„În Biserica Ortodoxă din Nepos erau duminică vreo 20 de bărbaţi şi 40 de femei, în timp ce în Biserica Penticostală abia au încăput sutele de oameni. E adevărat că s-au botezat 22 de oameni care au devenit astfel penticostali şi a fost mai multă lume ca de obicei, dar diferenţa ar fi fost, oricum, mare”, ne-a spus un localnic din Nepos care a venit să asculte concertul Grupului Speranţa.
Potrivit acestuia, deşi chiar duminică unii preoţi ortodocşi din comună au continuat să-şi îndemne enoriaşii să nu participe la evenimentele organizate cu ocazia „Întâlnirii feldrihanilor şi neposenilor de pretutindeni”, oamenii nu i-au ascultat. Mulţi au preferat să petreacă o după-amiază de duminică în compania consătenilor. „Până la urmă, şi penticostalii îl laudă pe Dumnezeu. De ce să fie un lucru rău să le asculţi cântările lor?”, ne-a spus o femeie.
Primarul comunei Feldru, Grigore Ţiolan (foto stânga- dreapta viceprimar Iacob Sângeorzan), a declarat pentru Timp Online, că nici vorbă de conflicte de ordin religios în comuna pe care o conduce. „Nu sunt conflicte religioase la Feldru. Oamenii sunt suficient de înţelepţi să respecte credinţa celuilalt. Îmi pare rău că părintele Vasile Rus, mai ales, a înţeles să incite lumea, dar mă bucur că oamenii nu au dat curs provocării, au venit la sărbătoarea noastră, a tuturor, şi s-au simţit bine. În comună sunt şi mulţi penticostali care şi-au dorit să asculte Grupul Speranţa. E o bucurie că avem acest grup în mijlocul nostru”, a spus Grigore Ţiolan.
La concertul de duminică a asistat şi vicepreşedintele PDL, Doris Moldovan, consilierii municipali Narcisa Ilieş şi Alin Seserman, senatorul Cristian Florian, omul de afaceri Emil Iugan şi mulţi localnici.
Reamintim că prezenţa Grupului Speranţa la Feldru l-a nemulţumit pe preotul ortodox din Nepos, Vasile Rus, care a transmis Primăriei Feldru o scrisoare deschisă în care arăta că: „Primăria din Feldru prin domnul primar Ţiolan Grigore şi domnul viceprimar Sîngeorzan Iacob de formaţie penticostală în loc să asigure egalitatea între cultele religioase din comuna pe care o administrează organizează în data de 17 august 2014 în localitatea Feldru o acţiune masivă de prozelitism cu scopul de a atrage credincioşii ortodocşi din comuna Feldru la religia penticostală.
Este o acţiune de prozelitism mascată sub pretextul unei întâlniri a fiilor comunei Feldru. Această întâlnire a fiilor comunei Feldru se face cu participarea grupului eterodox ‘’Speranţa’’, cunoscut pentru acţiunile lui prozelitste sectare, care pe lângă cântecele sectare foloseşte pastori neoprotestanţi veniţi din Statele Unite ale Americii pentru a-i convinge pe credincioşii ortodocşi români să se lepede de credinţa strămoşească.
Îi îndemn pe credincioşii ortodocşi ai comunei Feldru să nu participe la această manifestare sectară şi să stea puternic ancoraţi în dreapta credinţă, să rămână alături de biserica în care au fost botezaţi şi cununaţi. Îi rog pe colegii preoţi din Feldru, Toader Grigore şi Iliş Ioan, să nu susţină această acţiune de prozelitism iniţiată de Primăria Feldru pentru ca‘’lupii sectari’’ să nu sfâşie Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, sfânta noastră Biserică.
Să rămână în sufletele noastre cuvintele evanghelistului Matei din capitolul 24:’’ Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui”, a scris preotul Vasile Rus din Nepos într-o scrisoare deschisă transmisă Primăriei.
În replică, primarul şi viceprimarul din Feldru, ambii membri PDL, au spus că „îşi exprimă public indignarea faţă de multiplele neadevăruri pe care preotul Vasile Rus din parohia Nepos le-a exprimat încadrul unei scrisori deschise”. Ei au asigurat opinia publică, în special pe toţi locuitorii comunei, că sărbătoarea Feldrului „le este dedicată în întregime şi nu vizează o confesiune religioasă anume”.
„În ceea ce priveşte invitaţia pe care Primăria comunei Feldru a adresat-o grupului de muzică creştină Speranţa, o spunem cât se poate de deschis că este vorba doar de încă un exemplu de real ecumenism, de o acceptare şi a altor forme de exprimare a sentimentului de apartenenţă la religia creştină. Suntem îngrijoraţi de faptul că un păstor de suflete, un prelat al BOR îi cheamă pe feldrihani la boicotarea unei sărbători atât de importante, invocând motive deloc sustenabile, fapt ce nu exprimă deloc toleranţa pe care obiserică majoritară, aşa cum este cea ortodoxă, ar trebui să o aibă faţă de alte confesiuni religioase. În ceea ce priveşte organizarea Zilelor comunei Feldru, reiterăm ideea că este vorba de o sărbătoare la care sunt invitaţi să ia parte toţi cei care se simt, într-un fel sau altul, legaţi de localitatea noastră, indiferent de naţionalitate, cultură, sex sau apartenţă religioasă”, au scris cei doi într-un comunicat.
Grupul Speranţa a concertat şi la Bistriţa pe Stadionul “Jean Pădureanu”, ocazie cu care primarul Ovidiu Creţu a salutat comunitatea evanghelică din tot judeţul aşa cum Timp Online a scris AICI.
„ospataru” = circar.
„ospataru” = circoteca.
Eu zic ca apelul preotilor din Feldru a fost ascultat.Inafara de viitoarea prefuteasa docica,preotul catolic claudiu.daca au mai fost maxim 10 ortodocsi
Acest senator preot raspopit Aure Rus, care se ocupa, in timpul cand era parlamentar, de trimiterea de fetite la produs in occident, vine si ne da lectii de etica si de morala si invrajbeste lumea si mai ales confesiunile unii impotriva altora.
NU ASTEAPTA NIMENI DE LA OSPATARI SA STIE TOT! Doar la bacsis sa fie atenti! insa un minim bun simt sa aiba ,este obligatoriu.Cine va da voie sa tarati in mocirla o institutie respectabila a acestui neam ,numai pt ca un popa a facut niste afirmatii hazardante,dar corecte din punctul lui de vedere?Sigur,,pr.Rusu ar fi bine sa mai treaca prin Franta,Germania si ar avea alta viziune asupra relatiilor intercultice.Atat timp cat nu merge decat la Feldru,nu are cum sa judece cu alte masuri1
Pocaitii sunt de fapt sectari. Nu trebuie bagati in seama, iar aici pr Vasile Rus a gresit.
Fara suparare, insa tu nu stii nimic, clar nimic, despre asa-zisi ”Pocaiti”. Fi atenta la Constitutia Romaniei, si mai pe scurt, ”Pocaitii” sunt recunosuti de stat ca fiind religie publica. Sectar/Sectant sunt cei care practica lucruri pe ascuns, si nu sunt recunoscuti in Constitutie, documenteaza-te mai bine!
pocaittii este doar un nume, pus de cei care se dau sfinti.
numele corect este de „evanghelic„
poate i mama ta
Penticostalii îl „laudă pe Dumnezeu”, dar care Dumnezeu că ei nu cred în Sfânta Treime!Primarul Feldrului vorbeşte de incitare şi provocare a părintelui ortodox, se vede că nu ai proprietatea termenilor, despre ce fel de incitare este vorba aici? Habar n-ai ce înseamnă ecumenismul! Tov. ospătar penticostal, când spui că „BOR este o mizerie” jigneşti 18 milioane de români ortodocşi. Voi câţi sunteţi? Parcă 0,1% din populaţia ţării! A venit lumea din simplă curiozitate, nu că sunteţi voi mulţi, urlaţi pe toate drumurile să atrageţi oameni la voi, adică faceţi prozelitism, dar tot atâţia rămâneţi.
Penticostalii nu cred in Sfanta Treime? Dar in ce cred, in Bachus, in Hercules?
Esti pe langa, prietene. De fapt, cei mai multi sunteti pe langa si va treziti dând din gura. Ia mai citeste tu putin si dupa ai sa vii sa comentezi, da? Sunt singur ca la alegeri ii dai stampila lu’ Ponta.
Daca iti zici „ortodox”, nu inseamna ca si esti. Daca „iti zici” penticostal, nu inseamna ca si esti. Fa diferenta dintre aparenta si esenta. Daca ar fi 18 milioane de ortodocsi in tara asta, ar fi pe meleagurile noastre o mica Gradina e Edenului. Sa stii ca faptele vorbesc mai mult decat vorbele.
O zi buna.
Penticostalule ospătar, BOR nu este de nasul tău. Mori de grija altora, ia spune câţi sunteţi?
Visezi neica visezi….Eu cred ca confuzi libertatea cu frustrarea si ura de care dai dovada. Ai libertate??? Traieste. Dar sincer nu vreau sa ma gandesc cum arata viata ta, vad ca toata ziua stai pe forum si comentezi aceleasi prostii si injective ieftine ateiste. Cu ce esti liber?? Ca mori de invidie si de frustrare?? Asta nu este libertate care o ai tu, ci psihoza si tine ce clinica de psihiatrie.
Draga Ioana pocaitii nu sunt sectanti , sunt oameni care si-au marturisit pacatele s-au pocait de ele (le-au regretat sincer in inima lor ) apoi si-au predat viata lui Isus, iar daca in loc sa arunci cu rautati in stinga si in dreapta ai citi biblia ta ortodoxa ai ajunge singura la concluzia asta .Isus spune : „pocaiti-va caci imparatia cerurilor este aproape !” tot in biblie este scris ca daca nu va pocaiti nu veti intra in imparatia cerurilor.Asadar nu mai huliti si batjocoriti pocaitii pt ca e ca si cum l-ati batjocori pe Isus.Dumnezeu nu ne numeste nici ortodoxi nici pendicostali nici baptisti nici adventisti etc ci doar credinciosi sau necredinciosi si ne indeamna la pocainta .Pocaiti Ioana draga pot fi chiar si ortodoxii care isi marturisesc pacatele si isi predau viata lui Hristos .
De ce uriti pocaitii? Nu stiti ca Dumnezeu este dragoste? Cea mai mare porunca este :
„Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau si din toata puterea ta.” Iar a doua este la fel ca aceasta: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei XXII, 37-40; Marcu XII, 30-31).Ioana ti-am citat din biblia ta ortodoxa , deci daca tu urasti pocaiti nu poti spune ca il iubesti pe Dumnezeu
iti doresc sa ajungi sa il cunosti si sa il iubesti pe Dumnezeu si sa ajungi ziua in care sa iti iubesti aproapele asa cum iti cere Dumnezeu chiar si tie, ortodoxa numindu-te.
Mai,oameni buni,securitatea,pe care o invocatii atat de mult si comunismul, v-au despartit si v-au pus sa va urati!De ce nu va bucurati de libertate si sa va vedeti fiecare de credinta voastra?1
Si pastorii au colaborat cu securitatea.
Citeste cartea RASCUMPARAREA MEMORIEI sa vezi cum isi turnau fratii….
Defapt in timpul comunismului ati facut si voi aranjamente
@ Lucian Rares
Cel ce semneaza ˝ospatarul˝ este un incitator la ura.
Dupa propriile spuse, nu este crestin, este liber cugetator sau ateu, dispretuind in egala masura toate religiile…
Nu ar fi nicio problema cu faptul ca e ateu, Romania este o tara libera, in care fiecare este liber sa creada ce vrea.
Problema este ca individul incita la ura…
Daca tu, Lucian Rares, in urma atacurilor furibunde la ortodocsi ale aceluia ce semneaza ˝ospatarul˝, lovesti in penticostali, acela si-a atins scopul de a provoca invrajbire si ura…
Va ataca furibund pe ortodocsi si aparent va lua partea catolicilor, greco-catolicilor sau neoprotestantilor, el nefacand parte din niciunul dintre aceste culte…
Scopul este de a creea nervozitate printre ortodocsi si a provoca vrajba si atacuri ale ortodocsilor asupra celorlalte culte…
Vremurile sunt foarte tulburi si se vor tulbura si mai tare..
Exista forte interesate sa provoace In Transilvania tensiuni interetnice si interconfesionale..
In viitorul mediu va fi nevoie de toata solidaritatea intre noi, indiferent care de ce credinta sau etnie va fi..
Tine minte, tu si toti cei ce citesc:Romania are si va avea, mai mult ca niciodata, nevoie de solidaritate si incredere intre toti cetatenii ei, indiferent de credinta sau etnie..
Vremurile sunt tulburi si se incearca, din diverse directii, tulburarea lor si mai mult..
Stai linistit ca nu il asculta nimeni pe acest ”nimeni” care se semneaza ospatarul
Pentru persoane cu mai putina carte cuvintul sectant ,sectar deranjeaza . Cei care l au primit pe Cristos ca mintuitor prin credinta si botez au fost si sunt vazuti rau de cei din religia ortodoxa ,religia „stramoseasca” si sunt socotiti pierduti sau sectari. Sectarii considera problema mintuirii personala si nu au nevoie de intermediar .Sectantii nu numai ca citesc Biblia dar o si studiaza in dorinta de a rezolva problema mintuirii si nu se multumesc cu calea data de „preoti”.Sectant =student in tainele religiilor.
Ha ha ha buftea si cu popa nu au ce sa lucreze si s-au apucat de compus poezii. foarte bine ca va mai schimbati si numele la comentarii nu le dati toate cu acelasi nume. Aici va mai puteti spune oful si voi.
ospataru da-i si lupta ha ha ha lasa ospatare nu vezi ca se omoara, taie capete neandertaliii din parva, nu mai bine se duc la biserica ca rau nu io invata?
Te numesti Crestin?
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=682119198545572&id=100002424948811
Penticostali sau protestanti sunt si ei oameni si nu trebuie sa ii judecam. Pana la urma conteaza ca se roaga lui Hristos asa cum stiu ei. Un crestin adevarat nu pune dogma inaintea iubirii.
M-am nascut Ortodox si o sa mor Ortodox. Am vazut si eu minuni si semne (in felul asta sunt binecuvantat) , am studiat si am citit, am gandit si am ales, dar cu toate acestea nu voi judeca fratele. Da, fratele, pentru ca sunt fratii nostri. Este mai bine sa fi penticostal decat sa hulesti pe Dumnezeu sau sa traiesti in nepasare.
Eu daca as fi preot ortodox i-as fi salutat pe acesti tineri de la Speranta. Umilinta si smerenia sunt virtuti crestine.
Tu esti orice numai liber-cugetator nu esti.
18 milioane de ortodocsi? Brrrr! Ai vrut sa spui ca Din astia 18 milioane vre-o 17 si jumate sunt pagîni si atei! Stii de ce? Ca asa zisii ortodocsi ai tai au avortat de 25 de ani in coace 22 de milioane de copii! Nu crezi? Cere informatii pe google ce spun medicii! Asta este respectul la viata al ortodocsilor! Bravo! Ati omorât inca o data populatia romäniei! Cit despre pocaiti Din punctul de vedere al vietii va dau lectii incepind de la 5 copii pina la 18! RESPECT pentru astfel de oameni! Ar trebui sa le pupati talpile pocaitilor ca daca astazi mai traiti in libertate se datoreaza lor(pocaitilor) si Dumnezeului lor!
religia e buna pentru cei ce au nevoie de ea
eu nu beau nu fumez, nu ma droghez, cu blondele e mai greu, nu dusmanesc, incerc sa imi respect batranii, respect vecinii, sunt destul de civilizat, uras manelismul, uras scandalul, pizma, iar pe fata mea am lasat-o sa mearga la orele de religie daca o vrut….totusi ospataru in nebunia lui are si dreptate….iar voi care aruncati piatra NU VA PUTETI NUMI CRESTINI, in veci! De IERTARE ati auzit? De ISUS care i-a iertat pe cei ce l-au crucificat ati auzit? Asa ca lasati omul sa comenteze sau combateti-l cu argumente fara injuriii etc
Iertarea presupune asumarea faptuitorului a greselii. Ospatarul tau…este dereglat cel putin intelectual
Domnule Coman, dumneata nu vezi diferenţa fundamentală dintre creştinismul ortodox şi penticostalii voştrii? Văd că invadaţi şi sticla cu propaganda voastră!
Cu penticostalii dar şi cu celelalte curente religioase trebuie să trăim în pace, ura nu aduce nimic bun. Dumnezeu ne va judeca pe fiecare după faptele şi gândurile noastre.
http://www.youtube.com/watch?v=JF5F8Mb2tYc
Din păcate dumneata dai din gură domnule Coman, nivelul dumitale intelectual este foarte scăzut.
Vad ca le stii pe toate. Habar nu ai cine sunt si te trezesti vorbind.
Cand m-am legat de tine, am facut-o pentru ca, clar nu stii ce vorbesti: ai facut afirmatia ca „penticostalii nu cred in Sfanta Treime”. Iti mai spun odata: cerceteaza inainte sa faci afirmatii, OK?
Inca odata, iti doresc multa sanatate!
ospatare ai probleme psihice. E o tara libera in care fiecare nebun poate sa isi posteze off-ul pe forum-uri. Asta faci tu. Pentru orice om rational, comportamentul tau, modul josnic si intolerant de exprimare, denota instabilitate psihica.
CAT DE MULT POATE ORBI PACATUL.CUM SA INCERCI SA IMPIEDICI LUCRAREA LUI DUM.?NU II ESTE FRICA CA O SA STEA INAINTEA LUI DUM. SI O SA DEA SOCOTEALA.DRAGILOR NU UITATI MOARTEA ESTE SIGURA.FARA AL AVEA PE D. ISUS CA SALVATOR ESTI CONDAMNAT.INDEMNUL LUI ” POCAITI VA”.TRAITI O VIATA DE ASCULTARE A D.ISUS.CINE MA IUBESTE IMPLINESTE CUV.MEU ZICE D. ORTODOCSI NU TRAIESC. CUV.CE TRIST! O VIATA CHINUITA SI O VESNICIE CHINUITA.DACA ALEGI PACATUL ALEGI SEPARAREA DE DUMN.TRIST DAR ASTIA SUNT ORTODOCSII.
Bine ca urlati voi in adunari si strigantii ca nebunii…..
Numai la nebuni mai vezi asa ceva
Domnule ospătar, un consult medical îţi este absolut necesar, altfel ura se va generaliza în tine, cu efecte dezastruoase.
Domnule Coman eşti complet pe afară în ceea ce priveşte doctrina penticostală.
Dan, pupă tu picioarele pocăiţilor, că tot eşti pupăcios!
Dan, pupă tu picioarele pocăiţilor, că tot eşti pupăcios!
Dan, pupă tu picioarele pocăiţilor, că tot eşti pupăcios!
Ospataru.Nebun.
Ospataru e satanistu ala de Podariu.Citeva zile era liniste.A fost plecat la festivalul de Death Metal extrem Rockstadt.La Rasnov.Scrie la el pe zupernews unde a fost.La concert de rock.Satanist.Trupe ca Obituaty-Cimitir care s-a numit inainte Executioner-Executorul.Trupa Venom-Venin.Trupa Behemot cu melodii de pe ultimu album The Satanist.Trupa Sodom-Sodoma.Cu cintece de pe albumu Sub Semnul diavolului.Melodiile Blasfemiatoru, Sub semnul Diavolului, Voce Sepulcrala, Eruptia Diavolului.Trupa Sodom care-i place lui cinta melodia E timpul sa mori, Moartea sta in spatele usii, Satan isi trimite razboinicii, Demonii ies afara din iad.
Ospataru.Alex.Marius.Podariu.Satanist.Periculos.
Si pe care l-a parasit femeia inaintea nuntii ? A fugit si aia de capcaun…
Ala-i.Il cunosti si tu pe nebunu.Sado-maso.Care a fugit femeia de el inainte de nunta.
https://www.youtube.com/watch?v=JF5F8Mb2tYc
bine ca dati voi zeciuiala ca fariseii…..
defapt dati de 10 ori mai mult ca ortodoxi..
De ce oamenii fac atat de mult tam-tam cu acest eveniment ? Pana la urma nu conteaza ce cult avem , tot ceea ce conteaza e ca ne rugam toti la acelasi Dumnezeu , si probabil multi uita asta ! Nu e important la ce biserica mergem : ortodoxa , penticostala , etc . Nu e important cat de multi oameni sunt intr-un cult ! Important e ca in sufletul nostru sa stim ca Dumnezeu este cu noi indiferent !