Actualitate

Un expert în fonduri europene de la APDRP acuză: Mă simt umilit şi executat de Monica Miclea (PDL)!

Cum scapi de un angajat care te incomodează? Îl trimiţi cât mai departe şi, dacă nu îţi mai iese pasenţa, îl persecuţi. În final, îi desconsideri întreaga activitate printr-un calificativ. Metoda se pare că a fost îmbrăţişată cu succes de şefa OJ al APDRP Bistriţa-Năsăud, Monica Miclea (PDL). Aflaţi în cele ce urmează povestea dramatică unui om care s-a pus contra sistemului.

Patriciu Marinel Măgeruşan este din 2009 expert pe fonduri europene la Agenţia de Dezvoltare Rurală şi Pescuit Oficiul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Lucrează la Serviciul verificări cereri de finanţare. Înainte a lucrat tot pe fonduri la APIA Bistriţa-Năsăud la serviciul controale pe teren.

„Eram în instituţie când doamna Miclea s-a instalat la conducere. Problemele au început când eu, ca expert evaluator, am activat mai mult în cadrul OJ Bistriţa-Năsăud. Vă spun asta fiindcă marea majoritate a activităţii mele la Oficiul Judeţean a fost bazată pe o detaşare pentru Centrul Regional Satu Mare unde am activat atât în 2010, cât şi în 2011 pe diverse servicii acolo. Anul trecut, am fost detaşat în primele trei luni, dar ulterior am revenit la Oficiul Judeţean şi am fost expert evaluator în cadrul Biroului de proiecte finalizate”, a declarat Măgeruşan.

El a explicat că orice proiect care se implementează cu fonduri UE are o perioadă de monitorizare, iar înainte de expirarea ei, serviciul la care lucrează el face o ultimă verificare a parametrilor din care să rezulte că banii europeni au generat viabilitate economică, financiară a investiţiei şi păstrarea în patrimoniu a investiţiei şi a echipamentelor achiziţionate prin fonduri UE.

La un moment dat, având probleme de sănătate, dar şi de familie, în sensul că are un copil mic şi pe nimeni în afară de soţia lui care să îl ajute, Patriciu Măgeruşan a refuzat să mai facă naveta la Satu Mare fiindcă cea mai mare parte din timp şi-o petrecea departe de familie.

Acest lucru se pare că nu a convenit actualei conduceri şi în special Monicăi Miclea care a văzut în prezenţa sa la Bistriţa o „problemă”, Măgeruşan fiind printre puţinii care au avut curajul să îi spună şefei sale că procedează incorect în repartizarea dosarelor pe experţi şi în alte chestiuni, iar Monica Miclea a decis să îl pedepsească pe angajatul rebel.

Trimis să joace în deplasare, pedepsit la evaluare  

Cu toate că la Centrul Regional nu sunt chemaţi decât cei mai buni dintre experţi care au, de altfel în subordine, mai multe judeţe, Patriciu Marinel Măgeruşan a avut surpriza să constate, anul acesta, că evaluarea sa profesională, o procedură de rutină, îi conferă odată pentru totdeauna statutul de persona non grata, deşi serviciul în care el a activat la Satu Mare se află în subordinea Oficiului de Control Antifraudă, al DNA, al Curţii de Conturi şi a altor organisme din subordinea UE.

„Am avut verificare pe eşantion şi a ieşit ca CE să verifice exact proiectele pe care eu şi colega mea de la Bistriţa care am fost detaşaţi la Satu Mare le verificasem pe judeţul Cluj şi controlul de la UE ne-a dat calificativul foarte bine”, a declarat el.

În data de 22 mai a.c., prin mail (foto), el a primit fişa de evaluare a activităţii sale din 2011 şi s-a bucurat foarte mult când a văzut că a obţinut calificativul „foarte bine”.

„La ora 9.22 dimineaţa, am primit pe mail calificativul foarte bine şi m-am bucurat că fişa era cum era de aşteptat. Şeful meu, evaluator Daniel Chirulescu mi-a trimis înştiinţarea într-un mail comun şi noi toţi urma să le printăm, să le semnăm şi să le retrimitem. Eu nu am apucat să printez. La 9.30, colega mea Ramona Boantă cu care am fost în echipă mi-a dat telefonul ei la ureche spunându-mi că domnul Chirulescu care mi-a făcut evaluarea vrea să stea de vorbă cu mine. Am ieşit afară, pe terasă, unde mai era şi colegul meu Florin Barteş care a auzit discuţia dintre mine şi domnul Chirulescu. A fost o discuţie emotivă. Parcă nici domnului Chirulescu nu îi venea să creadă ce i se întâmplă şi ce urma să facă vizavi de persoana mea. Mi-a spus că sunt ceva probleme, că îmi spune cu jenă, că e într-o poziţie ingrată, că imediat după ce a dat mailul a fost certat că l-a transmis fără să se consulte cu cineva, mi-a spus şi cu cine şi că se fac presiuni de la conducerea Agenţiei Bistriţa-Năsăud, mai precis din partea doamnei Monica Miclea, care l-a sunat pe domnul Radu Sorin, directorul Centrului Regional Satu Mare, iar dânsul l-a certat pe domnul Chirulescu şi i-a cerut ca numai în cazul persoanei mele să se refacă fişa de evaluare trimisă anterior şi să fiu depunctat drastic. Sincer să fiu, l-am rugat pe domnul Chirulescu să nu dea curs ordinului. I-am spus că îmi voi lua un avocat. M-am simţit umilit şi executat de ei. Mi-am dat seama atunci, ştiindu-l un om integru, şi din modul în care s-a exprimat, că a fost extrem de presat să facă aşa ceva. Dânsul mi-a spus că nu poate, că presiunile sunt foarte mari şi mă roagă frumos să îl înţeleg”, a mai spus Patriciu Măgeruşan.

Într-o oră, la 10.56 de minute, Patriciu Măgeruşan a primit un nou mail (foto) în care i s-a spus că abia acum are „fişa de evaluare corectă” care trebuie semnată şi transmisă. Aşadar, între 9.22 şi 10.56, i-a fost schimbat calificativul de la „foarte bun” la „satisfăcător”, la unele capitole el primind chiar nota 2.

„Pe fonduri europene, ca expert evaluator este jignitor să primeşti un astfel de calificativ. Mi se aduce un afront foarte pronunţat la imaginea mea pe care mi-am creat-o în timp şi prin muncă în cadrul Oficiului Judeţean. În cazul în care rămâne fişa de evaluare aşa, e o frână în calea carierei mele”, a spus el.

În paralel, Patriciu  Măgeruşan a primit şi o altă fişă de la un alt evaluator de la Satu Mare, Viorel Pop, de la un alt serviciu (foto), care i-a dat calificativul „foarte bine”, această fişă scăpând din atenţia Monicăi Miclea care nu a mai apucat să dea telefoane să o „rezolve”.

L-am întrebat pe Patriciu Măgeruşan de ce s-a ajuns în această situaţie.

„Cred că totul mi se trage de la faptul că am refuzat detaşarea pentru alte servicii aparţinând Centrului Regional şi m-am oprit să lucrez la Bistriţa. Alţii nu au făcut naveta la Satu Mare, au rămas la Bistriţa să îndeplinească obiectivele actualei conduceri, obiective cu ghilimelele de rigoare. După acest refuz, mi s-au împărţit şi mie sarcini în cadrul Oficiului Judeţean. Am simţit că doamna Miclea mă are în vedere cu sarcini despre care dânsa credea că nu le pot duce la îndeplinire, dar tot timpul le-am dus. Am fost vizat, urmărit, persecutat. Mi-am exprimat nemulţumirea în două sau trei rânduri faţă de modul inechitabil în care se împart sarcinile pe experţi atât în biroul domnului Dan Dănilă căruia i-am spus că sunt suspicios vizavi de felul în care el îşi face datoria ca şef de serviciu şi vizavi de cum împarte proiectele şi sarcinile şi că, pe viitor, voi refuza să analizez orice proiect dacă nu se ajunge la o conduită de repartizare a proiectelor pe experţi echidistantă. Mulţi colegi vorbesc, dar le e teamă să o spună în public. Se observă o anumită obedienţă faţă de unii consultanţi (care depun proiecte –n.r). Nu e corect ca toată activitatea agenţiei să o hotărască o singură persoană, Monica Miclea prin mâna şefului de serviciu  Dan Dănilă Cristian sau mai mult el decât ea. Amândoi sunt în aceeaşi oală”, a mai spus el.

I-a recidivat boala. Monica Miclea nu a vrut să-i elibereze adeverinţă de salariat

Urmare a tot ce i s-a întâmplat, Patriciu Măgeruşan, suferind de o boală cronică ce a recidivat, a cerut să intre în concediu medical. A urmat o sarabandă de „îţi semnez adeverinţa, nu îţi semnez adeverinţa de salariat”, Monica Miclea refuzând efectiv să accepte că angajatul pe care a încercat să-l pedepsească drastic fiindcă nu i-a ascultat poruncile nu va mai fi în instituţie ca să îl poată pedepsi. După ce a obţinut în sfârşit adeverinţa de salariat ca să se poată prezenta la medicul de familie, Patriciu Măgeruşan a fost chemat la instituţie unde Monica Miclea i-a spus că îi poate da calificativul „foarte bine” însă abia după 11 iunie. Toată convorbirea a fost înregistrată de Patriciu Măgeruşan care nu a gustat „şantajul”.

„Mi-a spus că îmi poate da foarte bine dacă vreau, dar numai în data de 10 sau 11 iunie (data alegerilor locale). I-am spus că nu vreau decât să mi se facă dreptate şi că nu pot aştepta până atunci crezând într-o promisiune fiindcă nu vreau să se prescrie termenul de contestaţie”, a relatat el.

Avocatul Alexandra Laura Bertel, reprezentanta lui Patriciu Măgeruşan, a declarat, la rândul ei, că a contestat modalitatea de comunicare a fişelor de evaluare realizate de APDRP cu angajaţii instituţiei.

„Se face prin email, dar procedura nu e în totalitate legală. Poate fi sub aspectul aducerii la cunoştinţă, dar nu sub aspectul îndeplinirii unui act legal. Cum să transmiţi o fişă de evalare prin email şi să o semnezi? Nu poate fi semnată, eventual să o scanezi. Din start, nu se parcurg toate etapele prevăzute de lege în speţă fiind vorba de Ordinul 916 din 11 mai 2011. Noi am făcut contestaţie, am solicitat revocarea acestei fişe de evaluare pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, avem  probe certe că s-a insistat semnarea acestei fişe de evaluare („am fost ameninţaţi că vom avea probleme”) şi am susţinut că nu au fost îndepliniţi toţi paşii prevăzuţi de lege pentru ca procedura de evaluare să fie completă”, a spus avocatul.

Alexandra Laura Bertel a adăugat că, după transmiterea fişei, clientului ei trebuia să-i fie luat un interviu, să îi fie consemnat punctul de vedere.

„Este obligatoriu sa-i fie respectat dreptul la apărare şi apoi să se facă un raport final. Ni s-a răspuns că într-adevăr nu s-a făcut interviu şi să se prezinte clientul meu la interviu şi apoi să semneze fişa. Domnul Patriciu Mageruşan a fost evaluat după criterii pur subiective, aprecierile consemnate în fişa de evaluare nu corespund realităţii, fişa de evaluare nu este motivată. Noi am făcut contestaţie având probe că a fost obligat să semneze şi am zis că nu au fost îndepliniţi toţi paşii. După transmiterea fişei, trebuia să-i fie luat un interviu, să îi fie consemnat punctul de vedere. Este normală respectarea dreptului la apărare şi apoi să se facă un raport final. Ni s-a răspuns că într-adevăr nu s-a făcut interviu şi să se prezinte clientul meu la interviu şi apoi să semneze fişa. Se realizează o discriminare între domnul Măgeruşan şi restul colegilor (care au primit calificativ foarte bine şi nu au fost chemaţi la interviu- n.r) şi nu ştim care este motivul”, a declarat avocatul Bertel.

Deşi e bolnav şi obosit din cauza persecuţiilor din ultima perioadă, expertul Patriciu Măgeruşan e decis să meargă până în pânzele albe pentru ca să îşi caute dreptatea.

„Mă simt executat, discriminat şi îmi pare rău că şi domnul director de la Satu Mare, Radu Sorin, a intrat în acest joc. Se pare că Bistriţa e un pol de putere. Doamna Monica Miclea consideră că funcţia aceasta este o jucărie puternică pe care o poate îndrepta, la un moment dat, împotriva unui subordonat sau mai precis un sclav pe plantaţie cum ne consideră dânsa, împotriva integrităţii morale şi profesionale a oricărui angajat al agenţiei”, a declarat el.

Timp Online a încercat să o contacteze telefonic pe Monica Miclea pentru a-i solicita poziţia în acest caz. Nici în urma celor trei telefoane date şi a unui SMS nu am primit niciun răspuns.

Cristiana Sabău

       

47 comentarii

  • La APDRP 95% sunt pile si relatii. Cristiana, o mica ancheta jurnalistica nu ar strica. Poate ne aduci vesti si de la cabinetele parlamentare…s-ar putea sa ai mici surprize.

    • Toti o apa si-un pamant…
      ca Miclea Monica si Montoiu Gabriela si Gabriela Doris Moldovan…femei oribile pedeliste care au facut mult rau celor care nu le-au cantat in struna.
      si multe povesti asemanatoare in care nu se stie care si cat e implicat.
      Sa speram ca Doamna Cristiana va proceda ca si cu ancheta care a dus la demiterea unui ministru.

  • Domnul asta a fost de cand il stiu un caca- maca paracios si nemultumit. Daca atata stie despre meserie, ce ar fi vrut??/ Noata 10 cu felicitari? Sau cauta o promovare surprinzatoare prin niste structuri cu bani multi?

    • La apdrp expertii sunt destul de buni iar o promovare se face f greu . nu cred ca ar fi mers asa de departe daca ar fi vrut o promovare, eventual ar fi lingusit pe cineva. evaluarile nu se fac cu note de 10 ci pana in nota 5.

  • Un expert nu se lamentează niciodată. Un expert valoros va fi întotdeauna cu a doua ofertă în buzunar. Remarc că la baza conflictului se află refuzul unui angajat de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Sorry, aşa-i peste tot, dacă nu te duci unde te mână şeful, iei bulină neagră. Când nu-ţi convine fişa postului, îţi faci firmă privată sau te duci în altă parte, pentru un expert nu-i problemă.
    Pe de altă parte, e haioasă acuzaţia asta, de persecuţie profi, venită a doua zi după ce Antonescu a declarat că „într-o oră” o să-i schimbe pe toţi PDL-iştii, care-s hoţi. Ştie el că toţi PDL-iştii sunt hoţi. În schimb, USL-iştii sunt angelici, feciorelnici şi dornici să se sacrifice pentru interesul public.
    Amuzantă mi se pare şi fervoarea cu care CS intenţionează să aplice o „anchetă jurnalistică” la APDRP! Anchetele se fac de către jurnalişti! Doamna Cristiana, nu vi se mai răspunde la telefon pentru că toată lumea s-a prins că orice va spune, orice argumente vi se vor aduce, dumneavoastră scrieţi doar cu roşu, dacă nu sunt prea subtil!

  • Ce poti sa astepti de la respectiva? Acu 2-3 ani cand a impartit PDL-ul functiile auzeam de la un vecin ca Miclea a zis asa: „As vrea postul ala pentru nora-mea ca e somera!” Q.E.D.

  • Mare pacat ca nu avem un manager adevarat la OJ al APDRP
    acolo daca mergi toti sunt aroganti destepti stiuti sfidatori si ma opresc .
    ioan patitul

  • Daca tot ce i s-a intamplat acestui om este adevarat , ‘ doamna’ MM nu mai are ce cauta vreodata, intr- o functie publica ! Orice abuz ,de orice fel, trebuie pedepsit !Doamna Cristiana, continuati !

    • ar fi bine sa vrei sa afli mai multe decat crezi ca stii …Pare-mi-se ca, pana la urma Panfil Seicaru nu a gresit atunci cand a spus cum ca din presa se castiga mai mulr din ceea ce nu se scrie, decat din ce se scrie .

  • E un exemplu bun al modului in care sefii PDL-isti de deconcentrate, agentii,…. fac abuzuri, parca ar fi pe mosia lor.Faptul ca dl.Magerusan a avut curajul sa isi exprime nemultimirea public pt.nedreptatile indurate, e un lucru de apreciat.
    Foarte putini au curajul sa protesteze, sa isi apere drepturile, caci se tem de pierderea postului .Chiar daca e prost platit….e totusi o sursa de venit si atunci mai bine taci din gura si pleci capul,sperand ca peste patru ani o sa se schimbe ceva.

    • Eu zic ca toate partidele fac gafe de genul asta, dar totusi cand un functionar isi vede de treaba nu sunt probleme. Eu sunt functionar public, lucrez la o institutie publica si am prins directori de la toate partidele, toti au fost la fel. am colegi membrii de partide, dar nu au fost probleme, pt ca fiecare si-a vazut de treaba. Treaba cu d-l din articol nu stiu cum este, dar cine cere sa intre in concediu de boala? Hai sa fim seriosi! Concediu de boala se da automat cand si daca esti bolnav, nu se da la cerere ca si concediu de odihna. Mie mi se pare cam cusuta cu ata toata treaba asta. Sorry, d-le Magerusan, dar cred ca v-ati dat de gol!

    • tanti anca, daca te inbolnavesti si mergi la doctorul de familie acesta nu iti elibereaza concediul medical fara adeverinta de la locul de munca din care sa reiasa nr de zile de CM efectuate. ce-i drept adevarul e undeva la mijloc. nu OJ-ul da adeverinta, ci resursele umane de la Bucuresti

    • Gresit! Directia Economica elibereaza o Adeverinta (la cerere) prin care atesta ca esti angajat la institutiei si ca iti platesti darile la CAS, iar in josul paginii respective apare numarul de zile de \CM efectuate in ultimele 12 luni!

    • din pacate sclavia din OJ-uri, CR-uri e in floare. se interzice efectuarea de concedii de odihna (unii au si 25 de zile de anul trecut, iar interdictia de la CR6 de efectuare a CO e pana in 30 iunie a.c.), astfel ca incet, incet cam toti angajatii au sa clacheze si au sa ajunga la CM (concediu medical). probabil ca de la 1 iulie se va trezi si generalul sa interzica CO pana in 30 sep, astfel incat sa fie totul perfect. legea zice ca cel putin o transa a CO sa aiba min 15 zile, dar asa ceva primesc doar cativa, restul, grosul expertilor primesc o aprobare de max 10 zile (lipsa de personal, volum mare de lucru etc), impusa dur (iei 10 sau nimic).

    • pt. dumneavoastra „doamna”Anca se da concediu medical la cerere? cred ca traiti intr-o alta lume! nu cred ca cineva in lumea asta „cere sa fie bolnav”,dar ma rog…

    • Probabil ca tu nu ai salariu de 5000 ron sau mai mult….de aceea nu esti „deranjata” de schimbarile politice.

  • Domnule Magerusan,
    Relatia dvs. de munca este una contractuala sau una incidenta functiei publice ?
    Cateva sfaturi de la o victima cu state vechi in incalcarea drepturilor omului :
    In opinia mea, cea mai mare gresala pe care o puteti face este ca (va) „divulgati” strategia de aparare in presa ; in Romania, drepturile se castiga numai in Justitie (daca aveti noroc de judecatori adevarati !); dvs. nu trebuie sa faceti publice greselile „advesarilor” (in mass media) decat dupa ce au fost stabilite in mod irevocabil de catre o instanta de judecata competenta; aratandu-le in presa unde au gresit sau ceea ce stiti despre ei, deveniti dvs insiva vulnerabil si, implicit, ii sugestionati sa-si „repare” greselile prin metode „neortodoxe” (falsificari de documente, declaratii mincinoase ale colegilor dvs, intocmiri pro causa de documente etc) ; eu asa am patit; o singura persoana (chiar daca este sef) nu ar putea sa va incalce singura drepturile decat cu complicitatea colegilor dvs.; fac trimitere, desigur, la principiul CEDO, al egalitatii armelor care este flagrant incalcat in cazul dvs; institutia cu care va judecati are acces la toate informatiile care ar putea sa o incrimineze, pe cand dvs nu aveti acces la nimic (degeaba stiti faptele daca nu le si dovediti in justitie);
    daca am inteles bine, institutia dvs este subordonata prefectului (in calitate de institutie deconcentrata); deci cum e turcul si pistolul; si inca ceva : sa nu va puneti mari sperante in schimbarile politice; si sa nu aveti naivitatea sa credeti ca ii pasa cuiva de dvs.; nu vreau sa va descurajez dar ca sa intelegeti cam ce va asteapta, in razboiul inegal cu Statul Roman, aruncati o privire aici :
    http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/nesimtirea-statului-in-cauza-teodorescu-vs-romania-statul-a-refuzat-trei-ani-sa-puna-in-executare-decizia-cedo-din-2008-reclamantul-a-castigat-la-curtea-de-apel-cluj-inca-5000-euro-supliment-pentru-neexecutarea-deciziei-cedo
    sau aici :
    http://cedo2008bn.blogspot.ro/
    Va doresc mult succes !

    • din pacate domnule Teodorescu ,Magerusan a fost dat afara din motive nici pana azi stiute

  • Din pacate nu este singurul caz asupra caruia se fac abuzuri in aceasta Institutie condusa de incompeteni numiti pe criterii politice, care de frica ca vor fi inlocuiti de oameni profesionisti din randul expertilor fac si desfac contracte de munca cu spijinul sustinatorilor de la directiile de resurse umane si juridic. Numai in ultima luna Radu Sorin a desfacut 2 contracte de munca la 2 persoane pe motiv ca ar fi oamenii fostului director. Doamna director daca poate fi numita „doamna” are un profesor foarte bun in persoana sefului CR de aceea isi permite sa trateze oamenii la modul acesta.
    Cu siguranta un control la APDRP ar face lumina in cazul multor angajati care au fost nedreptatiti sau nu se doreste aflarea adevarului despre Radu Sorin un fel de struto-camila PNL-PD care de 5 ani face presiuni asupra angajatilor APDRP ? Oare cand o sa-si faca treaba si institutiile statului din tara asta?

    • Haideti sa va descriu personajele, ca sa nu existe dubii:

      Monica Micle: prietena extrem de apropiata cu Sorin Radu
      Daniel Chirulescu: Adjunctul lui Sorin Radu, director plin in perioada cand acesta din urma a fost director al agentiei de la Bucuresti
      Florin Bartes: Habar nu are cu ce se mananca agentia, dar semneaza tot ce spune sorin radu
      dan danila: un om nevinovat care a incercat sa isi pastreze postul
      Marinel Magherusan: personaj care a vrut sa ii ia locul lui Dan Danila, cu ajutorul lui Sorin Radu
      Rapan: Fost director la oficiul Bisrita, traseist, certat cu Sorin Rad
      Nisor: consultant – face legaura financiara inre Micle si Sorin Radu
      si in sfarsit….

      Soooooriiiin Raaaaaduuuuu:
      Fratele lui Liviu Radu (PNL-fost secretar de stat in guvernul Tariceanu), sef de cabinet al unui deputat PNTCD, sustiator al PDL (si-a cumparat postul – PSD Satu Mare stie asta), apropiat al PSD Cluj (stie avocata lui din PSD Cluj!)
      Ma lasi, mai Magherusan!?
      Iar v-a facut Sorinel! Sti ce se va intampla? Va spun eu….

      Miclea si Danila zboara! Asa merita! Au avut incredere in traseist, sa plece….
      Chirulescu o scalda si ramane…
      Rapan revine director
      Nistor va face legatura financiara intre Sorin Radu si Rapan…
      Tu, Magherusane, vei intra in comisia de disciplina si vei fi dat afara…
      …pentru ca sti bine ca sorin radu a impus sa primesti un calificativ slab, pentru ca l-ai refuzat cu detasarea ta la centru regional!!!
      Nu mai da in Miclea! Sorin Radu e regizorul!!!

    • Analiza d-voastra mi se pare cea mai reala! Venita din interior! Dar, perfect romanesc!!!

  • Haideti sa va descriu personajele, ca sa nu existe dubii:

    Monica Micle: prietena extrem de apropiata cu Sorin Radu
    Daniel Chirulescu: Adjunctul lui Sorin Radu, director plin in perioada cand acesta din urma a fost director al agentiei de la Bucuresti
    Florin Bartes: Habar nu are cu ce se mananca agentia, dar semneaza tot ce spune sorin radu
    dan danila: un om nevinovat care a incercat sa isi pastreze postul
    Marinel Magherusan: personaj care a vrut sa ii ia locul lui Dan Danila, cu ajutorul lui Sorin Radu
    Rapan: Fost director la oficiul Bisrita, traseist, certat cu Sorin Rad
    Nisor: consultant – face legaura financiara inre Micle si Sorin Radu
    si in sfarsit….

    Soooooriiiin Raaaaaduuuuu:
    Fratele lui Liviu Radu (PNL-fost secretar de stat in guvernul Tariceanu), sef de cabinet al unui deputat PNTCD, sustiator al PDL (si-a cumparat postul – PSD Satu Mare stie asta), apropiat al PSD Cluj (stie avocata lui din PSD Cluj!)
    Ma lasi, mai Magherusan!?
    Iar v-a facut Sorinel! Sti ce se va intampla? Va spun eu….

    Miclea si Danila zboara! Asa merita! Au avut incredere in traseist, sa plece….
    Chirulescu o scalda si ramane…
    Rapan revine director
    Nistor va face legatura financiara intre Sorin Radu si Rapan…
    Tu, Magherusane, vei intra in comisia de disciplina si vei fi dat afara…
    …pentru ca sti bine ca sorin radu a impus sa primesti un calificativ slab, pentru ca l-ai refuzat cu detasarea ta la centru regional!!!
    Nu mai da in Miclea! Sorin Radu e regizorul!!!

    • Nu a retras nimeni comentariul. Vedeţi că, este un buton: „comentarii mai noi”. Tastaţi acolo şi ajungeţi pe următoarea pagină cu comentarii

  • Mereti ma si munciti la sapa , ca acolo va e locul .Ati fost pusi acolo sa ajutati oamenii sa se dezvolte si voi v-ati facut srl . Mizerabili , la fel ca in politica , sunteti toti o apa si un pamint . No ca s-o dus pe brinza tara , amu ce mai faceti ? ….Va mancati intre voi ? ….
    Imi cer scuze Cristiana , dar ……..uffff

    • Spre mirarea ta sa stii ca in Agentie expertii chiar muncesc , si o fac de multe ori pana la epuizare , sunt destul de responsabili…de nu, ar fi ar plati cu libertatea. Problemele mari vin de la conduceri si nu de la personal.

    • Nuuu, concediul medical se eliberează din oficiu, pe baza analizelor paraclinice făcute extrasenzorial de către organul constatator. Sigur că se eliberează la cerere, te duci la doctor şi ceri concediu medical, dacă eşti bolnav, ţi-l dă, dacă nu, ţi-l dă.

  • cum e posibil ca pt aceeasi munca sa primesi calificativ „f bine”iar in anul urmator „satisfacator” RUSINE evaluatorilor

    • Citeşte-l pe Eliade, într-un an a rămas repetent, într-altul a fost premiant, Nu-i foarte complicat.

    • In APDRP o astfel de intrebare nu-si mai are rostul Te astepti la orice si nu mai comentezi. Altfel ori pleci de bunavoie ori te fac ei sa o stergi. Intotdeauna un director are favoruri de facut. Sunt atatia amici care vor sa prinda un post in cadrul Agentiei.

  • Omul are perfecta dreptate. In APDRP sunt persecutati angajatii…atentie!doar cei ce-si fac treaba,nu cei protejati politic. acest om este doar o voce, deocamdata dar sunt zeci de voci care ar cere ajutor si nu stiu cui. stiu multe dar nu stiu cui sa spun ceeea ce stiu. insa promit ca revin pe acest articol.

    • io are dreptate. Este usor sa spui din exterior ca cei din APDRP sunt angajati ai statului si sunt asa sau asa insa trebuie sa se tina seama ca oamenii sunt cum sunt , unii lepre altii sfinti. Insa problema Satu-Mare exista cu adevarat. Actualul director(e bun din cate stiu) a castigat procesul cu Agentia si au fost nevoiti sa-l repuna pe post. De aici potopul. Desi in toata tara s-au facut angajari , acestui om nu i se aproba nimic(trageti concluzia de ce) asa ca sub presiunea miilor de dosare ,anual este nevoit sa ceara oameni de la alte CRuri si OJuri. Agentiei nici ca-i pasa ca oamenii au sau nu familii , copii, batrani si sub amenintarea sanctiunii, sunt trimisi la Satu-Mare. Un lucru este sigur:Vadan a pierdut controlul. Vadan nu mai poate gestiona magariile si josniciile din teritoriu, din vina lui. A tinut directori incompetenti , problema salariatului care trage pe branci nu i s-a parut niciodata demna de luat in seama.Titulatura era mai importanta. Nu-l cunosc pe acest domn de la Bistrita insa afirm cu tarie ca are dreptate in multe pentru ca ceea ce i se intampla lui prea coincide cu ceea ce li se intampla altora din alte zone ale tarii. Vor izbucni la un moment dat si cei din Satu-Mare, Timisoara, Craiova ba chiar si de la centru din Bucuresti pentru ca dezastrul este prea mare. Este ca o bomba cu ceas!Si inca ceva:Evaluarile anuale sunt una din modalitatile de razbunare a directorilor, a sefilor de servicii , a sefilor de birou. Notele nu se dau dupa merit ci dupa preferinte. Cu cat esti mai lingau cu atat esti mai bine notat. Aceste lucruri nu tin doar de culoarea politica. Se sapa intre ei (in conducere) si membrii aceluiasi partid fie ca sunt liberali, pdlisti sau psdisti.

  • Nu-l cunosc prea bine pe acest expert dar cred ca nu-i prea place munca.Oare o mai fi si acum in concediu medical? Cum se trateaza ,trage sfori pentru vreo functie? Nu cred ca vreun partid risca sa isi strice si mai mult imaginea cu asa un exemplar de lasitate.Poate dl. Patriciu este dezorientat,si nu prea stie ce vrea: acasa bolnav sau la serviciu sa-si faca datoria. Daca si-a pierdut busola, sa-si fi luat macar doua proverbe cu el care sa-l calauzeasca pe drumul vietii>cine sapa groapa altuia…..pasarea pe graiul ei….>mai departe scrie in carte…..s.a.m.d.Trezeste-te la realitate d-le expert,lasa concediile medicale,poate aveti de lucru la OJ ,daca nu, lasa locul altuia care vrea sa munceasca chiar si asa stresant si pentru un salar derizoriu, cum spui.

    • Teoretic doamna Speranta aveti dreptate…practic , la ceea ce se intampla prin APDRP in toata tara sunteti pe dinafara, Nu stiu cat de corect este ca mereu romanul de rand sa stea cu capul plecat. Insa stiu sigur ca omul acesta are dreptate din multe puncte de vedere.

  • APDRP Bistrita ne-a mancat zilele si sanatatea…fara pile si relatii nu ai ce cauta pe la ei. Ne-au purtat luni de zile cu acte de colo colo. de fiecare data pe cand sa depunem „mai apare ceva” care culmea „acel ceva” era ok cu 2 zile in urma!!. Bataie de joc in ultimul hal fata de oameni cinstiti ce nu umbla cu spaga! Unde se pot denunta aceste abuzuri? Pe ei cine ii Verifica?? Ar fi trebuit sa inregistrez toate absurditatile si sa le fac publice cu deamanuntul, doar ca sa se mire o intreaga natiune! Hotarat lucru: in fruntea noastra scrie:prosti! Suntem bataia lor de joc! Ar trebui sa depunem dosarele cu televiziunea langa noi! DNA-ul pe ei!!

  • Pe toti va astept la o ecologizare pe raul Sieu. Astept confirmarile D-vs. Cred ca vom fi mai castigati, in felul acesta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.