Cultură

„Virusul Schengel”, temă a ediţiei din acest an a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor “Mărul de aur”

”Virusul Schengel” este una dintre temele ediţiei din acest an a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor “Mărul de aur” de la Bistriţa, care va avea loc la sfârşitul acestei luni.

Potrivit unui comunicat al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, organizatorul principal al evenimentului, ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur” se va desfăşura în zilele de 30 septembrie – 2 octombrie 2011 şi se adresează creatorilor de literatură, grafică satirică şi interpreţilor de umor.

La secţiunea de grafică satirică tema este la alegere între „Virusul Schengel” şi „Bistriţa Original Land of Dracula”, în timp ce la secţiunea de creaţie literar-umoristică tema este fixă: „Virusul Schengel”. Va mai exista şi  secţiunea de interpretare. Data limită de expediere a lucrărilor pentru participarea la concurs este joi, 15 septembrie a.c., data poştei.

Organizatorii actualei ediţii a festivalului sunt Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Uniunea Epigramiştilor Români, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul pentru Cultură al judeţului Bistriţa-Năsăud, Primăria municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, Inspectoratul Şcolar al judeţului Bistriţa-Năsăud, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa şi Asociaţia Umoriştilor Bistriţeni.

Premiile celor trei secţiuni de concurs vor fi în cuantum de zece mii de lei şi vor fi stabilite de un juriu de specialitate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.