”Un grup de consilieri PNL a iniţiat un proiect pentru stabilirea unor măsuri şi condiţii privind edificarea construcţiilor în extravilanul municipiului Bistriţa. Asta este o temă falsă, bazată chiar pe un act normativ care a fost abrogat. Construcţiile în extravilan sunt posibile în anumite condiţii. Nu poate să construiască oricine orice în extravilan, dar anexe ale exploataţiilor agricole se pot construi în baza documentelor actuale, doar că doamna secretar Gaftone de vreo şase luni de zile refuză sistematic să semneze aceste solicitări ale cetăţenilor şi acum au venit cu un simulacru de reglementare care practic suprareglementează, pentru că noi avem toate reglementările prin lege sau prin Planul Urbanistic General ca să permitem această acţiune de construcţie a unor anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, aşa cum se întâmplă în toată lumea. Referitor la doamna secretar, dacă exista vreo soluţie legală o luam până acum, nu există, legislaţia în domeniu este extrem de sofisticată şi greu de dus la capăt”, a declarat într-o conferinţă de presă Ovidiu Creţu.
Consilierii locali PNL au elaborat un proiect de hotărâre, în vederea supunerii spre dezbatere în CL, referitor la aprobarea unor reglementări vizavi de construirea de anexe gospodăreşti în extravilanul Bistriţei, ”întrucât există în momentul de faţă un blocaj între cetăţeni şi municipalitate”.
Ce vor liberalii:
– Orice construcţii şi amenajări admisibile în zonă cu destinaţia de construcţii anexe pentru exploataţii agricole se vor amplasa şi realiza pe baza unor planuri de urbanism zonale (PUZ) sau planuri de urbanism de detaliu (PUD) dup caz
– Construcţiile şi anexele gospodăreşti la exploataţiile agricole care desenvesc activităţile agricole, respectiv adăposturile pentru animale, pentru maşini agricole şi utilaje, pentru depozitarea furajelor, etc., vor avea caracter provizoriu cu durata maximă de existenţă de 5 ani
– În condiţii temeinic justificate, cu titlu de excepţie, construcţiile provizorii pot avea durata maximă de existenţă de până la 15 ani sau chiar caracter definitiv, conform planurilor urbanistice aprobate
– Construcţiile edificate pe terenurile situate în extravilan vor fi construcţii cu caracter provizoriu, gen magazii, foişoare, căsuţe de grădină, din materiale uşor demontabile, fără fundaţie, de preferinţă din lemn si învelitoare din lemn, tablă mată sau şindrilă bituminoasă care prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, nu intră în contradicţie cu aspectul general al peisajului
– Durata maximă de existenţă a construcţiei va fi de 5 ani, dar nu mai mult de intrarea în vigoare a unui nou plan urbanistic general
– Construcţiile provizorii ce se vor edifica în extravilanul municipiului Bistrita vor respecta urmätorii parametri: a) indicii urbanistici nu vor depăşi valorile: POT max = 2%, dar nu mai mult de 50 mp, b) regimul maxim de înălţime va fi: parter, c) suprafaţă de min. 20% din teren va fi plantată cu specii de arborii, arbuşti şi/sau pomi fructiferi adecvaţi amplasamentului, d) suprafaţa agricolă va avea delimitată zona în care se pot amplasa construcţiile, iar restul terenului va avea destinaţie exclusiv agricolă, e) împrejmuirile vor avea caracter provizoriu, f) amplasarea construcţiilor nu se va face prin folosirea pilonilor sau fundaţiilor de beton
– Pe pajişti se pot amplasa doar construcţii care servesc activităţi agricole, cu respectarea legilor în vigoare, respectiv: a) adăposturi pentru animale, anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole pentru mulsul sau tunsul animalelor, pentru maşini agricole şi utilaje, pentru depozitarea furajelor, precum şi adăposturi temporare şi umbrare pentru animale, b) surse de apă potabilă, puţuri, aducţii de apă pentru exploataţie; c) investiţii pentru producerea şi utilizarea energiei regenerabile, exclusiv în scopul asigurării energiei pentru consumul propriu al exploataţiei, sub rezerva neafectării exploatării pajiştilor.
Sper ca PNL-istii astia revopsiti stiu ca in Bistrita pe toate dealurile din extravilan s-au construit o puzderie de vile cu P+1+M, 85% dintre ele in timpul primarului PDL-ist V. Moldovan…
Esti chiar un bulache fara creier !
Mie imi refuzati sistematic de 8 ani eliberarea autorizatiei de constructie pt. casa mea P+ M construita pe terenul mostenit de la tatal meu, si nu de la PRIMARIA care nu stie sa citeasca nici actele de proprietate a unui contribuabil. SA VA FIE RUSINE, la toti care nu le-ati bagat in seama.
N-auzi domne, ca Gaftone nu vrea sa-ti semneze hartiile alea. Ia du-te trage-o de maneca.
Bulache are dreptate!
Le trebuie vile, ce sa-i faci, asa s-au invatat. Asta e preocuparea lor.
Din ce observ primarul nu are nici o vina, doamna Gaftone are un alt interes din ce observ poate trage in alta barca(PNL)…
constructiile fara fundatie e ca masina foara roti!
sa ne construim avioane cu zbor ….la sol?
50mp?
poi pe un hectar care culmea are 10000mp poti creste 20 porci….20 capre…. si ai nevoie de un tractor, cositoare, unelte de mana, trebuie sa depozitezi nutret si sa dormi ca trebuie pazite si astea toate pe 50mp????
mai liberalule tu chiar te crezi moise?
tu acasa cat spatiu ai?
de ce ai mai mult de 2mp pe care sa dormi?
ma liberalule……cum suna ai ca imprejmuirile sunt provizorii?
adica in ziua urmatoare cand expira vin vecinii si intra pe proprietate?
cum poti construi in romania fara fundatie la 80 cm cand in fiecare primavara ti-o muta inghetul din iarna cu 20 cm ?
sau de ce sa-mi plantez pomi daca eu fac doar LEGUMICULTURA???????
DURATA DE 5 ANI?
poi o vaca traieste si 20…cum ar fi ca dupa 5 ani tu sa te muti in alta „locatie” de 2×1?