Peste o mie de locuințe noi au fost finalizate anul trecut în județul Bistrița-Năsăud, cu 347 locuințe mai multe decât în precedentul. Din totalul celor 1029 de locuințe construite, 796 locuințe (77,4%) au fost în mediul urban și 233 de locuințe în mediul rural (22,6%), informează Direcția Regională de Statistică. În ce privește numnărul de […]
Cu cât s-au scumpit locuințele noi la Bistrița. Pulsul pieței și problemele dezvoltatorilor imobiliari
Interesul pentru locuințe noi se păstrează constant la Bistrița în ciuda faptului că prețul pe metru pătrat de construcție a crescut față de anul trecut. Se caută în special apartamente cu trei camere sau case de 130 de metri pătrați, a declarat dezvoltatorul imobiliar Gavrilă Urs care a vorbit pentru Timp Online și despre problemele […]
Ca să se poată face parcări, aleșii vor ca unele piețe din Bistrița să nu fie incluse în Registrul spațiilor verzi
Pentru ca în viitor să se poată construi parcări, unele piețe din Bistrița nu trebuie incluse în Registrul local al spațiilor verzi – care atrage după sine interdicția de construire – a spus la ultima ședință a Consiliului Local, consilierul Alexandru Bria (PSD), iar punctul său de vedere a fost împărtășit și de Florin Urîte […]
80% din investiţiile publice în BN, blocate din cauza prețurilor materialelor de construcții
Toate preţurile materialelor de construcţii din contractele publice semnate în ultimul an și jumătate, care au explodat efectiv, au fost actualizate prin legea de aprobare a Ordonanţei 15, adoptată de Parlament. ”Primăriile vor putea să-şi ducă mai departe proiectele începute şi blocate. Peste 80% din lucrările publice din Bistriţa-Năsăud sunt blocate sau întârziate de constructori, […]
Se construiesc de zor locuințe noi cu printre cel mai slab plătiți salariați din regiunea de N-V
Județul Bistrița-Năsăud este pe locul patru în regiunea de nord-vest în privința construcțiilor rezidențiale care au fost autorizate de la începutul anului. În Cluj sunt 179 de autorizații eliberate, în Bihor – 178 și în Maramureș – 150, la noi fiind 76. Urmează Satu Mare cu 69 și Sălajul cu 52. Numărul autorizaţiilor pentru clădiri […]
Cât s-a construit în primul an de pandemie. Unde s-au dat în folosință cele mai multe locuințe
Volumul investiţiilor a crescut cu 12,5% în ultimul trimestru al anului trecut comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, arată Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud. Investiţiile de natura construcţiilor au crescut cu 18,7%, cele concretizate în utilaje şi mijloace de transport au scăzut cu 14,6%, iar alte investiţii au crescut cu 148,4%, față de trimestrul […]
Pentru această zonă din Bistrița nu se vor mai elibera temporar autorizații de construcție
Construcțiile ar putea fi interzise pentru o anumită perioadă de timp într-o zonă din Bistrița, a anunțat primarul în ultima ședință a Consiliului Local, răspunzând unei interpelări a consilierului PNL Florin Urîte. ”Din informațiile mele, Planul Urbanistic Zonal pentru zona Codrișor are o valabilitate de 5 ani și a expirat din 2011. Spun acest lucru […]
Construcțiile au luat avânt, investițiile au scăzut
Numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna decembrie 2020 a fost de 63, în creștere cu 21 faţă de luna anterioară şi cu 8 mai multe decât în luna corespunzătoare din anul precedent, anunță Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud. În cursul trimestru III al anului 2020 au fost finalizate un număr de 309 locuinţe, […]
Primarul Ioan Turc: Am dispus un control intern. Sunt decis să limpezesc o situație încurcată
Primarul Bistriței, Ioan Turc, spune că, dacă este adevărat că există mai multe variante de Plan Urbanistic General al orașului, ”este foarte grav”. ”De altfel, în ședința de joi a Consiliului Local, am subliniat că, personal, nu sunt organ de anchetă, dar că sunt decis să limpezesc o situație încurcată moștenită de la predecesorii mei”. […]
Condiții noi pentru ridicarea la Bistrița a blocurilor mici cu 3 până la 6 apartamente
La Bistrița se vor putea ridica în continuare locuințe mici care să conțină trei până la șase apartamente pe suprafețe de teren între 700 mp și 2000 mp, însă în alte condiții pe care deja consilierii le discută în comisiile de specialitate și urmează să le dezbată și în plenul Consiliului Local. Consilierul local USR […]