Actualitate

Ca să se poată face parcări, aleșii vor ca unele piețe din Bistrița să nu fie incluse în Registrul spațiilor verzi

Pentru ca în viitor să se poată construi parcări, unele piețe din Bistrița nu trebuie incluse în Registrul local al spațiilor verzi – care atrage după sine interdicția de construire – a spus la ultima ședință a Consiliului Local, consilierul Alexandru Bria (PSD), iar punctul său de vedere a fost împărtășit și de Florin Urîte (PNL) și Dan Ciobănică (PV).

”Va trebui să manifestăm o oarecare atenție cu privire la includerea anumitor zone din oraș în Registrul zonelor verzi cu consecința indisponibilizării acestora pentru alte feluri de investiții. Dacă este absolut normal să includem zona bulevardului și alte zone care sunt deja de notorietate, cred că trebuie să avem o mare reținere în a indisponibiliza – pentru că despre asta este vorba, nu despre faptul că ne dorim sau nu să fie o zonă verde într-un anumit amplasament din oraș – dar este posibil să constatăm că zone extinse din oraș devin imposibil de abordat din prisma investițiilor. Dacă vorbim despre Piața Eminescu și în aceeași situație este și Piața Centrală și Piața Petru Rareș poate că, în timp, vom fi suficient de maturi ca să reușim să facem parcări în aceste zone. Este o evoluție naturală. La un moment dat, se vor face parcări subterane, în centru, în Eminescu probabil. Dacă noi venim acum și clasificăm zonele ca spații verzi, vom fi în imposibilitatea de a face aceste investiții care sunt o evoluție normală a vieții în acest oraș. Mai devreme sau mai târziu, în Eminescu sau în Piața Centrală, vom fi și economic, și bugetar suficient de maturi ca să facem o parcare. Se pune problema viabilizării zonei centrale. Noi, la ora actuală, din zona centrală, am creat o terra deserta. Oamenii fug din zona respectivă pentru că nu este atractivă din punct de vedere economic. Pentru a deveni atractivă una dintre condiții este crearea locurilor de parcare care să deservească în zona centrală. Dacă veți merge în orașul înfrățit Herzogenrath, veți constata că, sub piață, care e monument istoric, există parcare. Într-o evoluție firească vom decide, nu neapărat noi care suntem aici, dar cei care vor rămâne în politică, o parcare. Vom constata că suntem în imposibilitatea de a o crea pentru că, la un moment dat, ni s-a părut interesant să facem zonă de spații verzi acolo”, a spus Alexandru Bria (PSD).


Florin Urîte (PNL): ”Subscriu la ce a spus domnul Bria. Până nu ne clarificăm cum vrem să arate zona centrală cu un proiect de viitor – nu cred că respirăm din acei copaci care, din punctul meu de vedere, iau mult din partea frumoasă a zonei centrale a Bistriței și Bisericii Evanghelice. Se pot găsi niște soluții ornamentale, cu niște copaci mai mici care să pună în evidență monumentalitatea. Sunt clădiri frumoase care, atunci când vor fi cosmetizate cu o paletă coloristică demnă de o zonă centrală, vor arăta foarte bine. Și eu propun ca cele două zone să fie scoase din acest proiect”.

Dan Ciobănică (Partidul Verde) a propus la rândul lui să nu se ia o decizie pripită.

Primarul Ioan Turc a intervenit și el în discuție: ”Nu s-a făcut o propunere cu privire la Piața Centrală. Pentru această zonă urmează să revizuim proiectul de amenajare care a fost făcut pe o soluție care, din punctul meu de vedere, nu este dezirabilă prin mineralizarea Pieței Centrale, dar, până când nu avem proiectul finalizat, până nu ne limpezim cu privire la modul în care va arăta Piața Centrală, nu introducem Piața Centrală în Registrul spațiilor verzi. În Mihai Eminescu există un proiect pentru o parcare subterană și subscriu și da, subscriu: e mai bine ca, până ne clarificăm dacă facem sau nu parcarea subterană – care e una exorbitant de scumpă, dar probabil că vom identifica soluții tehnice care să diminueze valoarea acelei lucrări – introducerea zonei Mihai Eminescu în Registrul spațiilor verzi ar putea deveni un impediment pentru viitoare lucrări. Spun ar putea pentru că discutăm despre o parcare subterană, nu supraterană. Finalizarea Registrului spațiilor verzi se va face, probabil, anul viitor într-o vreme. În această etapă primim solicitări de la asociațiile de mediu, de la persoane fizice, de la societăți, dar propunerile pe care comisia constituită cu această destinație le face sunt foarte temeinic analizate. Este motivul pentru care nici Piața Centrală, nici Piața Mihai Eminescu nu sunt introduse în Registrul spațiilor verzi, de aceea, rugămintea mea este să vă dați votul pe acest proiect de hotărâre, urmând ca evoluția Registrului spațiilor verzi să se facă transparent și în concordanță cu interesele orașului”.

Secretarul general al municipiului, Floare Gaftone, a menționat că terenul din Piața Centrală, urmare a petiției Asociației Bistrița Civică, încă nu a fost inclus în Registrul local al spațiilor verzi, urmând ca proiectul aprobat prin PUD și concursul de soluții pentru amenajarea Pieței Centrale să fie reanalizat cu proiectanții și o parte din terenul respectiv va fi inclus în Registrul spațiilor verzi, dar nu în totalitatea lui.

”Parcul are 3,6 ha, iar PUD Parc ne spune că trebuie să avem tendințe expansioniste, să mai cumpărăm, să mai procurăm terenuri din zona adiacentă, iată că nu am făcut. Interesant este că recent s-a depus un certificat de urbanism pentru vânzare de teren pentru extinderea Hotelului Metropolis. Am informații că ar vrea să facă o scară de bloc lipită de hotel, deci al doilea bloc în zona Parcului. Este vorba de 1700 mp pe Parcului nr. 19. Este un scuar verde lângă Parchet, lângă Hotel Metropolis, care, în conformitate cu PUG-ul municipiului este în V1, spații verzi, dar în conformitate cu CF, figurează construcții. Metropolis are tendințe expansioniste. Ei depășesc reglementările în zonă și iată că intenționează probabil să continue să o facă, așa se explică solicitarea certificatului de urbanism pentru 1700 de mp. Aceste destinații sunt de interes public. Este vorba de spații verzi, cale de acces și 14 locuri de parcare care ar trebui să deservească nu numai Hotel Metropolis – care a avut închiriate numai 4 locuri de parcare și nici pe acelea nu le-a plătit și avem un litigiu în instanță – celelalte trebuiau folosite de către Parchet și de Agenția pentru Protecția Mediului. Aș vrea, stimați consilieri, să vă împotriviți ca spațiile verzi să fie trecute în proprietate privată pentru că legea nu le mai protejează. Pe Parcului nr. 1, un număr de 33 de copaci au fost îndepărtați, iar răspunsul pe care l-am primit a fost că este o proprietate privată, ce să facem, doamna secretar?”, a spus Floare Gaftone.

După toate aceste dezbateri în care au primit asigurări că interesele orașului vor sta în atenția administrației locale, Consiliul Local Bistrița a aprobat cu 16 voturi ”pentru” și două abțineri proiectul de hotărâre propus de executiv privind înscrierea unor spaţii verzi în „Registrul local al spaţiilor verzi din municipiul Bistriţa”.

Registrul local al spațiilor verzi din Municipiul Bistrița cuprinde spații verzi, arbori, și terenuri degradate ce pot fi reabilitate ca spaţii verzi, arbori izolaţi și grup arbori. ”Registrul local al spațiilor verzi din Municipiul Bistrița” se actualizează şi completează pe baza verificării, identificării şi măsurării suprafețelor de spaţii verzi și a arborilor, raportat şi la investițiile derulate și finalizate în Municipiul Bistriţa.

9 comentarii

  • In toate discutiile despre dezvoltarea orasului lipseste aspectul de schimbare de climat si faptul ca peste 10 ani si traficul individual va trebui se arata altfel.

    De a tot vorbi de parcari si aces auto pare de o valibilitate deja depasita. O transformare de trafic individual sta deja la poarta, iar piste de biciclete in continuare se fac doar pe strazi secundare care duc nicaieri, se termina brusc sau sint prea inguste.

    Ca si o prima masura propun taxa de parcare in functie de marimea masiniilor sau vigneta locala de aces in centru tot in functie de ccm sau cp si un adaos la masiniile pe motorina si a celor cu EUR veche. Nu exista dreptul omului de a polua dar exista un drept la o viata sanatoasa.

    Dezvoltarea orasului ar trebui sa tine cont de viata viitorului care va arata altfel si mai restrins.

    • Degeaba ne amagim ca in viitor vom circula cu biciclete sau trotinete. Daca era o solutie asa de buna, era acceptata la nivel de masa pana acum. Asa ca tot automobilul va fi baza, nimeni n-o sa-l bata la nivel de confort si rapiditate. Doar ca va fi adus la zi din punct de vedere ecologic.

  • Cei trei consilieri numai nu vor sa aplice obligatiile care sunt stipulate in Legea 24 Spatii Verzi adica administratia este obligata sa mareasca continuu suprafetele verzi.
    Insa in stilul romanesc golanesc se fac ca nu observa ca acele perimetre sunt dintodeauna spatii verzi iar administratia a cheltuit o groaza de bani pt. intretinerea rondourilor si cositul ierbii.
    Regret ca trebuie sa spun ca nici PNL ca si PSD nu au inteles inca sa administreze orasul dupa LEGE si fac front comun in fentarea ei.
    Desi mici imbunatatiri au aparut intr-un an de zile ramane o mare problema felul in care nu se doreste sa se schimbe odata radical distrugerile fata de perimetrele inierbate si plantate iar consilierii se indeamna unii pe altii in a sustine planificat incalcarea legilor de mediu.
    Voi face opozitie pe mai departe cu semnaturi pana le deschid ochii si celor care nu au inteles nimic din ceea ce se cere la conferintele de la Paris si Glasgow.

  • Visul lui Cretu nu-i da pace nici lui Turc.
    Asa ca vom avea de strans la greu semnaturi de la iubitorii de verde . Observam ca nu este nici o abordare dupa lege si atat liberalii laudati de Balan fac jocurile pe mai departe ca un caz revoltator de distrugere sa fie candva planificat in aceasta directie.

  • Consilierii figurativi, puneti mana si cititi naibii LEGEA 24 Spatii verzi. Figurantul Ciobanica ai auzit de ea ca Bria cu toate ca este notar public il doare la basca de lege. Si ala penelistul care inca doreste sa fie rasi copacii ca sa se vada cornisele caselor pline de igrasie la fel sa citeasca legea.

    • Domnilor,
      Este piața Eminescu,giratoriul Axente Sever-Panait Cerna, intersecția mare de la Han/calea Moldovei, intersecția B-dul Decebal/Ursului/Cuza Vodă….etc.
      În toate aceste locații, de ce nu luați în calcul construcția de parcări subterane,unde pot fi parcate foarte multe mașini.
      În Spania sunt parcări pe -2 nivele iar la suprafață este spațiu verde.
      Soluții sunt..,..dar nu se vrea..,!

  • Suprafața parcului este infimă fata de numărul locuitorilor orasului.
    În loc de spatii verzi aprobati blocuri si in parc?
    Transformati str.Parcului in autostrada? Poluam tot și expunem accidentarii copiilor?
    Sper ca Primarul și Secretarul să ia atitudine!
    Felicitări doamna Gaftone!
    Vreau sa-l pot felicita ,in curand și pe dl primar

  • Toate parcările ar trebuii făcute subterane, eventual în unele locuri și supraterane , reducându-se astfel suprafața ocupată acum de autoturisme pe marginea străzilor și între blocuri. Astfel apare loc pentru spații verzi, spații de joacă pentru copii, piste pentru biciclete și terenuri de sport.

  • Transmit administratiei liberale ca peste 100 de fruntasi si tineri LIBERALI au semnat petitia NU VREM PIATA CENTRALA MINERALIZATA .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS