Social

DNA la Prundu Bârgăului. Procurorii au luat la puricat contractele cu bani europeni

Locuinţa primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Crişan (PSD), a fost percheziţionată, joi, de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj care fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și de fraudare a fondurilor europene, comise în perioada 2014 – 2016.

Potrivit unui comunicat al DNA Cluj, în cursul zilei de 14 aprilie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 14 locații, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, toate situate în județul Bistrița-Năsăud. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă. 

Timp Online l-a contactat telefonic pe viceprimarul comunei, Ioan Cioncan (PNL) care a confirmat că procurorii DNA verifică, la Prundu Bârgăului, contractele cu bani europeni.

„Până acum, procurorii nu au ajuns la Primărie. Au mers la primar acasă şi la contabila şefă. Procurorii au cerut contractele derulate pe fonduri europene în perioada 2014-2016, printre care şi contractul cu Dimex de la drumurile forestiere. Cred că asta e problema cea mai gravă, contractul pentru realizarea drumului forestier de la Colibiţa, care a fost în valoare totală de 1,7 milioane de euro din care 1,5 milioane de euro a primit Dimex pentru drumul aflat pe raza comunei Prundu Bârgăului, iar restul Frasinul pentru ce s-a făcut la Joseni. Au mai fost probleme cu drumul acesta, de vreo doi ani se fac cercetări de Poliţia Economică pentru că s-a pus pe acest drum piatră de la Mina Corbul şi poate că au decontat-o ca fiind adusă din alte părţi. Sterilul scos din mină a fost depozitat pe un munte întreg, iar proiectele le-au făcut cu piatră de acolo şi au decontat ca şi cum au adus-o din altă parte”, a spus Cioncan.

Potrivit viceprimarului, firma Dimex a avut două contracte cu Primăria Prundu Bârgăului, unul pentru realizarea drumurilor forestiere, 14,5 km licitaţi în 2013 şi executaţi, şi alltul pentru realizarea a 1,5 km de drum comunal pe bani guvernamentali.

Ioan Cioncan a mai spus că procurorii DNA au mai cerut şi contractele Primăriei cu firma Îndemânarea, inclusiv cel pentru construcţia unei hidrocentrale.  „Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic ca să ştiu mai multe. Doar primarul şi contabila au fost chemaţi la DNA”, a declarat el.

27 comentarii

  • Pe asta l-au mai perchizitionat odata….anul trecut cred… n-au gasit nimic sau acum au ajuns la concluzia ca e posibil sa aiba pereti dublii, buncare…etc…

    • dragi tovarasi si prieteni ,doru o sa scape ,cind va face plopu pere si rachita minsunele .incet o sa iasa tot la lumina dragi psd-isti ;mincuna lui doru este ca o buba dulce cu cit oscarpini mai mult cu atit se face mai mare , spor la scarpinat doru,’incet dar sigur’.

  • Cică pe viceprimar nu l-a intrebat nimeni, nimic…pai ce sa te mai intrebe daca ai scris tot ce aveai de spus in denuntul la DNA…? Urat din partea dansului sa isi faca campanie in modul asta, dar in viata asta nimic nu ramane neplatit…

    • SonicV unde erai cu sfaturile astea bune, cand primarul se plimba la vanatoare in Africa, pe continentul American iar vicele veghea la bunul mers a comunei, sau si tu erai plecat in Africa cu dansul. Ti-ai pus vreo data intrebarea: „DE CE a disparut piatra de la mina din Colbu`, de ce Firma Frasinul a luat padure la un pret de nimica si a pagubit comuna cu 6 mild. lei. Am toata stima pt. domnul vice primar, Cioncan Ioan si a consilierilor ca nu s-au inglodat in mizeria primarului. NOI PNL SUSTINEM CIONCAN IONICA SI ECHIPA SA! ADEVARUL TOTDEAUNA DOBOARA MINCIUNA!

    • Eu apolitic, cred ca rufele se spala în familie,daca trebuie spalate. Iar din cate mai stiu Doru Crisan avea o situatie financiara foarte buna inainte de a candida la primarie. Oamenii l-au votat si la cate s-au facut il vor vota pentru ca este gospodar, stie sa atraga investitii si a schimbat fata comunei in 4 ani mai mult decat restul in 20. In momentul in care nu puteți castiga o lupta cinstit, voi, PNL(PDL), apelati numai la golanii… ar trebui sa va fie rusine…

  • Cioncan si gloata in care recent a intrat sunt instare sa inventeze minciuni si marsavi de tot felul ca sa-l discrediteze pe primarul in fata caruia stiu ca n-au sanse de reusita.astora nu le pasa ca si noi locuitori Prundului avem de suferit .
    Acum primarul in loc sa-si vada de proiectele pe care are de le dus la indeplinire e nevoit sa-si piarda timpul dand explicatii . D-l primar ati facut atat de multe lucruri bune in Prund si e clar ca noi majoritatea prundenilor va admiram si va suntem alaturi .Nu-i lasati pe nimurucii astia sa-si faca jocurile pulitice murdare.

    • Cioncan si gloata lui sunt oamenii care doresc binele comunei, nu binele gastilor de ” baieti destepti” care sugativeaza banii comunei sub comanda primarului. Unde este transparenta domnului primar. (nimeni nu-ti bate la usa fara un motiv bine intemeiat mai ales cand este vorba de bani publici si europeni. Petru….. Petru, nu fi turc.)

  • Doru este un caracter puternic,nu-l indoaie a simpla adiere de vant PNL-ista,aflata in disperare si in degringolada totala.Prin aceste marsavii isi pierd si acea mica bruma de credibilitate in fata alegatorilor.Daca ei cred ca asa se castiga alegerile se inseala amarnic.Eu le transmit un singur lucru,nu mor caii cand vor cainii,iar Doru va iesi oricum primar,fiindca el are un program clar de dezvoltare a localitatii,pe cand ceilalti au doar vorbe,sperante desarte si noroi cu care improasca.

    • doru este un caracter tare , cred ca a luoat exemplu de pe pereti lui unde sia pus trofeele din africa ,acelea inca sunt tari ca si caracterul lui doru,;tilharul cu fata de inger;

  • Foarte la obiect declaratiile domnului Cioncan. M-antreb de unde are acces la aceste informatii stiind ca sunt la secret.Rusine , domnule Cioncan! Rusine tie si celorlalti consilieri tradatori care l-ati „lucrat” pe primar.Daca va pretindeti a fi asa de verticali, de ce ati votat toate propunerile primarului in sedintele de consiliu, sau de ce n-ati sesizat atunci „faradelegile” lui Doru?? Nu cred ca cetatenii din Prundu-Bargaului vor putea fi asa de usor pacaliti de niste semianalfabeti (fie ei unii cu diplome)!

    • DORU in as fel a facut ,diversiunea si sa folosit de cl.cu mintea lui diabolica ,ne-a dat tablete ,nu caiet de sedinta nu a mai filmat sedintele de cl. tocmai sa nu iti dai seama ce pregateste, sa iasa public si sa ne spuna cu acte in fata ,ca nu este adevarat, [cind a intrat la primarie a sapat o groapa ,acuma nu stim cine cade in ia .PE MINE NU POATE SA MA REPREZINTE UN INFRACTOR ,si nu pot sa votez mizerile lui ,pe mine ma-u invatat parintii cei 7 ani de acasa,si -mi spuneau sa nu dau cinstea pe rusine .

    • adevarul doare vasi rigo. cind esti in metastaza PSD-ista nu mai ai leac [adica nu vezi adevarul si il iei ca pe oboala incurabila]

  • Vă mai amintiți de „insotitorii” lu’ chelneru’ în China ? Unul e din trupa asta. Vizitati contul de Facebook a lui ynd.

  • Vasi,eu nu cred ca o institutie ca si DNA, nu se ia dupa povesti de doi banii, ,am loc pe colibita si cunosc locul de la mina foarte bine , o vara intreaga au lucrat foarte multe masini ,mergeau goale la deal ,la mina si veneau cu piatra in vale .eu ma intreb ce sa intimplat cu piatra de la mina .padurarul, bodasca, tehniceanul popandron flaviu ,oare ei sint straini de cauza .va rog sai intrebati si apoi sa acuzam pe cineva ,nu conteaza ca este primar sau vice primar, cel care a gresit sa plateasca. PSD a distrus o tara ,ne-a furat identitatea ca natiune ,am ajuns slugi in tara la noi ,te mira ca a corupt un primar cu 10 clase,VASI sa fim seriosi, mai ai rabdare si ai sa vazi adezarul.

  • Otilo ce bozgor inputit esti ,acuma iti traduc ce inseamna ,bozgor Otilo, om fara patrie. tu sustine un hot ca si doru , noi sustinem pe dom. vice cioncan .PNL

  • NU VA GRABITI PE DORU NU IL IA NICI MAMA DRACULUI, DE CUM DNA. ARE OAMENI SUS , PE RADU MOLDOVAN , SEF .DE LE ECONOMIC LUPSE IIESTE NAS, PUTEREA STA IN PICSUL LUI DORU . CL .PT .EL ESTE NUMAI O FORMALITATE . EL STIE CE FACE CU BANI PUBLICI ,

  • nu sti ziua nu sti anul, numa vezi ca bate ceasu .cum ati putea sa va uitati in ochi copilui meu ,voi cetateni comunei da ca mie mi se intimpla ceva. cu dedicatie pt. frati mei destepti. am plecat copil sarac,in prund eu ma-m asezat,”prundu lam modernizat ”,si am ajuns si eu bogat, eu va rog sa ma votati ,sa mai fur cea mai ramas,de furat nu mai vorbim ,doar inpozite marim”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.