Actualitate

Bistriţenii au alergat pentru a şasea oară pentru spitalul copiilor

Mai mulţi iubitori de mişcare din Bistriţa, dar şi din judeţ, s-au adunat, sâmbătă, în Parcul Municipal la cea de-a şasea ediţie a evenimentului „Alerg pentru spitalul copiilor”. Printre cei care s-au alăturat cauzei s-a numărat şi prefectul Ovidiu Frenţ, dar şi liderul Partidului Mişcarea Populară, Ionuţ Simionca.

Organizatoarea evenimentului, Adina Kiraly, a declarat pentru Timp Online că este foarte mulţumită de felul în care Adina Kiralybistriţenii au înţeles să se dedice acestei cauze.

„Ne-am adunat şi în ianuarie când au fost sub minus 10 grade, iar acum că a sosit căldura suntem din ce în ce mai mulţi. Doar împreună, dacă se adună oameni inimoşi, putem face spitalul pentru copii. Până acum la Bistriţa s-au adunat 2411 lei, o sumă frumoasă. Oamenii chiar s-au bucurat că au ocazia să facă un bine. Alergarea e simbolică. Fiecare aleargă cât doreşte. Noi suntem sănătoşi măcar atât putem face, să alergăm pentru cei suferinzi. Eu, de exemplu, am început să alerg motivată fiind de această cauză. Am început o viaţă sănătoasă. Vom alerga în fiecare lună, încă doi ani. În trei ani ne-am propus să adunăm suma de 80 de milioane de lei pentru construirea spitalului şi sperăm să reuşim. În prezent, nu există în ţară un spital dedicat copiilor bolnavi de cancer, sunt doar secţii. Punând mână de la mână, sunt sigură că vom reuşi să îl facem din contribuţia noastră, a tuturor. Începând cu ediţia de azi, adunăm şi noi, la Bistriţa, monede. La nivel naţional, vrem să adunăm un milion de monede, ceea ce ar însemna să găsim în toată ţara în jur de 1.000 de oameni care să adune monede de la cunoştinţe, de la prieteni. La Bistriţa, cei care au monede le pot aduce când alergăm, iar dacă nu pot veni, mă pot contacta pe pagina de Facebook şi ne vom organiza să le strângem”, a spus Adina Kiraly.

alerg spital 1 alerg spital 2 alerg spital 3 alerg spital 4

Printre cei care au participat la alergarea de sâmbătă s-au numărat Mihai Ungur, organizatorul Crosului îndrăgostiţilor de alergare, cu alţi 15 prieteni care practică acest sport, profesorul Claudiu Şular, orientaristul Nicu Gheorghe, liderul PMP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, dar şi prefectul Ovidiu Frenţ.

„Niciun Guvern din lume nu poate face tot ce vrea societatea să facă şi atunci e foarte bine că se mobilizează Ovidiu Frent alergcomunitatea pentru o idee atât de frumoasă şi mă bucur că se îmbină sportul cu un scop atât de nobil. Într-adevăr, e nevoie pentru copiii noştri de infrastructuri de sănătate cât de multe şi cât de bine dotate”, a spus Ovidiu Frenţ.

Participanţii la „Alerg pentru spitalul copiilor” au străbătut Parcul Municipal în alergare şi au făcut donaţii la urnele amplasate în foişor.

”Mulțumesc tuturor participanților, sunteți niște oameni minunați! Cu ajutorul vostru azi s-au adunat 340 de lei și desigur multe monede, vă mulțumim! Vă aștept și la următoarea alergare, să nu uitați data viitoare să aduceți cu voi toate monedele existente din locuința voastră! Ca să strângem 1.000.000 de monede, atunci ar trebui să găsim în țară cel puțin 1.000 de oameni care să strângă fiecare câte 1.000 de monede”, a precizat la final Adina Kiraly.

6 comentarii

  • „Cuvântul progres nu are nici un sens cât timp există copii nefericiți” – Albert Einstein!
    Haideți sa alergam cu toții pentru acești copii!

  • Poate ca ar trebui și o adresa de mail pt a putea lua legătura cu organizatorii. Sau sa fie amplasata urna pt monede într-un loc circulat. Oricum felicitări

    • Bună! Mă numesc Király Adina și eu sunt voluntara care se ocupă de adunarea acestor monede în Bistrița ,am creat pe pagina de facebook un eveniment special cu informații despre adunarea acestor monede pentru Spitalul copiilor, atașez linkul : https://www.facebook.com/events/458200587718536/

      Vă aștept cu drag la Alergarea din luna mai, unde puteți aduce monedele adunate, sau puteți să mă abordați și pe pagina evenimentului pentru orice fel de întrebare.

    • Sunt convins ca nici dumneata nu alergi unde trebuie… ba mai mult, sunt convins ca nici macar nu alergi. Si… daca totusi sa zicem ca alergi, deduc ca alergi degeaba. O zi relaxanta…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.