Actualitate

Cum arată lista PNL pentru Consiliul Judeţean. Demisie la vârful partidului

Eugen Curteanu deschide lista PNL pentru Consiliul Judeţean, el fiind, de altfel, şi candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al CJ Bistriţa-Năsăud.

Surse politice au declarat pentru Timp Online că locul al doilea este ocupat de Doris Moldovan, care a mai deţinut între 2008 şi 2010 funcţia de consilier judeţean înainte să fie numită şefă la AJOFM. Pe locul trei se află Gheorghe Scuturici, secretar general al vechiului PNL. Avocata Monica Săsărman, consilier judeţean şi în prezent, ocupă poziţia a patra, iar locul cinci este rezervat unui candidat din Năsăud, deocamdată nestabilit.


Fostul inspector şcolar general Vasile Marc, ex consilier judeţean PSD, trecut la PDL, este pe locul şase pe lista de consilieri judeţeni a PNL, Dorel Avram din Maieru pe şapte, iar Robert Sighiartău, consilier judeţean şi în prezent, pe opt. Florin Moldovan, copreşedinte al TNL, ocupă locul nouă, iar preşedintele Partidei Romilor Pro Europa, Emil Neia Lăcătuş, locul 10. Fostul şef al Gardienilor Publici, Ovidiu Florean, se află pe poziţia a 11-a, iar Samuel Coman, actual consilier judeţean, e pe 12. Călin Sbârciu din Feldru, consilier în mandatul lui Liviu Rusu, se află pe poziţia a 13-a, iar Octavian Ganea pe 14. Avocatul George Gaftone e pe locul 15, iar fostul şef al RAR, Cosmin Wechter, pe 16. Pe lista PNL mai figurează actualii consilieri judeţeni Alexandru Jauca şi Florin Rogozan, dar şi fostul inspector general Mihai Mureşan.

Din informaţiile de până acum reiese că dintre actualii consilieri judeţeni nu mai apar pe listă Gabriela Montoiu, Florin Urîte, Mihai Bumbu, Claudiu Runcan şi nici Andrei Moldovan. Lista PNL pentru CJ a fost discutată, vineri, într-o şedinţă cu scântei şi ar putea suferi modificări până la momentul depunerii ei la BEJ.

Tot vineri, conducerea PNL Bistriţa-Năsăud a aflat că prim-vicepreşedintele fostului PDL, consilierul județean Florin Urîte, a demisionat din toate funcţiile politice încă din 15 februarie 2016 şi că a anunţat că nu mai doreşte să candideze pentru nicio funcţie publică. El va rămâne simplu membru PNL.

18 comentarii

  • Ăștia da penelisti:Curtean,Doris,Monica Neia Lăcătuș,Sbirciu,Sighiartau…cine crede ca Olteanu a dispărut se înșeală amarnic.Cred tot mai mult că nu-i prinde toamna împreună pe basisti cu adevăratii penelisti.

    • NEA ION te simt din comentarii ca esti ceva ALDIST din fostul pnl . Tot timpul ataci pnl-ul.
      Adica latura pdl.Adevarul este ca fostii pnl-isti din noul pnl sunt nishte slabanogi. Noroc cu foshtii pdl-isti

    • Recunosc simpatizez PNL-ul adevărat,curat,prima dezamăgire a fost când sa înfrățit cu PSD-ul dar marea dezamăgire a fost atunci când a rămas numai cu sigla iar in spatele ei au venit basistii,aripa lacomă a FSN-ului.Sper să mai trăiesc să văd din nou un PNL curat ,cu adevăratele valori liberale
      PAREREA MEA!

  • Doris merita locul 1. Ea este adevaratul port drapel al partidului. Ea este nr. 1 in partid. Ea este cea mai buna dintre cei mai merituosi. Vrednica urmasa a conducatorului iubit. Doris este femeia membru, femeia europeana, femeia femeie intre femei, mama intre mame, iubita intre iubite, caracter intre caractere, frumusete intre frumuseti. Doris e in toate cele ce sunt si rad in soare. Restul….. e scrum. Restul e cenusa in vant. Tacere. Noapte buna!!!!

    • Ups, asta e de bine sau de rau? Macar femeia asta, cu umbrele si petele ei face ce nu fac altii prin vechiul PDL. Vom trai si vedea daca o sa aiba succes. Nu e mai rea decat mosul de Tintean, dalmatianul de Raducu sau alte aparitii din astea, Dimpotriva. Asa ca lasati-o in pace.

  • Stimabililor, sa-i luam pe rand, zic ! Eugen Curteanu deschide lista- cine mai e si asta , ca numele nu imi spune nimic, Doris Moldovan- pe ea cine nu o stie , Gh Scutirici- habar nu am cine e , Monica Sasarman – o stiu de la tv , o mieunata , Vasile Marc – mi se pare cunoscut dar daca il vad nu il recunosc, Dorel Avram – il cunosc ca sunt de pe acolo, Robert Sig – stiu cine e, dar la fel nu l-as putea recunoaste daca l-as vedea, Florin Moldovan – chiar nu imi spune nimic , Nea Lacatus – ala care vinde popcorn in parc . Nu mai are rost sa mai continui. Cert e ca din toata lista as recunoaste-o doar pe Doris Moldovan si pe Monica Sasarman , in rest am mai auzit de 2-3 maxim… O astept pe doamna Moldovan sa ma convinga ca lista PNL e o alegere buna . Sincer intre ea si Radu Moldovan o aleg pe ea !

    • Doris Moldovan are o notorietate deloc de neglijat , simpatizata , apreciata de unii si contestata de altii , din toata lista pnl-ului e poate cea mai cunoscuta . Mie mi-a parut sincer rau ca nu a candidat la primarie la Bistrita.

    • Daca v-a premiat pe dvs nu inseamna ca e cazul ca madam sa fie primar. Un pic de decenta, totusi..

  • Dolha i-a pus pe cei din PDL la comanda cuiva, isi rupe capul cu primaria, dispare din viata politica si ramane un esec! nu e de ajuns ca a stricat 1 partid, a reusit sa strice 2 partide chiar!!!!!! baaa sa-i dea o palma careva…

    • Ma baiete sa intelegem ca Stelian Dolha conduce acum ambele partide? N-ar fi rau, insa nu e asa deloc, in sensul ca prin PDL mai bantuie umbre. Cat despre disparitia lui Dolha din politica tot se scrie de 3 ani incoace de am tot obosit. De fapt oricat l-ati musca voi toti frustratii, el e bine mersi, si-a asumat o lupta pe care niciunul de acolo nu e in stare sa o duca si o a mai auzim de el inca vreo 10 ani. Lasa-ma sa ghicesc tu cu circul tau care din eliminatii de ieri de pe lista sunteti?

  • Felicitari celor au sustinut tineri si au innoit echipa PNL pt judet. Vechea garda a fost schimbata ,iar eu pt nume ca Florin Moldovan, Robert Sigheartau,Doris Moldovan am sa votez PNL !

  • In afara de cativa care nu o suporta din frustrari personale, Doris Moldovan e agreata si sustinuta de noi , ceilalti colegi. Nu are rost sa nominalizez , dar sunt cam 5-6 , atat ! In teritoriu e indragita si ne-am dori cati mai multi sa fie ca ea. Va spun sigur si multi colegi va pot confirma , dar Doris este cel mai de ajutor om din partid. Asta e adevarul

  • Să ajungă PNL-ul să pună pe locul patru o … absolută cu numele de Sasarman Monica , atunci domnilor aveti o gravă problemă! Sunt convins că electori vor sancționa drastic asemenea bătăi de joc!

  • Doris …de bracinarii cui se tine ?
    Neea Locotos …. de ce nu face parte in partidul tiganilor, nu stie sa vorbeasca tiganeste ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS