ÎPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului a oficiat o slujbă de binecuvântare. La eveniment au fost prezenți numeroși preoți, în frunte cu protopopii Bistriței și Năsăudului, Alexandru Vidican respectiv Ioan Dâmbu.
”La Cușma, în mod concret, îndemnul Sfântului Apostol Pavel câtre Timotei, este pus în practică de bătrânii noștri care apelează la acest așezământ. Iată că încercăm să avem grijă de ei, întrucât Sfântul Pavel spune, pe un bătrân să-l grijești ca pe un părinte”, a spus Mitropolitul Andrei.
Unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine sunt tinerii, pentru că al lor este viitorul, și bătrânii, care trebuie respectați pentru toate eforturile pe care le-au făcut de-a lungul vieții lor pentru ca societatea să se dezvolte. La cușma 40 de suflete vor avea un cămin, dotat și utilat la cele mai înalte standarde, hrană și asistență medicală și religioasă. Îl felicit pe părintele Marius Pintican, președintele Asociației Ortodoxe Filantropia, care coordonează acest proiect și să îl asigur de tot sprijinul meu în realizarea proiectelor care vin în sprijinul persoanelor greu încercate de viață”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.
Începând cu 1 octombrie, Asociația ”Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud, condusă de pr. Marius Pintican, a deschis porțile Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice ”Sfinții Ioachim și Ana” din Cușma, fiind primiți primii beneficiari. Centrul este dotat la standarde europene, pentru servicii de înaltă calitate oferite persoanelor vârstnice. Construcția a fost realizată în baza unui proiect european și dotată conform standardelor în vigoare.
Clădirea are 20 de camere cu câte două paturi fiecare, 2 persoane/cameră, baie proprie, lift, bucătărie, sală de mese, sală de club, cabinet de asistență medicală, capelă și spațiu exterior de recreere.
Asociația ”Filantropia Ortodoxă” – filiala Bistrița-Năsăud gestionează și Cantina socială ”Sfânta Muceniţă Filofteia” şi Centrul de zi pentru persoane vârstnice ”Sfântul Simeon”, situate la parterul sediului Protopopiatului Ortodox Bistriţa din Piaţa Unirii.
ÎPS Andrei și președintele CJ Radu Moldovan au participat joi și la conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Beclean, având ca temă ”Martiriul Sfinților Brâncoveni”. AICI FOTOGRAFII.
Foto: pr. Emanuel Vidican
o clica fara rusine pina unde poate ajunge aceasta gasca sper sa se stinga dupa alegeri
felicitari! sa dea D zeu la cat mai multe… cei care comenteaza aiurea trebuie lasati in pace,ca altceva nu stiu sa faca….
Dar, totusi, nu va este un pic rusine sa-l puneti in fata pe martapoiul de primar de Livezile, ce mama naibi el a facut caminul de batrani, el nu are nici un merit, neamtu a facut caminul, dintre toti cei care ati fost acolo, parinte Vidican, parinte Parascan, parinte Otvis, ati spus careva adevarul, ati multumit celui care a pus bazele acestui lacas
Mariana,astia isi atribuie tot,nu vezi? Pe proiecte si obiective incepute de altii,taie intruna panglici,aproape in fiecare saptamana.Rusine sa le fie,ordinari ce sunt,comunisti de cea mai joasa speta !!!Sa speram ca o sa se sfarseasca cumva,sa-i vedem pe toti acolo unde le e locul (pentru ca locul lor nu-i printre oamenii onesti).
Ati decorat-o pe Ani Bob pentru contributia adusa la acest camin de la Cusma, dar celui care a facut zeci de drumuri la Satu Mare si pe unde a mai trebuit pentru aceasta constructie, nici macar nu i-ati multumit, oare ce drepturi si-au arogat ani bob si traian simionca pentru constructia acestui camin, eu stiu ca acest camin a inceput si aproape a fost terminat pe timpul mandatului dl. neamt olimpiu, imi face greata atata rautate, lipsa de cel mai elementar bun simt si ipocrizie…..sa va fie rusine domnilor, la toti, de la cei din administratie pana la preoti si la localnicii din cusma