Actualitate

Se construiesc de zor locuințe noi cu printre cel mai slab plătiți salariați din regiunea de N-V

Județul Bistrița-Năsăud este pe locul patru în regiunea de nord-vest în privința construcțiilor rezidențiale care au fost autorizate de la începutul anului. În Cluj sunt 179 de autorizații eliberate, în Bihor – 178 și în Maramureș – 150, la noi fiind 76. Urmează Satu Mare cu 69 și Sălajul cu 52.

Numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna mai 2021 a fost la același nivel cu luna anterioară, dar a crescut cu 27 față de luna corespunzătoare din anul precedent.

În cursul trimestrului I al anului 2021 au fost finalizate un număr de 209 locuinţe, cu 112 mai multe decât în trimestrul corespunzător al anului precedent și cu 50 locuințe mai multe față de trimestrul anterior. Dintre acestea 165 au fost construite în mediul urban (78,9%).

În sectorul de construcții, se plătesc însă printre cele mai mici salarii din regiune. Dacă clujenii rămân cu 3522 de lei în mână după o lună lucrată pe șantiere, iar bihorenii cu 2898 de lei, muncitorii din județ se aleg cu 2547 de lei. Doar în județul Maramureș sunt salarii mai mici în acest sector de 2527 de lei.

La sfârşitul lunii mai 2021, efectivul salariaţilor din judeţ era de 69775 persoane, cu 182 persoane mai multe față de luna anterioară şi cu 1262 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior.

Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna mai 2021 de 4249 lei, cu 0,2% mai mare comparativ cu luna precedentă și cu 4,2% mai mare față de luna corespunzătoare a anului trecut.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 2658 lei cu 0,3% mai mare faţă de luna anterioară şi cu 4,4% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 25,4%, respectiv 23,9% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii mai 2021 era de 4307 persoane, în scădere cu 49 persoane faţă de luna anterioară şi cu 1283 mai multe faţă de acelaşi moment al anului 2020. Din numărul total al şomerilor 50,9% erau femei.

Rata şomajului a fost de 3,4% la același nivel din luna anterioară, cu 1,1 puncte procentuale peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent și cu 0,3 puncte procentuale peste nivelul naţional.

1 comentariu

  • Dintre aceste locuințe noi cate din ele asigură macar un loc de parcare pentru fiecare apartament?Înainte de a se elibera autorizația sa uitat cineva pe planuri?Se eliberează autorizațiile de construire fara sa se tina cont de utilitățile necesare și după ne plângem.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS