pus geamuri. Primaria trebuie sa-si mai actualizeze informatiile.

    13
    1
  • Inclusiv rampa aia strategica se renoveaza. Poate intreaba dom’ Primar la Serviul Urbanism care-i situatia reala, presupun ca exista autorizatii de constructie care au semnatura dumnealui.
    Parcarea, insa, ar fi mana cereasca pentru locuitorii din zona (asta daca nu e facuta in folosul Spitalului Hardmed).

    12
  • Parcări peste parcări și parcurile sa le distrugă să facă parcări, spatiile verzi, copacii, sa taie dracului tot și să facă orasul o mare parcare sa toarne asfalt și beton peste tot, cine are nevoie de iarba și copaci, animalele din pădure nu noi, eu votez cu cine asfaltează și betonează tot orașul.

    2
    4
  • Domnule primar faceti piste de biciclete si stricati parcarile care sunt ,frumos nu ,ca doar mergem la munca cu bicicleta sa avem unde o parca 😀.
    Pe urma vreau sa stiu voi de l primarie de ce nu va plimbati cu bicicleta ca doar iarna si cand ploua ce frumos e.
    Face ti naibi parcari sa poata lumea sa mearga ..unde are nevoie.Apoi pe trotuar sa ne deplasam in sir indian ca trebuie sa mearga bicicletele.Nu stiu dar ati cerut fonduri europene pt cine???

    2
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.