Actualitate

Varianta ocolitoare, parte componentă a sectorului de drum rapid Dej-Bistrița

În ultima ședință din acest an, Consiliul Local Bistrița a aprobat acordul de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Consiliul Județean Cluj, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Primăria Bistrița având ca obiect asigurarea colaborării între părți pentru realizarea drumului expres Cluj-Dej-Bistrița.

”Practic, acest acord de parteneriat este gândit pe modelul acordului pe care municipalitatea l-a încheiat cu CNAIR pentru centura ocolitoare. CNAIR a făcut o modificare în urma eșecului procedurii pentru Lotul 1 Baia Mare-Bistrița, a împărțit lotul 1 în două, Baia Mare-Dej și Dej-Bistrița, urmează să fie realizat studiul de fezabilitate, apoi Primăria Bistrița, CJ Bistrița-Năsăud și CJ Cluj își vor reuni eforturile pentru gestionarea proiectului tehnic de execuție și a realizării efective a drumului rapid Cluj-Bistrița. Practic, importanța acestui acord este dată pe de o parte de faptul că varianta ocolitoare a municipiului Bistrița este parte componentă a sectorului de drum rapid Dej-Bistrița, iar pe de altă parte această formulă va grăbi cred realizarea unei lucrări mult așteptate de bistrițeni. Va fi nevoie și de un acord de colaborare cu comunele limitrofe, mă refer la Budacu de Jos, Cetate și Livezile”, a spus primarul Ioan Turc în ședința Consiliului Local.


Drumul expres Cluj-Dej-Bistrița este format din două sectoare de drum, respectiv drumul expres Dej-Bistrița, ca parte a aliniamentului Autostrăzii Nordului (lotul 1), și sectorul independent de drum expres Cluj-Dej. Potrivit acestui acord, părțile convin să colaboreze pentru susţinerea procesului de selecţie a modului de definire și conectare a aliniamentelor drumurilor expres Cluj-Dej și Dej-Bistriţa, a identificării eventualelor constrângeri la nivel local și judeţean, a emiterii cu celeritate a avizelor și certificatelor de urbanism necesare, a facilitării accesului proiectanţilor care vor implementa/implementează cele două contracte de prestări servicii de proiectare.

Proiectarea și implementarea proiectului se vor realiza în două etape: etapa 1 – de proiectare, reprezentând elaborarea studiului de fezabilitate, care se va realiza de către CNAIR, și etapa a 2-a – Implementarea secţiunii Cluj-Dej-Bistriţa, care se va realiza de către CJ BN, CJ Cluj și Primăria Bistrița, în baza documentaţiei tehnice elaborate în etapa 1 (studiul de fezabilitate) și care se va reglementa printr-un nou acord de parteneriat, finanțarea putându-se face prin Programul Operațional Transport 2021-2027.

În noiembrie, CNAIR a anunțat că trei asocieri de firme și un antreprenor unic au depus, pe loturi, oferte pentru contractul destinat elaborării studiului de fezabilitate pentru cele două loturi ale drumului de mare viteză Baia Mare-Dej-Bistrița.

 Pentru Lotul 1, Baia Mare-Dej, au depus oferte:

  • Asocierea S.C. D P CONSULT S.A. (lider de asociere) – S.C. EXPLAN S.R.L. – SCA TEAHA & FÜZESI
  • İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ (ofertant unic)
  • Asocierea QUADRANTE VIAPONTE SI CONSULTANTA S.R.L. (lider de asociere) – S.C. METROUL S.A. – CAPITAL VISION S.R.L.

Pentru Lotul 2, Dej-Bistrița, au depus oferte:

  • İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ (ofertant unic)
  • Asocierea QUADRANTE VIAPONTE SI CONSULTANTA S.R.L. (lider de asociere) – S.C. METROUL S.A. – CAPITAL VISION S.R.L.
  • Asocierea S.C. EXPLAN S.R.L. (lider de asociere) – S.C. D P CONSULT S.A. – SCA TEAHA & FÜZESI

Valoarea estimată a întregului contract este de 21.573.573,47 lei fără TVA, din care valoarea Lotului 1 este de 13.172.534,68 lei, fără TVA, iar cea a Lotului 2 este de 8.401.038,79 lei, fără TVA.

Pentru fiecare lot în parte, durata contractului este de 18 luni de la data începerii acestuia..

Pentru studiul de fezabilitate sunt alocate 14 luni, iar 4 luni sunt alocate pentru elaborarea documentației necesare licitării ulterioare a contractului de execuție a lucrărilor și pentru depunerea aplicației necesare finanțării din fonduri europene nerambursabile.

Ofertele vor intra în analiza Comisiei de evaluare, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice, a anunțat CNAIR.

Contractele având ca obiect elaborarea studiului de fezabilitate pentru Lotul Bistriţa – Vatra Dornei şi Lotul Vatra Dornei – Suceava s-au semnat în martie.

Ofertantul declarat câştigător pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent Lotului Bistriţa – Vatra Dornei este SC EXPLAN SRL, valoarea contractului fiind de 15.793.026,12 lei fără TVA.   

Studiul de fezabilitate pentru Lotul Vatra Dornei – Suceava va fi elaborat de asocierea SC BEST CONSULTING & DESIGN SRL – INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL SA, valoarea contractului fiind de 14.475.000,00 lei fără TVA.

3 comentarii

  • D-l primar pare sa fie pe „drumul cel bun”… S-au suparat unii si altii cand am spus ca trebuie cooptate si comunele ale caror teritorii ar urma sa fie strabatute de acea viitoare centura . Se pare ca nu va fi „centura sud” a d-lui Cretu ci o centura care va implica mai multe puncte cardinale (desigur considerand Bistrita „buricul” centurii !) si care in mod sigur nu va fi a d-lui Turc. Dar indiferent cum se va numi , important e sa se faca.Sa vedem cine va da banii…

  • ” Fără o Centură prin afara intravilanului orașului, fără o Autostradă, fără un Aeroport, fără toate acestea Bistrița va rămâne un cătun nenorocit uitat de timp și lume. ”
    Traseul viitoarei centuri a Bistriței pe lângă Budac este singurul traseu posibil.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS