Actualitate

Scrisoare deschisă către conducerea PNL BN, semnată de șapte liberali: ”Nu e concurs de manechine!”

”Scrisoare deschisă adresată Biroului Politic Județean al PNL. Partidul Național Liberal are nevoie acum, poate mai mult decât niciodată, de transparență și criterii în desemnarea candidaților în alegerile parlamentare. Stabilirea candidaturilor pentru alegerile din toamnă e obligatoriu să fie un proces deschis, democratic și accesibil oricărui liberal și nu poate fi apanajul unor grupuri restrânse de interese.

Nu ai dreptul să decizi că x sau y sunt candidații Partidului Național Liberal înainte de a stabili în baza căror criterii apreciezi că un membru PNL e mai potrivit decât altul pentru nominalizare. Această competiție, care trebuie să fie deschisă pentru orice liberal nu e nici concurs de manechine, nu recompensează neimplicarea, neasumarea ori absența și nu cere altă zestre decât competența personală, integritatea, atașamentul față de valorile PNL, credibilitatea în fața electoratului.

Iar atunci când scara valorilor este abandonată, când cutumele Partidului Național Liberal sunt aruncate în derizoriu acest partid ajunge să-și pierde însăși esența sa și încrederea celor care ne legitimează, a cetățenilor. Lor le suntem datori cu alegerea unor candidați care să le reprezinte interesele dar și valorile de dreapta, în condițiile în care legea alegerilor parlamentare nu le permite acum alte opțiuni decât votul politic, cel pe listă și nu uninominal.

Ținând cont de aceste considerente, responsabilitatea noastră depășește cu mult interesele personale și e obligatoriu înainte de a vorbi despre oameni și a stabili liste să hotărâm întâi care sunt criteriile și principiile și apoi să-I alegem pe cei care se încadrează și nicidecum invers: desemnăm oamenii și apoi facem criterii ca să li se potrivească celor aleși”

Stelian Dolha – deputat
Diana Morar – copreședinte OFL BN
Monica Săsărman – consilier județean
Florin Moldovan – președinte TNL BN, consilier județean
Gheorghe Scuturici – consilier județean
Sorin Hangan – consilier local mun. Bistrița
Ioan Peteleu – consilier local mun. Bistrița

N.r. – Reamintim că în vederea alegerilor parlamentare care vor avea loc în toamna acestui an, până la termenul limită stabilit în interiorul partidului și-au depus candidatura pentru un loc pe listele PNL Bistrița-Năsăud pentru Camera Deputaților sau Senat 12 liberali: fostul prefect și secretar de stat în Ministerul Muncii Valer Bindea, senatorul Dorin Dobra, deputatul Stelian Dolha, fostul șef al Direcției Județene de Pază Ovidiu Florean, primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, consilierul județean Vasile Marc, consilierul județean Doris Moldovan, copreședintele OFL BN Diana Morar, consilierul județean Monica Săsărman, fostul consilier municipal Mihai Sărmășan, președintele PNL BN, consilierul județean Robert Sighiartău, și prim-vicepreședintele coordonator al PNL BN, liderul PNL Bistrița Ioan Turc. Într-o viitoare ședință de Birou Politic Județean va avea loc validarea candidaților și stabilirea ordinii pe liste.

10 comentarii

  • Da, este un aspect extrem de serios acesta , ca orice membru de partid sa aiba posibilitatea la un moment dat, sa candideze. Din pacate, noul PNL a fost rapid infestat de boala cronica care a macinat PDL ul: listele finale, ordinea pe ele, ies din biroul sefului. Cat despre criterii…PDL a avut intotdeauna oameni adusi de seful in ceasul al 12 lea si tintuiti pe lista pe locuri eligibile, in pofida celor care au muncit cu adevarat in campanii. De aceea nu ma mira deloc ca la noul penele toti sunt interimari impusi in functii politice, de la micul presedinte pana la vicele director al Registrului Comertului. Partidul Interimarilor Impusi…., frontul opozitiei la PSD. HA,HA,HA
    P.S. Ma bucura faptul ca , prin acest comunicat, dati posibilitatea membrilor simpli sa afle ca pot si ei mai mult. Sau macar sa viseze…

  • Mda. Ciudat in povestea partidului asta liberal de la Bistrita e faptul ca o gasca a pus mana pe putere in ultimul ceas. Gasca, culmea dintre cei care n-au muncit un ceas in ultimele campanii sau s-au facut ca muncesc, a dizolvat structuri alese de liberalii de rand si si-a numit propriul birou. Acest birou-facatura e cel care va alege cine va fi parlamentar. Liberalii de rand,aia de-si rup picioarele prin campanii n-au niciun cuvant in toata treaba asta. Pe ei nu -i intreaba nimeni. Dar ii pune la treaba. Cineva a pus punctul pe I cu protestul asta Din pacate e mult prea tarziu. Vom vota ca oile si noi si liberalii.

  • Se pare ca luptele intra-PNL nu sint terminate inca. Nici noua conducere nu este in stare se „planteze” un spirit de echipa. Ca toti sint nu doar liberal ci si liber la exprimare, indiferent daca serveste scopul partidului sau nu. Autodistrugere.

  • Asa sunt liberalii.Acum se aduna ,acum se imprastie.Daca nu au program ,proiect ,asta e. Cum nu le convine ceva ,cum pun de un nou partid.Ex:Alde. Nu trebuia nici sa plece „liberalii” din Alde,nici sa se uneasca cu PDL asta daca ar fi avut doctrina si onoare.Restul e o mare bulibaseala,lupta pentru pozitii.Prsa multa mediocritate si cancan.Unde sunt personalitatile care merita sa fie in Parlamentul unei tari,in fata carora sa ridici palaria?

    • Stelian Dolha e o asemenea personalitate. Integru si necoruptibil, daca alte calitati nu i le recunoasteti. Dar marile partide cangrenate pana in maduva oaselor nu pot defila cu asemenea oameni, ca nu-si pot face smenurile mari si mici, Atanasiu,, seful real al PNL a inteles asta de 2 ani si a incercat sa aiba un cap de pod la Bistrita prin finul Turc. Iar Oltean de cealalta parte a realizat ca n-are cu cine, ca tipul e insubordonat . Asa ca s-au unit si l-au scos ca pe-o masea valida dintr-o datura stricata integral. Si l-au rezolvat intai lla locale cand umbla zvon ca a fost ordin pe unitate sa nu-l voteze vechii pdl-isti. Cam asta e PNL acum.

  • Dar pe dvoastram stimati semnatarri ce va recomanda ? Ce va recomandat cand ati ocupat inalte functii in partid, familia si talentul ? In afara de cele doua distinsele doamne avocat, ce meserie aveti dumneavoastra in primul rand, stimati domni , pt ca eu nu stiu ? Eu cu cine votez ?

    • Daca nu stii ce meserie au, informeazate. Ca esti un neica nimeni si vrei sa stii. Basti la c……

    • Eu am intrebat doar, nu am dat cu paru ! Macar eu am o meserie, stiu sa dau cu Bopu de pamant, pardon cu mopu, dar distinsii domni deputati, consileri locali si judeteani, ce lucreaza ei, daca de maine nu ar mai avea functii, sau o sa … „basti la c…” ?

  • Stelian Dolha nu mai are ce face daca isi pierde scaunul de parlamentar.Asta e problema lui. Eu asa simt, asa se vede din exterior. Omul a pierdut tot. Cred ca ar trebui sa ia o pauza. Sa Mearga in privat sa vada cat de greu se castiga banii.
    Lasa pe altii domnule Dolha, dumneavoastra ati avut 4 ani de zile. Ce ati facut ? Opozitie PSD ? Atacuri la Cretu ..nu ma intereseaza ca si cetatean…

  • Scrisoarea are un conținut valabil, adresantul pare necunoscut. Ce evidențiază semnatari este perfect adevărat, dar nu de ieri de alaltăieri, este așa din totdeauna.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.