Cum este posibil să avem un bloc vopsit în albastru la o palmă de centrul istoric al oraşului

„Blocul de pe strada Crinilor nr. 1 este vopsit în albastru, iar la câţiva metri în spatele lui e un alt imobil roz, ca să nu mai vorbim că s-a lucrat toată iarna la el chiar şi la temperaturi de minus 15 grade Celsius. Cum este posibil lucrul acesta”, ne-a întrebat un cititor Timp Online.

În şedinţele Consiliului Local în care a fost discutat subiectul, răspunsurile primarului au fost de tipul: „acum au fost bani”. Dacă „reabilitările” la minus 15 grade CElsius vor trece proba timpului rămâne de văzut. În ce priveşte culoarea cu care a fost vopsit blocul după reabilitare, surse din Primăria Bistriţa ne-au spus că primarul Ovidiu Creţu este cel care a decis, lucru perfect legal dacă citim studiul „Culoarea între legislaţie şi realitate” de Veronica Zybaczynski, de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”.

Autoarea arată că aici că majoritatea oraşelor din România sunt invadate de construcţii în diverse culori, nuanţe şi intensităţi, care variază de la tente naturale discrete la culori artificiale stridente, transformând imaginea urbană într-o „cacofonie cromatică”. Autoarea se întreabă dacă această situaţie este un rezultat al lacunelor în legislaţie sau al nerespectării acesteia şi dă apoi câteva răspunsuri

Ea spune că actualul Regulament Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Bucureştiului (UAUIM-CCPEC, 2003) recomandă, referitor la aspectul exterior al clădirilor, „evitarea materialelor care pot compromite integrarea în caracterul zonei, armonizarea culorii cu arhitectura clădirii, respectarea ambianţei cromatice a străzii şi interzice, doar în cazul zonelor protejate, utilizarea culorilor stridente sau strălucitoare”. Nu sunt făcute precizări suplimentare  referitoare la cromatică nici măcar la nivelul celor din Primul Regulament de construcţii şi alinieri din 1878 (Lascu, 1997) sau din Regulamentul de construcţii şi alinieri din 1939 rezultat din prevederile Planului Director din 1935 (Lascu, 1997) care precizau culorile care se pot da clădirilor: imitaţii ale diferitelor culori de piatră de construcţie.

În ce priveşte Timişoara sau Târgu Mureş, prevederile sunt similare cu cele existente pentru Bucureşti, fiind astfel destul de permisive cu cromatica clădirilor şi deci şi cu cea urbană.

În cazul Sibiului (Planwerk, 2011), spune ea, autorităţile au sesizat problema cromaticii şi au făcut un prim pas în această direcţie: Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General „denotă o anumită preocupare pentru estetica urbană prin recomandările privind folosirea culorilor pastelate, deschise, apropiate de cele naturale şi prin interzicerea folosirii culorilor saturate, stridente, închise, precum şi prin recomandările privind întocmirea şi aprobarea unui regulament privind cromatica clădirilor şi amenajărilor la nivelul întregului municipiu, pe baza unor paletare stabilite în urma unor studii de specialitate”

Autoarea se mai referă şi la legislaţia italiană în domeniul cromaticii care prevede reglementări destul de severe în ceea ce priveşte culoarea, existând elaborate planuri cromatice atât pentru oraş în ansamblu cât şi pentru zonele diferite ale oraşului în funcţie de specificul funcţional şi/sau de stadiul de dezvoltare al zonei, paletare obligatorii de culori cu precizarea sistemelor de culori şi la reglementările în domeniul cromaticii urbane din Franţa, mai permisive, dar care denotă preocupare pentru „crearea şi menţinerea imaginii unitare a oraşelor”, cum ar fi Lyon.

„Din analiza comparativă a legislaţiei oraşelor româneşti şi a oraşelor europene se detaşează categoric concluzia că legislaţia românească este mult prea permisivă, estetica urbană nefiind considerată suficient de importantă pentru oraş pentru a fi reglementată categoric. Dacă în Italia cromatica este reglementată pe bază de paletare stabilite în urma unor studii cromatice minuţioase, atât pentru zone cu construcţii noi cât şi pentru zone istorice protejate, în schimb România nu are nici măcar câteva precizări concrete referitoare la game cromatice permise şi, mai ales, interzise. Totuşi, pe lângă lacunele existente în legislaţie, mai apare un aspect care trebuie precizat: asigurarea aplicării reglementărilor care cade în sarcina autorităţilor locale, coroborarea planşelor avizate cu realizarea efectivă în teren. Altfel, se creează o senzaţie de dezorientare şi de lipsă de apartenenţă la oraş a locuitorilor, o agresare vizuală şi, în final, un imens haos cromatic la nivel urban”, memţionează autoarea.

Ea adaugă că la reabilitarea termică a blocurilor, au fost alese variantele cele mai ieftine, constructorii utilizând vopseluri în detrimentul folosirii altor finisaje considerate mai scumpe. „Cromatica faţadelor precum şi schemele de colorare a acestora au fost lăsate la alegerea fiecărui contractor. Lipsa coordonării de către autorităţile locale a generat alăturări de culori/scheme cel puţin stranii dacă nu chiar hazlii”, a mai scris ea.

„Pentru a putea elimina haosul cromatic existent la nivel urban, senzaţia de disconfort vizual şi psihic a celor care parcurg oraşul, este necesară realizarea unui regulament cromatic diferenţiat, desigur, pe zone. Culoarea este un element esenţial în percepţia vizuală, ea nu poate fi detaşată de material, lumină, condiţii de mediu. Este, împreună cu volumetria, un factor generator al imaginii urbane. De aceea nu trebuie neglijată şi împinsă într-un plan secund ci trebuie reglementată. Primul pas în acest sens l-ar constitui realizarea unui studiu cromatic”, sugerează universitarul.

Dovada faptului că Bistriţa nu are un astfel de studiu este că lângă blocul vopsit în alabastru, situat lângă o biserică, se află altul vopsit în roz. Toate aceste construcţii sunt autorizate de Primăria Bistriţa în ciuda faptului că agresează vizual trecătorul şi se bat cap în cap cu toate clădirile din jur. Aşadar, e momentul ca şi Bistriţa să realizeze un studiu cromatic şi apoi să-l respecte.